Prima sentință în dosarul „Metalferos”, menținută la Curtea de Apel. Nicolae Pelin, eliberat de pedeapsă
Nicolae Pelin, prezentat de procurori drept capul uneia dintre grupările care ar fi prejudiciat întreprinderea „Metalferos” în perioada când aceasta era controlată de oameni din anturajul lui Vladimir Plahotniuc, rămâne în libertate și scapă de pedeapsa penală. Curtea de Apel Centru a respins ca nefondat recursul procurorului și a menținut sentința pronunțată de prima instanță la 18 iunie 2025. Decizia CA Centru a fost pronunțată la 8 mai 2026.
Ziarul de Gardă a scris anterior că sentința în prima instanță pe numele lui Pelin a fost pronunțată într-un anonimat total, în vara anului 2025, de Judecătoria Chișinău. Iar învinuirile inițiale aduse lui Pelin au fost modificate, el fiind condamnat pentru o infracțiune mai ușoară. El și-a recunoscut vina și a fost eliberat de pedeapsă pentru că a intervenit termenul de prescripție. „Se căiește de cele comise și promite pe viitor să nu mai comită astfel de acțiuni”, potrivit sentinței pronunțate de Judecătoria Chișinău.
Astfel deși din start a fost învinuit, alături de alte șapte persoane, de spălare de bani săvârșită de un grup criminal organizat și în proporții deosebit de mari, escrocherie săvârșită în proporții deosebit de mari, crearea și conducerea unui grup criminal organizat, Nicolae Pelin a fost judecat și condamnat doar pentru evaziune fiscală, o infracțiune ușoară. Pe lângă faptul că a scăpat de pedeapsa penală, mai multe bunuri ale acestuia, inclusiv din Elveția, au fost scoase de sub sechestru, potrivit sentinței primei instanțe, lăsate în vigoare de Curtea de Apel.
Recursul la Curtea de Apel Centru a fost depus de către procurorul Victor Cazacu de la Procuratura Anticorupție, care a cerut casarea sentinței Judecătoriei Chișinău. El a argumentat că instanța urma să examineze numai învinuirile din rechizitoriu, dar a depășit aceste limite. De asemenea, a contestat faptul că, deși a fost stabilit prejudiciul de 1,8 milioane de lei pe care Pelin urmează să-l achite statului, instanța a decis că asupra cuantumului despăgubirilor să fie pronunțată o altă decizie, în ordinea procedurii civile, fapt contrar normelor procedurale și a practicii judiciare stabilite, potrivit procurorului. Acuzatorul consideră că „pe caz au fost încălcate drepturile părților în proces și instanța a admis erori grave de drept, care afectează soluția instanței”.
„Colegiul penal constată că, instanța de fond a stabilit corect starea de fapt și acțiunile inculpatului Pelin Nicolae”, se arată în decizia Curții de Apel Centru, în care se mai menționează că acestea au fost încadrate just ca fiind evaziune fiscală a întreprinderilor, instituțiilor şi organizațiilor.
Modificarea învinuirii, dispusă de procuror
În decizia CA Centru se menționează că procurorul Vladislav Căruceru a dispus modificarea învinuirii lui Pelin. Căruceru este acuzator de stat în dosarul „Metalferos” în care sunt vizate celelalte șapte persoane și care se află în instanță.
„Instanța de fond a examinat cauza în limitele învinuirii aduse inculpatului Pelin Nicolae prin ordonanța procurorului în Procuratura Generală, Vladislav Căruceru, din 15 decembrie 2023, prin care s-a dispus modificarea învinuirii aduse cet. Pelin
Nicolae *, încriminându-i săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.42 alin.(3), art.244 alin.(2) lit.b) din Codul penal (f.d.45-47, volumul 274), respectiv în ședința de judecată a instanței de fond din 05.02.2024, acuzatorul de stat a concretizat că ”(…) se modifică încadrarea juridică”, se arată în decizia Curții de Apel Centru.
Solicitat anterior de ZdG să explice de ce a cerut modificarea învinuirii, procurorul Vladislav Căruceru nu a dorit să dea explicații.
Și-a recunoscut vina și cauza a fost disjunsă
Inițial, Pelin a fost acuzat, la fel ca alte șapte persoane vizate în dosar, de spălare de bani săvârșită de un grup criminal organizat și în proporții deosebit de mari; escrocherie săvârșită în proporții deosebit de mari; crearea și conducerea unui grup criminal organizat. În 2022, Procuratura Generală anunța că a trimis dosarul în instanța de judecată, aceasta fiind una dintre cele cinci grupări criminale vizate în cadrul dosarului penal denumit generic „Metalferos”.
Dosarul inițial, cu șapte inculpați (Andrei Țulea, Serghei Malihatca, Andrei Șacun, Evghenia Cocearovscaia, Eugenia Tureac, Olga Borisova și Lilia Zarețcaia), încă se află în instanță, la etapa de examinare a probelor acuzării, fiind în gestiunea magistratei Angela Catană.
Nicolae Pelin a fost singurul dintre cei opt care și-a recunoscut vina, iar cauza pe numele lui a fost disjunsă. Astfel, Pelin a fost judecat separat de ceilalți șapte inculpați. Dosarul acestuia a fost examinat în perioada 2022–2025 de judecătorul Petru Păun. Sentința a fost pronunțată în iunie 2025, într-un anonimat total. Nici instanța de judecată, nici procuratura nu au anunțat despre finalizarea examinării acestei cauze penale în prima instanță.
Cumpăra deșeuri de metale la un preț mai mic și le vindea companiei „Metalferos” la un preț mai mare
Din sentința pronunțată pe numele lui Nicolae Pelin reiese că acestuia i se imputa, și el a recunoscut, că a acționat în calitate de organizator și a dirijat activitatea administratorului companiei „New Metal Construct” SRL, care cumpăra deșeuri de metale la un preț mai mic și le vindea companiei „Metalferos” la un preț mai mare. Compania este deținută și administrată și în prezent de către Andrei Țulea, cel care figurează ca inculpat în cauza penală „Metalferos”, din care a fost disjunsă cauza pe numele lui Pelin.
În document se menționează că Pelin a fost contabil în cadrul firmei și „a organizat achiziționarea fierului uzat de la persoanele fizice prin includerea intenționată în documentele primare de evidență contabilă, cum ar fi actele de achiziție, a unor date vădit denaturate privind veniturile și cheltuielile, a unor cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale și operațiuni ce nu au existat, prin tăinuirea unor obiecte impozabile, fără reflectarea acestora în evidența contabilă, eschivându-se într-o atare situație de la achitarea impozitului pe venit din activitatea de întreprinzător.”
Prejudiciu la buget de 1,8 milioane de lei
Potrivit sentinței, pe perioada anului 2019, administratorul companiei „New Metal Construct” SRL, dirijat de Pelin, a achiziționat metale feroase la preț redus, de 130 de dolari pentru o tonă, iar în actele de achiziții era indicat prețul de 216 dolari pentru o tonă, „tăinuind de la impozitare suma de 12 391 218 lei, din care impozitul pe venit care trebuia să fie plătit la stat de către SRL «New Metal Construct», în conformitate cu prevederile art. 15 lit. d) din Codul fiscal, constituia 1 858 682,7 lei.”
Instanța a admis acțiunea civilă prin care procurorul a cerut achitarea de către Pelin a prejudiciului de 1,8 milioane de lei, dar suma va fi stabilită de o altă instanță, în ordinea procedurii civile.
Și-a recunoscut vina și „se căiește”, dar nu poate fi supus răspunderii penale
Inculpatul Nicolae Pelin „şi-a recunoscut integral vinovăția și a comunicat că recunoaște faptul că compania în care a activat nu a achitat în mod corect impozitele la stat. Se căiește de cele comise și promite pe viitor să nu mai comită astfel de acțiuni.” În instanță, înainte de a începe cercetarea judecătorească, Pelin a spus că recunoaște „pe deplin săvârșirea faptei indicate în rechizitoriu şi solicită instanței judecătorești să i se aplice o pedeapsă minimă”. Cererea a fost susținută și de către procurorul de caz, Vladislav Căruceru.
În sentință, instanța menționează despre încadrarea corectă de către procuror a faptei inculpatului Nicolae Pelin – evaziune fiscală.
Instanța a stabilit că infracțiunea de evaziune fiscală este una mai puțin gravă, iar în acest caz, termenul de prescripție intervine la cinci ani din ziua săvârșirii infracțiunii. Astfel, a decis că, deși inculpatul a săvârșit fapta imputată, „acesta nu poate fi supus răspunderii penale conform acestei norme, deoarece fapta incriminată a fost comisă, conform învinuirii, în perioada anului 2019, iar la ziua pronunțării sentinței, deja a expirat termenul de prescripție pentru tragerea la răspundere penală.”
Sechestre ridicate de pe automobile de lux și imobile în Elveția
În sentința pe numele lui Nicolae Pelin instanța a permis ridicarea sechestrului de pe mai multe bunuri și conturi bancare ale acestuia, inclusiv de pe bunuri aflate în Elveția.
Dintre bunurile aflate în R. Moldova, a fost scos de sub sechestru un automobil Porsche Cayenne, fabricat în 2008; câteva bunuri imobile (două terenuri și cinci construcții) ce aparțin companiei „Sicar-Prim” SRL, la care Pelin deține o cotă de 50 la sută, precum și cota-parte din capitalul social al firmei; mai multe conturi bancare în lei, euro, dolari, lei românești și franci elvețieni, pe care se aflau mai multe sume în valoare totală de 645 de mii de lei (196 de mii pe conturi pe care le deține singur și 449 de mii – pe conturi deținute în proporție de 50 la sută, în devălmășie).
În Elveția a fost dispusă scoaterea de sub sechestru a unui automobil Mercedes-Benz, evaluat la 15 mii de franci elvețieni sau 282 de mii de lei (la cursul BNM din noiembrie 2020), și un imobil în regiunea Zürich, comunitatea Wädenswil, cu două loturi de pământ, dobândit în proprietate în condominiu în septembrie 2011, valoarea fiscală a acestuia constituind 756 de mii de franci elvețieni sau 14,2 milioane de lei (la cursul BNM din noiembrie 2020).
Pe trei conturi deținute în devălmășie în proporție de 50 la sută, a câte 100 de mii de dolari SUA fiecare, în total 4,9 milioane de lei, s-a păstrat sechestrul pentru a se asigura că o viitoare decizie a instanței legată de despăgubirile cerute în acest dosar penal, de 1,8 milioane de lei, va putea fi pusă în aplicare.
Inclus de SIS și acceptat de instanță ca persoană afiliată lui Plahotniuc
Compania „New Metal Construct” SRL are și în prezent activitate în domeniul comerțului cu metale, deținând o bază situată în localitatea Bubuieci, suburbie a municipiului Chișinău, și zeci de recenzii laudative pe Google.
Solicitat de ZdG, proprietarul companiei „New Metal Construct” SRL, Andrei Țulea, a spus că nu dorește să vorbească la acest subiect și a închis apelul fără să asculte întrebarea până la capăt. Nicolae Pelin ne-a zis că „este în avion” și va putea discuta „peste 30 de minute”. Ulterior însă nu a mai răspuns la telefon.
Nicolae Pelin a fost inclus de Serviciul de Informații și Securitate (SIS) în lista persoanelor asociate cu Vladimir Plahotniuc, fapt pe care l-a contestat în judecată, dar a pierdut procesul în prima instanță, în mai 2025.
SIS și-a bazat decizia pe probele din dosarul penal în care era vizat Nicolae Pelin. „Conform informațiilor acumulate în cauza penală *****, Pelin Nicolae, conducătorul grupării din zona «Centru»a Republicii Moldova pentru realizarea sarcinilor puse de către Plahotniuc Vladimir Gheorghe, în scopul de a influența activitatea economică și de altă natură a persoanelor fizice și juridice și sau de a o controla în vederea obținerii de avantaje și realizării de interese economice, financiare și/sau politice, urmărind intenția dobândirii ilegale a bunurilor SA «Metalferos», inducând-o în eroare prin prezentarea ca adevărate a unor fapte mincinoase în privința naturii obiectelor și părților și manifestând un comportament dolosiv atât față de activitatea financiară a societății date, cât și față de bugetul public național, în perioada 2017– 2019, cet. Pelin Nicolae a organizat încheierea unor contracte de achiziționare de către SA «Metalferos»a deșeurilor de metale feroase și neferoase de la companiile conduse direct și/sau indirect de el, prin intermediul persoanelor instigate…”, se precizează în actul SIS, informații publicate și în decizia instanței. Decizia a fost contestată de Pelin la Curtea de Apel Centru, o primă ședință fiind programată în iunie 2026.