Pe teritoriul liceului teoretic republican „Aristotel“ a izbucnit un incendiu. Pompierii IGSU au intervenit la fața locului

Pe teritoriul liceului teoretic republican „Aristotel“ a izbucnit un incendiu. Mai multe materiale video publicate de canalul de Telegram „Vteme” arată cum o clădire este mistuită de flăcări.
Pompierii IGSU au intervenit pentru a lichida incendiul. Potrivit datelor înregistrate, a fost observat fum dens. La fața locului au intervenit 5 echipe de pompieri, care, ajunși, au stabilit că focul a cuprins acoperișul unei construcții părăsite pe teritoriul Liceului Teoretic Republican “Aristotel”.
La moment, pompierii lucrează pentru localizarea și lichidarea incendiului. Victime nu au fost raportate.
Cauza și circumstanțele producerii incendiului urmează a fi stabilite ulterior.

