Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Planul lui Trump de a…

Planul lui Trump de a „obține” Groenlanda: Persuasiune, nu invazie – New York Times

Foto: Getty Images/ BBC

Administrația președintelui american Donald Trump a pregătit și a trimis deja instrucțiuni agențiilor pentru a pune în aplicare un plan de anexare a Groenlandei la Statele Unite, a declarat o sursă guvernamentală pentru The New York Times (NYT), citat de Meduza. Potrivit publicației, locuitorilor insulei le vor fi explicate „avantajele aderării la Statele Unite”.

O campanie media este planificată pentru a-i convinge pe locuitorii insulei că ei singuri trebuie să ceară aderarea Groenlandei la Statele Unite, a spus un interlocutor al NYT.

Consilierii lui Trump, a declarat o altă sursă publicației, au discutat despre utilizarea campaniilor publicitare și a rețelelor sociale pentru a forma o opinie publică favorabilă SUA în problema anexării.

Acest plan, scrie NYT, este probabil deja pus în aplicare. De exemplu, autoritățile americane au declarat în mod public că Danemarca nu a avut grijă de locuitorii insulei, susținând totodată că doar Statele Unite pot proteja Groenlanda de invazia Rusiei și a Chinei, iar Trump a declarat că Statele Unite îi vor ajuta pe groenlandezi „să se îmbogățească”.

Administrația Trump analizează, de asemenea, stimulente financiare pentru locuitorii Groenlandei, inclusiv posibilitatea de a înlocui subvențiile de 600 de milioane de dolari pe care Danemarca le oferă insulei cu o plată anuală de aproximativ 10 000 de dolari pentru fiecare rezident.

Unii oficiali din administrația Trump, scrie publicația, cred că aceste costuri ar putea fi compensate de veniturile din resursele naturale ale Groenlandei, care includ minerale rare, cupru, aur, uraniu și petrol.

Prim-ministra Danemarcei, Mette Frederiksen, a venit cu un mesaj pentru Statele Unite ale Americii, pe 4 aprilie, în contextul în care, în ultimele luni, președintele american Donald Trump și-a arătat de mai multe ori intenția de a prelua Groenlanda, teritoriu autonom din cadrul Regatului Danemarcei. Frederiksen a subliniat că Trump nu poate „anexa o altă țară” și a îndemnat SUA să participe, împreună cu Danemarca, la fortificarea securității Groenlandei, dacă doresc să fie „mai prezenți” în Groenlanda.