Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Un fost consilier prezidențial și…

Un fost consilier prezidențial și trei foști deputați și-au creat propriul partid politic

Patru foști deputați de vârf ai Partidului Comuniștilor din R. Moldova (PCRM) și-au creat propriul partid politic. Congresul de constituire a formațiunii politice care poartă denumirea „Partidul Acțiunii Comune Congresul Civic” a avut loc duminică, 8 decembrie.

Printre fondatorii noului partid, care se declară a fi de stânga, sunt patru foști deputați comuniști, Mark Tkaciuc, Iurie Muntean, Zurab Todua și Mihail Poleanschi, care în anul 2014 au fost excluși din PCRM.

 „Evident este un partid de stânga, până și apelativele „prietene”, „tovarășe” – cum se adresează unii altora – probează acest lucru, dar cel mai important este că anunță clar că vor să reabiliteze stânga, pentru că – așa cum au ajuns ei la concluzie – stânga, care astăzi, chipurile, este la guvernare sau este la guvernare și se declară de stânga nu este una autentică, deoarece pune alte valori în capul mesei. Or acest partid, care se declară vrea să obțină, de fapt, dezvoltarea socială ca prioritate numărul unu și nu dezvoltarea economiei. Adică totuși ținta principală să fie – și anunță foarte clar – copiii, oamenii în vârstă, femeile care sunt nedreptățite; au ambiția, să-i spun așa, să schimbe paradigma dezvoltării tocmai în sensul acesta: prin unitate civică să dezvolte orașele și satele și – spun ei – până nu e târziu, pentru că situația demografică este la limită și dacă se va egala numărul celor care sunt pensionați cu numărul celor care mai lucrează, atunci va fi prea târziu”, a declarat Vasile Botnaru pentru Radio Europa Liberă.

În cadrul congresului de duminică, formațiunea PACCC nu și-a ales președintele, dar și-a format comitetul executiv din care fac parte 17 persoane.

Deocamdată, partidul nu a fost înregistrat oficial.

Mark Tkaciuk și Iurie Muntean au fost excluși din PCRM în anul 2014.

Tkaciuk a fost deputat în Parlamentul de la Chișinău în perioada 2001 – 2002 și 2009 – 2014. Tkaciuk a fost și consilier prezidențial, al fostului președinte al R. Moldova, Vladimir Voronin, pe probleme politice.