Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Ministerul Finanțelor, după acuzațiile lui…

Ministerul Finanțelor, după acuzațiile lui Ion Ceban: „Volumul transferurilor de la bugetul de stat către bugetul municipal Chișinău s-a majorat în 2024”

Colaj foto: ZdG

Ministerul Finanțelor confruntă informațiile distribuite de primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, despre banii prevăzuți în Legea bugetului de stat pentru anul 2024 destinați capitalei.

Ministerul Finanțelor a negat acuzația primarului general, care afirma că nu au existat dezbateri pe proiectul bugetului, dar și politica fiscală, menționând că au fost întrunite toate procedurile de consultare publică.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Ion Ceban a publicat circulara despre aprobarea Legii bugetului de stat pentru anul 2024, transmisă de către Ministerul Finanțelor către Primăria municipiului Chișinău, numind gestul autorităților centrale „culmea ipocriziei și incompetenței”, pentru că aceasta ar fi fost trimisă în ultima zi lucrătoare, vineri, 29 decembrie, înainte de Revelion.

În replică, reprezentanții Ministerului Finanțelor spun că acest document este transmis în fiecare an imediat după ce Legea bugetului este publicată în Monitorul Oficial și are caracter informativ privind măsurile ce urmează a fi întreprinse de către autoritățile locale urmare a adoptării și publicării Legii bugetului de stat pentru anul 2024.

Edilul capitalei nota că actul includea alți parametri bugetari decât cei care se conțineau în prima circulară a Ministerului Finanțelor din 28 august 2023 privind elaborarea și prezentarea proiectelor bugetelor locale pentru anul 2024 și estimărilor pentru anii 2025-2026, în baza cărora a fost elaborat inițial proiectul bugetului municipal Chișinău.

Respectiv, în scopul asigurării elaborării unui proiect de buget pentru anul 2024, acesta urmează să fie actualizat cu parametrii bugetari din ultima circulară venită pe 29 decembrie 2023”, a punctat Ion Ceban.

Ministerul Finanțelor informează că parametrii bugetari aprobați în Legea bugetului de stat pentru anul 2024 nu s-au redus, ci s-au majorat.

Volumul transferurilor de la bugetul de stat către bugetul municipal Chișinău pentru 2024 s-a majorat cu circa 39,5 milioane de lei, față de parametrii care se conțineau în prima circulară din luna august 2023”, reiterează autoritățile centrale.

Bugetul municipiului Chișinău pentru 2024 nu a fost aprobat încă.