Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Promo-Lex: 26 de cazuri în…

Promo-Lex: 26 de cazuri în care observatorilor nu li s-a permis observarea liberă în incinta secțiilor de votare

„26 de cazuri în care observatorilor nu li s-a permis observarea liberă în incinta secțiilor de votare. În 15 cazuri s-a constatat votarea cu documente necorespunzătoare, iar în 93 de secții se vindeau băuri alcoolice”, au depistat observatorii Promo-Lex. Informațiile au fost prezentate într-o conferință de presă de Pavel Postică, directorul organizației și șeful misiunii de observatori Promo-Lex.

În alte 8 cazuri s-au depistat zvonuri de recompense materiale, 170 de cazuri cu încălcarea secretul de vot, 7 cazuri de agitație electorală în preajma secțiilor de votare, 13 cazuri de acte de violențe și/sau intimidare a legătorilor. „De cele mai dese ori intimidarea se referă la problemele depistate de alegători în listele electorale”, a precizat Postică. El a menționat că în ultima perioadă s-a mărit numărul persoanelor care și-au fotografiat buletinele de vot.

Pavel Postică a reclamat faptul că instituția a fost supusă mai multor atacuri cibernetice. „Am reușit să facem față acestor provocări. Dar, o să vedem care va fi situația în continuare. Ne pare rău că cineva din exterior încearcă să ne încurce. O considerăm o intimidare a observatorilor”, a conchis acesta.