Ministerul Justiției solicită în instanță limitarea activității partidului „Inima Moldovei”, partea a Blocului Electoral „Patriotic al Socialiștilor, Comuniștilor, Inima și Viitorul Moldovei”
        Ministerul Justiției a anunțat că a depus vineri, 19 septembrie, la Curtea de Apel Centru, o cerere de chemare în judecată împotriva Partidul Republican „Inima Moldovei”, care face parte din Blocul Electoral „Patriotic al Socialiștilor, Comuniștilor, Inima și Viitorul Moldovei”. Acțiunea are loc în urma notificării recepționate din partea Comisiei Electorale Centrale (CEC) la data de 18 septembrie.
Ministerul Justiției a solicitat în instanță admiterea cererii de chemare în judecată, limitarea activității partidului pe un termen de 12 luni și aplicarea măsurii asiguratorii sub formă de limitare a activității partidului pe perioada examinării cauzei, până la pronunțarea în fond.
Comisia Electorală Centrală a sesizat Ministerul Justiției despre elemente care ar „ridica suspiciuni rezonabile” față de corectitudinea finanțării activității Partidului Politic Republican „Inima Moldovei”.
Decizia CEC a fost luată în urma unei contestații depuse de Partidul Național Moldovenesc (PNM) și a unei sesizări depuse de Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE).
Prin contestația depusă, PNM cerea excluderea partidului condus de Vlah din cursa electorală, pe motiv de finanțare ilegală.
„Argumentele autorilor cererilor: PNM susține că CNA, în colaborare cu Procuratura Cahul și cu suportul altor structuri specializate ale Inspectoratului General al Poliției au desfășurat acțiuni procesuale într-o cauză penală privind finanțarea ilegală a unei formațiuni politice, descinderile au vizat mai multe locații din Chișinău și sudul țării, inclusiv instituții publice fiind reținute mai multe persoane bănuite în implicarea coruperii electorale și spălării de bani. (…) Au fost documentate episoade de remunerare ilicită a activiștilor politici, colectarea semnăturilor contra plată și utilizarea de resurse financiare provenite din Federația Rusă prin intermediul instituției bancare Promsviazbanc și a aplicațiilor electronice asociate.
(…) La rândul său ALDE a prezentat susțineri în același sens, invocând aceleași circumstanțe factuale și argumente juridice privind finanțarea ilegală a Partidului Republican „Inima Moldovei”, formațiune componentă a Blocului electoral patriotic al Socialiștilor, Comuniștilor, Inima și Viitorul Moldovei”, a dat citire membrul CEC, Pavel Postică, în ședința din 17 septembrie.
Potrivit membrului CEC, Vlah a declarat că PNM și ALDE se bazează în contestații exclusiv pe comunicate de presă, precum și pe informațiile din mass-media, iar acestea, în opinia sa, nu pot fi considerate probe certe.
Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), în colaborare cu procurorii din cadrul Procuraturii municipiului Cahul, au desfășurat acțiuni de urmărire penală în capitală și sudul țării, pe 2 septembrie, într-o cauză penală pornită pe faptul finanțării ilegale a unei formațiuni politice. Perchezițiile au avut loc în municipiul Comrat și municipiul Chișinău.
Patru persoane au fost reținute și plasate în izolatorul CNA. Conform surselor ZdG, una dintre persoanele reținute este viceprimara orașului Comrat, Irina Zelenskaia.
Conform surselor ZdG, Inima Moldovei este partidul care a fost investigat. Ulterior, un clip video publicat de CNA a confirmat că oamenii legii au descins cu percheziții și la sediul partidului Inima Moldovei.