• COVID-19

    423 cazuri confirmate 23 cazuri de recuperare 5 decese
  • Deschiderea biroului NATO la Chișinău vs Nemulțumirea lui Dodon

    Deschiderea biroului NATO la Chișinău vs Nemulțumirea lui Dodon
    09 decembrie 2017 | 14:32

    Cu toate că Igor Dodon, șeful statului, a făcut tot posibilul ca să împiedice deschiderea unui birou NATO la Chișinău, totuși acesta a fost deschis ieri, 8 decembrie.

    La ceremonia de inaugurare a Oficiului de Legătură NATO în R. Moldova a participat premierul Pavel Filip şi Secretarul General Adjunct NATO, Rose Gottemoeller, aflată într-o vizită oficială în ţara noastră . Cei doi au menționat că deschiderea Oficiului constituie o etapă importantă în relaţiile R. Moldova cu Alianța Nord-Atlantică, care va contribui la consolidarea în continuare a dialogului politic şi a cooperării practice cu NATO, fără însă a aduce atingere principiului neutralităţii constituţionale a R. Moldova.

    Totodată, Premierul a mulţumit Alianţei pentru asistenţa oferită în cele mai diverse domenii, inclusiv pentru suportul în instruirea experţilor naţionali. „Activitatea Oficiului cu statut civil va oferi o continuitate a programelor existente implementate cu sprijinul NATO, dar şi va impulsiona demararea altor proiecte importante, cum ar fi combaterea ameninţărilor cibernetice, sporirea rezilienţei şi pregătirii pentru situaţii de urgenţă civilă, contracararea terorismului, reforma sectorului de securitate şi de apărare”, a menționat premierul.

    „NATO respectă pe deplin neutralitatea, independența și suveranitatea R. Moldova. Blocul Nord-Atlantic lucrează cu multe țări neutre, inclusiv Suedia, Finlanda și Elveția, precum și cu țări care au relații strânse cu Rusia, precum Armenia. Neutralitatea nu înseamnă că nu putem fi parteneri puternici”, a subliniat Rose Gottemoeller.

    Însă, de altă părere este Igor Dodon, care, în cadrul întâlnirii cu secretarul general adjunct al NATO, a menționat graba deschiderii Centrului de Legătură al NATO în Moldova, care ar putea avea efecte negative foarte grave. În opinia președintelui, acest lucru ar complica semnificativ efortul de soluționare a diferendului transnistrean. „Inaugurarea  Centrului de Legătură al NATO la Chişinău nu corespunde spiritului Hotărîrii Parlamentului din 31 martie 2016 pentru aprobarea Declaraţiei Parlamentului R. Moldova cu privire la inviolabilitatea suveranității, independenței și neutralității permanente a R. Moldova”, a mai spus șeful statului.

    Menționăm că Igor Dodon a declarat de nenumărate ori că se va opune deschiderii biroului NATO la Chișinău, motivând că R. Moldova este un stat neutru conform Constituţiei, iar militarii moldoveni, nu trebuie să participe la exerciţiile militare desfăşurate sub egida unui sau altui bloc militar. Asta în pofida faptului că șeful statului știe prea bine că anume NATO a fost cel care a alocat peste 4 mln de euro pentru eliminarea pesticidelor și a substanțelor chimice periculoase de pe teritoriul țării noastre, lucru ce nu a fost făcut de nimeni altul, timp de câteva decenii.

    Anterior, într-un interviu pentru ZdG, șefa Oficiului de Legătură NATO în R. Moldova a declarat: 

    „R. Moldova este un partener apropiat de NATO. Dialogul nostru politic este semnificativ, iar partea practică a cooperării este, de asemenea, foarte robustă. Sunt în vigoare toate instrumentele de parteneriat necesare, precum şi priorităţile de cooperare convenite de comun acord. NATO şi Moldova – ambele – trebuie să contribuie la realizarea obiectivelor convenite, prin angajarea continuă, alocarea resurselor financiare şi umane necesare şi o muncă efectivă”.

    În același context, Baleisyte a subliniat că cooperarea NATO cu R. Moldova este întotdeauna determinată de cerere – „ceea ce înseamnă că toate iniţiativele şi proiectele pe care le susţinem în Moldova sunt solicitate de partea moldovenească. Responsabilitatea locală este esenţială pentru implementarea cu succes a oricărei iniţiative”.

    În același timp, socialiștii au organizat o acțiune de protest împotriva deschiderii Oficiului de Legătură NATO la Chișinău. „Majoritatea de la guvernare din Moldova a transformat țara într-un ostatic al jocurilor geopolitice. Prin această acțiune guvernarea a călcat în picioare Constituția și poporul R. Moldova. Ei consideră că cetățenii Moldovei nu știu să citească”, s-a arătat indignat Vlad Batrîncea, deputat al Partidului Socialiștilor din R. Moldova. Asta în pofida faptului că anume el și colegii săi de partid, alături de șeful statului s-au opus semnării declarațiee de retragere a trupelor rusești de pe teritoriul R. Moldova. „Aceste acțiuni sunt pentru a înrăutăți relațiile cu Federația Rusă și pentru a anula toate succesele obținute până acum. R. Moldova este un stat neutru și astfel de probleme pot fi soluționate pașnic și într-un mod constructiv, fără provocări și fără a strica relațiile cu regiunea transnistreană”a comentat atunci, în limba rusă, șeful statului, pe o rețea de socializare.

    Ce este NATO şi de ce ar afecta neutralitatea R. Moldova prin deschiderea unui birou civil la Chişinău mai mult decât o armată rusă? NATO este un bloc militar care include 28 de state, inclusiv cei mai apropiaţi vecini ai R. Moldova: România, Bulgaria, Turcia, Polonia, Ungaria, Statele Baltice. R. Moldova are jumătate din hotarul său cu NATO (România) şi jumătate din hotarul său cu un stat partener NATO (Ucraina). Orice preşedinte al oricărei ţări din lume ştie cât de importante sunt relaţiile de bună vecinătate nu doar cu administraţiile statelor vecine, ci şi cu organismele din care fac parte acestea. În cazul Moldovei, nu poate fi ignorată o bună comunicare cu România şi Ucraina, dar şi cu UE şi NATO, sisteme care au hotar cu R. Moldova.

    NATO este cel mai mare sistem militar din lume, dar şi cel mai transparent. Statele NATO sunt şi printre cele mai bogate din lume, şi cu standarde înalte de viaţă. Cu toate acestea, NATO nu invită, nu solicită şi nu obligă pe nimeni să i se asocieze. Mai mult, dacă un stat depune o solicitare ca să devină membru, acest stat trebuie să treacă câteva examene, iar principalul examen este – combaterea corupţiei. Igor Dodon, pe parcursul ultimilor doi ani, a organizat zeci de proteste sub lozinca combaterii corupţiei. Spiritul protestatar s-a temperat, lupta cu corupţia e în mare derivă acum la Chişinău.

    Parteneriatul R. Moldova cu NATO a început în 2004. De atunci, această organizaţie a finanţat distrugerea sau securizarea a mii de tone de pesticide şi alte substanţe periculoase. De unde s-au luat aceste mii de tone de substanţe periculoase pe teritoriul R. Moldova? Exact de acolo de unde a venit şi Armata a 14-a, care, timp de 25 de ani, încalcă neutralitatea constituţională a statului. Igor Dodon a iterat public că acceptă ajutorul primit de NATO privind distrugerea pesticidelor. Pentru că asta costă sute de mii de euro pe care nu-i avem, dar şi tehnologii pe care nu le cunoaştem. Iar intoxicarea cetăţenilor cu ape contaminate de pesticide costă şi mai mult – vieţi omeneşti. Ce-ar fi ca preşedinţii şi guvernanţii R. Moldova, atunci când fac declaraţii, să se gândească că şi cuvintele lor şi acţiunile lor, atunci când sunt greşite, ar fi ca pesticidele, pentru nimicirea sau repararea cărora va fi nevoie de timp şi de bani.

    Oficiul de Legătură NATO la Chişinău este o misiune diplomatică cu experţi din statele partenere de dezvoltare ale R. Moldova, nu are implicaţii militare şi este instituit în conformitate cu prevederile Acordului, semnat la Bruxelles, pe 29 noiembrie 2016, de către Prim-ministrul Pavel Filip şi Secretarul General NATO, Jens Stoltenberg.

    Citiți aici și:

    Ambasadorul Iurie RENIŢĂ: „Pentru R. Moldova NATO este un partener fidel și consecvent”

    MAIL AUTOR
    [gs-fb-comments]

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    Premierul explică decizia de a-i obliga pe moldovenii reveniți acasă să cumpere poliță: „Nu e discriminare”

    „Nu este vorba despre o discriminare sau invenție, ci despre aplicarea legii”, a declarat premierul R. Moldova, Ion Chicu, în cadrul ediției speciale din 1 aprilie de la TV8, menționând că procurarea poliței de…
    Premierul explică decizia de a-i obliga pe moldovenii reveniți acasă să cumpere poliță: „Nu e discriminare”

    COVID-19 în R. Moldova: O rețea de magazine a donat 5000 de seturi pentru realizarea testelor

    Rețeaua de magazine Kaufland din R. Moldova a donat miercuri, 1 aprilie 5000 de seturi necesare pentru realizarea testelor pentru depistarea cazurilor de infectare cu virusul nou COVID-19. Ministerul Sănătății,…
    COVID-19 în R. Moldova: O rețea de magazine a donat 5000 de seturi pentru realizarea testelor

    Chicu: Avem 15.000 de teste, dar capacitatea laboratoarelor este redusă

    Actualmente, în R. Moldova sunt 15.000 de teste pentru depistarea infecției cu virusul COVID-19, dar problema este capacitatea laboratoarelor. Premierul Ion Chicu a declarat, în cadrul unei ediții speciale de l…
    Chicu: Avem 15.000 de teste, dar capacitatea laboratoarelor este redusă

    Va scădea numărul persoanelor infectate cu virusul COVID-19 odată cu venirea verii? Explicațiile unui specialist în virusologie

    Temperatura ridicată poate duce la diminurea cazurilor de infectare cu virusul nou COVID-19, dar acest lucru se va întâmpla doar dacă populația va respecta recomandările medicilor: igiena, distanța și izolarea,…
    Va scădea numărul persoanelor infectate cu virusul COVID-19 odată cu venirea verii? Explicațiile unui specialist în virusologie

    Un primar din România a cumpărat măști și mănuși pentru toți locuitorii din comuna sa

    Primarul comunei Banca, din județul Vaslui, a cumpărat măști și mănuși pentru toți locuitorii. Edilul propune și măsuri fiscale pentru sprijinirea populației în această perioadă, potrivit Mediafax, citat de hot…
    Un primar din România a cumpărat măști și mănuși pentru toți locuitorii din comuna sa

    FOTO/ Cum explică poliția faptul că Țuțu a publicat o fotografie din sala de sport în timp ce îi este interzis să iasă din casă

    Ex-deputatul Constantin Țuțu, care se află în carantină pentru 14 zile, a publicat miercuri, 1 aprilie, o fotografie din sala de sport pe contul său de Instagram. L-am sunat pe fostul democrat, dar acesta avea…
    FOTO/ Cum explică poliția faptul că Țuțu a publicat o fotografie din sala de sport în timp ce îi este interzis să iasă din casă