• Victimele masacrului de la Fântâna Albă comemorate la 1 aprilie

    Victimele masacrului de la Fântâna Albă comemorate la 1 aprilie
    de
    vizualizări
    05 aprilie 2012 | 11:11

    Cu prilejul Zilei Naţionale în memoria românilor – victime ale masacrelor de la Fântâna Albă (regiunea Cernăuţi, Ucraina), la monumentele comemorative din pădurea Varniţa, locul măcelului, a fost oficiată o slujbă de pomenire a românilor ucişi, acum 71 de ani, de trupele sovietice. Slujba a fost oficiată de Arhimandritul Melchisedec Velnic, stareţul Mănăstirii Putna, împreună cu un grup de clerici.

    La ceremonie au participat Eugen Tomac, secretarul de stat pentru românii de pretutindeni, Viorel Badea,  preşedintele Comisiei pentru românii de pretutindeni din cadrul Senatului României, Ion Popescu, deputat în Rada Supremă a Ucrainei, preşedinte al Uniunii interregionale “Comunitatea Românească din Ucraina”, Tatiana Popa, consul general al României la Cernăuţi. Aceştia, alături de peste 50 de studenţi care-şi fac studiile la Suceava, jurnalişti români, dar şi localnici, au depus coroane de flori şi s-au rugat pentru odihna sufletelor celor în jur de 3000 de români ucişi la 1 aprilie, în Duminica Paştelui anului 1941.

    Evenimentul a continuat la Mănăstirea Putna, acolo unde, la invitaţia Arhimandritului Melchisedec Velnic, stareţul Mănăstirii, delegaţia română a participat la o altă slujbă de pomenire a victimelor măcelului de acum 71 de ani. Ceremonia s-a desfăşurat la troiţa din curtea Mănăstirii, ridicată anul trecut cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, pentru a cinsti memoria martirilor de la Fântâna Albă.

    În discursul său, secretarul de stat pentru Românii de Pretutindeni, Eugen Tomac, a evocat curajul celor peste 3000 de români nevinovaţi, ucişi în pădurea de la Fântâna Albă, de către un regim totalitar necruţător, exprimându-şi speranţa că sacrificiul acestora nu va fi dat uitării.

    “Este datoria noastră ca, an de an, să aducem un omagiu acelor oameni – copii, femei, bătrâni – cărora li s-a luat viaţa doar pentru faptul că şi-au dorit să fie buni creştini în ţara lor, alături de familie”, a subliniat secretarul de stat.

    Masacrul de la Fântâna Albă, supranumit şi Katyn-ul românesc, este unul dintre cele mai tragice evenimente din istoria românilor. Măcelul a fost declanşat în momentul în care în jur de 3000 de români au încercat să treacă graniţa sovieto-română trasată ca urmare a ultimatumului din iunie 1940, prin care România a fost forţată să cedeze Uniunii Sovietice un teritoriu de peste 3 milioane de locuitori.

    În data de 12 aprilie 2011, Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională a Parlamentului României, a adoptat propunerea legislativă nr. 796/2010 privind instituirea datei de 1 aprilie drept Ziua Naţională în memoria românilor – victime ale masacrelor de la Fântâna Albă şi alte zone, ale deportărilor şi ale foametei organizate de regimul totalitar sovietic în Ţinutul Herţa, nordul Bucovinei şi întreaga Basarabie.

    La iniţiativa Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, la Mănăstirea Putna, judeţul Suceava, a fost ridicată, anul trecut, o troiţă în memoria victimelor masacrului de la Fântâna Albă.

    www.dprp.gov.ro

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    „Mulți o aseamănă cu boala uitării”. Cum e să trăiești cu scleroză multiplă în R. Moldova 

    Primele semne erau neclare, astfel medicii nu puteau decide dacă e vorba de scleroză multiplă sau de o afecțiune periferică. A durat ceva timp până Maxim Verbnîi (29 ani) și-a aflat diagnoza definitivă. În 2015…
    „Mulți o aseamănă cu boala uitării”. Cum e să trăiești cu scleroză multiplă în R. Moldova 

    PDM a rămas cu un singur ales local în Consiliul Municipal Hâncești. Botnari: „Este o decizie colectivă. Ne-am obosit de promisiuni”

    Partidul Democrat de Moldova (PDM) a rămas doar cu un singur ales local în cadrul Consiliului Municipal Hâncești. Asta după ce vineri, 29 mai, 5 membri ai PDM au anunțat că părăsesc partidul și devin consilieri…
    PDM a rămas cu un singur ales local în Consiliul Municipal Hâncești. Botnari: „Este o decizie colectivă. Ne-am obosit de promisiuni”

    Trei rute municipale de microbuz își modifică itinerarul din 1 iunie

    Din data de 1 iunie vor fi operare modificări în itinerarele unor rute municipale de microbuz, anunță Primăria Chișinău. Este vorba despre trei rute – nr. 101, nr. 103, nr. 121. Ruta nr. 101: tur –&…
    Trei rute municipale de microbuz își modifică itinerarul din 1 iunie

    Legea cu privire la organizațiile necomerciale: De ce societatea civilă și opoziția sunt „pro”, iar socialiștii și Dodon – „contra”

    Adoptarea Legii cu privire la organizațiile necomerciale reprezintă una dintre condiționalitățile pe care R. Moldova trebuie să le îndeplinească pentru a primi cea de-a doua tranșă din asistența macrofinanciară…
    Legea cu privire la organizațiile necomerciale: De ce societatea civilă și opoziția sunt „pro”, iar socialiștii și Dodon – „contra”

    DOC/ ASP își reia integral activitatea, iar slujbele religioase se vor desfășura în interiorul Bisericilor: Lista tuturor deciziilor aprobate de CNESP

    În cadrul ședinței Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică de vineri, 29 mai, au fost aprobate mai multe decizii de relaxare a restricțiilor privind activitatea Agenției Servicii Publice, desfășura…
    DOC/ ASP își reia integral activitatea, iar slujbele religioase se vor desfășura în interiorul Bisericilor: Lista tuturor deciziilor aprobate de CNESP

    Noul tip de coronavirus a suferit 70 de mutaţii de-a lungul drumului său din Wuhan în restul lumii

    Un studiu genetic care a vizat virusul SARS-CoV-2, coordonat de un grup de cercetători din Emiratele Arabe Unite, a condus la identificarea unui număr de 70 de mutaţii ale acestuia în rândul probelor recoltate…
    Noul tip de coronavirus a suferit 70 de mutaţii de-a lungul drumului său din Wuhan în restul lumii