Președinta Sandu cere îmbunătățirea cadrului legislativ pentru a preveni eschivarea persoanelor condamnate de la executarea pedepsei: „Regiunea transnistreană este folosită tot mai des”
Președinta Maia Sandu solicită Guvernului îmbunătățirea cadrului existent și întreprinderea măsurilor legislative necesare de prevenire a eschivării persoanelor condamnate de la executarea pedepsei, inclusiv prin simplificarea procedurii de dare în căutare a persoanei, odată cu pronunțarea sentinței și a măsurii de arest în scopul executării sentinței. Declarația a fost făcută de șefa statului în cadrul unei conferințe de presă din 30 decembrie.
Șefa statului subliniază că regiunea transnistreană este folosită tot mai des pentru eschivarea de la ispășirea pedepsei.
„Încă o problemă pe care vreau să o abordez – o problemă urmărită și discutată pe larg în societate în aceste zile, este despre faptul că persoane care își așteaptă sentința, părăsesc teritoriul controlat de autoritățile constituționale înainte de pronunțarea acesteia (…). Și procedurile de dare în căutare a persoanei condamnate sunt ineficiente, pentru că presupun termeni care pun în pericol posibilitatea de a localiza persoana și astfel, se pierde șansa ca aceasta să fie adusă în fața justiției să se facă dreptate.
În acest sens, solicit Guvernului îmbunătățirea cadrului existent și întreprinderea măsurilor legislative necesare de prevenire a eschivării persoanelor condamnate de la executarea pedepsei, inclusiv prin simplificarea procedurii de dare în căutare a persoanei, odată cu pronunțarea sentinței și a măsurii de arest în scopul executării sentinței (…)”, a punctat Maia Sandu.
Declarația șefei statului vine în contextul în care fostul președinte al Adunării Populare a Găgăuziei (APG), Dmitri Constantinov, condamnat pe 26 decembrie de Judecătoria Comrat la 12 ani de închisoare în dosarul de abuz de putere și delapidarea a peste 46 de milioane de lei, a fugit în regiunea transnistreană, înainte de a-și afla sentința.
(…) Noi am stabilit traseul pe 25 (decembrie, n.r.), începând cu ora 10:00, unde s-a deplasat, unde s-a coborât dintr-un mijloc de transport, unde a urcat în alt mijloc de transport, unde a schimbat al treilea mijloc de transport, cum a ajuns în regiunea transnistreană. A fost o serie de acțiuni de investigații care au fost demarate în acest proces (…). Din momentul în care a fost condamnat și s-a pornit dosarul de căutare, s-au realizat și măsurile necesare de investigație pentru a stabili (locul aflării acestuia, n.r.). Din măsurile speciale de investigație s-a constatat că el se află în stânga Nistrului. Acolo a ajuns în după amiaza zilei de 25 decembrie”, a subliniat recent Viorel Cernăuțeanu în cadrul unei emisiuni de la Radio Moldova.
Acesta nu este însă un caz singular. Foștii deputați transfugi Alexandr Nesterovschi și Irina Lozovan, învinuiți de corupere pasivă și respectiv de pregătirea și acceptarea finanțării unui partid politic din partea „unui grup criminal organizat”, s-au ascuns și ei în regiunea transnistreană. Vadim Vieru, director de program în cadrul Asociației „Promo-LEX”, a declarat anterior pentru ZdG că singurul mod de a-i aduce în fața legii pe cei doi parlamentari „trece prin mâna regimului nerecunoscut de la Tiraspol”.