Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Nicu Popescu, la Bruxelles: „Am…

Nicu Popescu, la Bruxelles: „Am făcut pași enormi, același ritm fiind necesar și în continuare”

Sursă foto: Facebook/ Nicu Popescu

În vizita la Bruxelles de astăzi, 18 ianuarie, vicepremierul Nicu Popescu a avut o întrevedere cu Gert-Jan Koopman, directorul general pentru vecinătate și extindere al UE și echipa sa, potrivit unui comunicat emis de Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al R. Moldova (MAEIE).

Nicu Popescu a discutat și cu Stefano Sannino, secretar general al Serviciului European de Acțiune Externă, cu Simon Mordue și Magdalena Grono, consilierii pentru politică externă ai Președintelui Consiliului European, Charles Michel.

Am discutat despre pașii necesari pentru a demara negocierile, inclusiv începerea procesului de screening, ce constă în evaluarea legislației naționale în raport cu acquis-ul Uniunii Europene”, precizează Nicu Popescu.

Potrivit MAEIE, oficialul de la Chișinău i-a mulțumit lui Gert-Jan Koopman „pentru tot sprijinul acordat în procesul obținerii deciziei pozitive privind lansarea negocierilor de aderare cu țara noastră”.

Am făcut pași enormi pentru a ancora ferm țara noastră în spațiul european al democrației, păcii și securității, același ritm fiind necesar și în continuare”, conchide vicepremierul.

Vicepremierul Nicu Popescu se află într-o vizită de lucru la Bruxelles, despre care a anunțat pe 16 ianuarie.

Sursă foto: mfa