• Comisia Internațională a Juriștilor, îngrijorată de procedura „excesiv de rapidă” prin care CC a luat hotărâri

    Comisia Internațională a Juriștilor, îngrijorată de procedura „excesiv de rapidă” prin care CC a luat hotărâri
    vizualizări
    12 iunie 2019 | 13:31

    Comisia Internațională a Juriștilor (ICJ) și-a exprimat astăzi îngrijorarea cu privire la evoluțiile recente din R. Moldova, despre care punctează că „paralizează efectiv guvernarea în țară”.

    ICJ se declară deosebit de preocupată de procedura „excesiv de rapidă” prin care Curtea Constituțională a ajuns la hotărârile sale de a dizolva Parlamentul, de a suspenda președintele R. Moldova și de a-l înlocui cu prim-ministrul.

    „Aceste evoluții apar pe fondul deficiențelor manifestate în independența instituțională a sistemului judiciar din R. Moldova, documentate într-un raport recent al ICJ”, se arată în comunicatul emis de entitate.

    ICJ a salutat anunțarea de către Secretarul General al Consiliului Europei a faptului că Comisia de la Veneția a fost invitată să emită un aviz urgent privind criza constituțională.

    Într-un răspuns remis ZdG, Comisia a confirmat primirea solicitării Secretarului General al Conisliului Europei și a precizat că va pregăti un aviz care va fi adoptat în cadrul ședinței plenare, săptămâna viitoare, pe 21 iunie. Comisia spune că nu va oferi alte comentarii înainte de adoptarea unui aviz.


    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    România: Fosta șefă a DIICOT România, Alina Bica, urmărită internațional, a fost prinsă în Italia

    Alina Bica, fosta șefă a DIICOT, urmărită internațional cu mandat european pentru infracțiunea de favorizarea infactorilor, și Ioan Bene, de asemenea condamnat în România și urmărit internațional, au fost prinș…
    România: Fosta șefă a DIICOT România, Alina Bica, urmărită internațional, a fost prinsă în Italia

    Opinia separată a lui Vladimir Țurcan, „judecător în propria cauză”, privind decizia potrivit căreia actele CC nu pot fi atacate

    „Lipsa controlului judecătoresc în privința legalității activității administrative (funcționale) realizată de Curtea Constituțională (CC) ar genera profunde semne de întrebare referitoare la transparența, legal…
    Opinia separată a lui Vladimir Țurcan, „judecător în propria cauză”, privind decizia potrivit căreia actele CC nu pot fi atacate

    Zagorodnîi rămâne încă în funcție. CC a respins solicitarea lui Alaiba de a suspenda hotărârea prin care a fost numit la ANSC: „Nu a motivat”

    Curtea Constituțională (CC) a respins vineri, 10 iulie, solicitarea deputatului Dumitru Alaiba privind suspendarea acțiunii Hotărârii Parlamentului nr. 1 din 7 februarie 2019, prin care Anatolie Zagorodnîi a fo…
    Zagorodnîi rămâne încă în funcție. CC a respins solicitarea lui Alaiba de a suspenda hotărârea prin care a fost numit la ANSC: „Nu a motivat”

    S-au scumpit hainele și încălțămintea de vară, fructele exotice și ouăle. Cu cât au crescut prețurile luna trecută

    Față de luna mai, în iunie au crescut prețurile în special la mărfurile specifice sezonului estival, arată datele publicate vineri, 10 iulie, de Biroul Național de Statistică (BNS). Astfel, au fost înregistrate…
    S-au scumpit hainele și încălțămintea de vară, fructele exotice și ouăle. Cu cât au crescut prețurile luna trecută

    DOC/ Judecător la CtEDO din partea R. Moldova: Detalii despre concursul privind selectarea candidaţilor și comisia care va alege

    Din Comisia pentru selectarea candidaţilor la postul de judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) ar urma să facă parte 17 membri. Un proiect în acest sens a fost elaborat de Ministerul Justiți…
    DOC/ Judecător la CtEDO din partea R. Moldova: Detalii despre concursul privind selectarea candidaţilor și comisia care va alege

    Filip nu exclude că Nichiforciuc și Andronachi ar putea pleca la PSRM

    În ultima perioadă, deputații Vladimir Andronachi și Eugeniu Nichiforciuc sunt mai absenți din activitatea PDM. Liderul partidului, Pavel Filip, nu exclude că aceștia ar putea adera la PSRM, în contextul în car…
    Filip nu exclude că Nichiforciuc și Andronachi ar putea pleca la PSRM