Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Irlanda urmează să-și deschidă ambasada…

Irlanda urmează să-și deschidă ambasada la Chișinău în luna octombrie. Precizările lui Igor Grosu

Foto: Igor Grosu/ Facebook

Irlanda urmează să inaugureze ambasada sa în Republica Moldova în luna octombrie, a anunțat președintele Parlamentului, Igor Grosu, pe 5 septembrie, într-un videoclip publicat pe rețelele de socializare.

În cadrul ultimei mele vizite în Irlanda am primit asigurări că în această toamnă… Am mai discutat și cu colegii de la externe. Foarte curând va fi acreditat primul ambasador al Irlandei cu sediul la Chișinău. Și angajamentul este pentru luna octombrie. Deci în luna octombrie, sper că vom avea deschisă oficial Ambasada Irlandei la Chișinău. Și țin minte chiar, mai în glumă sau mai în serios, când eram în Irlanda spuneau că imediat după ce apare o ambasadă a Irlandei în orice țară, apare neapărat și un pub irlandez, ceea ce nu este de neglijat!”, a spus Igor Grosu.

Guvernul irlandez a anunțat, în martie 2025, decizia de a deschide o ambasadă în Republica Moldova. Potrivit reprezentanților Ministerului Afacerilor Externe (MAE) de la Chișinău, decizia este „un semn clar” al dorinței Irlandei de a intensifica relația sa cu R. Moldova.

Republica Moldova şi Irlanda au stabilit relaţii diplomatice la 30 septembrie 1999.