Principală  —  IMPORTANTE   —   „O insultă la adresa tuturor…

„O insultă la adresa tuturor celor care au fost infectați cu COVID sau au pierdut pe cineva drag în această luptă”. Forțele politice cer demisia șefului ANSP, Nicolae Furtună

Nicolae Furtună, șeful ANSP

Mai multe forțe politice îi cer directorului Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, Nicolae Furtună, să demisioneze din funcție, după ce epidemiologul-șef a ajuns în mijlocul unui scandal susținând că oamenii care au decedat de COVID-19 „erau o povară”. Ulterior, Furtună și-a cerut scuze publice și a explicat că a folosit această sintagmă în termeni medicali.

În cadrul unei emisiuni de la TVR Moldova, vorbind despre mortalitatea în urma infecției de coronavirus, Furtună a declarat că „nu vreau să fiu judecat și nu vreau să par cinic, dar în toată lumea, covidul a luat viata celor care si asa erau o povara pentru ei și pentru cei din jur. Oamenii care se chinuiau în stadii terminale de cancer, avansate de diabet, patologii cardiovasculare ireversibile decompensate. Iată că lucrul acesta s-a întâmplat și în Franța, și în Italia și din păcate și în Republica Moldova”.

În reacție, mai mulți politicieni i-au cerut demisia epidemiologului-șef. Totuși, în cadrul unui briefing de presă organizat astăzi, Furtună și-a exprimat regretul față de modul cum s-a exprimat și a declarat că sintagma „povară” la care a făcut referire a folosit-o ca termen medical. 

Deputatul PAS, Dan Perciun, a declarat că „Furtună trebuie să-și dea demisia imediat”.

Ce fel de medic și om trebuie să fii ca să zici că e bine că au decedat cei care au decedat de COVID pentru că ei oricum erau o povară pentru sine și pentru societate. Stăteam și ne întrebam de ce până acum ANSP nu a reușit să dubleze numărul de teste efectuate. Se pare că elementar atitudinea față de oameni era cea mai mare problemă”, a declarat parlamentarul.

Cu aceeași solicitare a venit Platforma DA, Pro Moldova, cât și partidul din actuala coaliție de guvernare – PDM.

Recenta declarație a lui Nicolae Furtună, șeful ANSP, demonstrează, dacă mai era nevoie, de cât cinism și nesimțire poate da dovadă această guvernare atunci când este vorba despre oameni și despre sănătatea lor. Demisia acestui personaj este singura cale prin care ofensa adusă tuturor cetățenilor Republicii Moldova, mai ales celor care au avut de suferit din cauza COVID-19, poate fi recunoscută și integral asumată”, susține liderul Platformei DA, Andrei Năstase.

O declarație cel puțin scandaloasă și cinică a șefului ANSP, care afirmă că în toată lumea COVID-19 a luat viața celor care și așa erau o povară pentru cei din jur. O insultă la adresa tuturor celor care au fost infectați cu COVID sau au pierdut pe cineva drag în această luptă. Solicităm scuze publice în fața celor care au avut de suferit în urma acestei crunte pandemii și demisia de onoare a acestui personaj”, a comunicat PDM.

Cum e posibil să urăști într-un asemenea hal cetățenii acestui stat?! După numeroase scenarii aiurite de luptă cu pandemia, ne-am trezit cu clasificări ai celor care nu merită să supraviețuiască. Pandemia a demascat fața acestor inumani. Cele peste o mie de victime ale COVID-19, lucrătorii medicali care și-au pierdut propria viață pentru a salva altele – NU contează pentru Dodon și gașca lui. Această hurtă de nesimțiți trebuie să plece până nu vor ajunge să decidă supraviețuirea pe criterii de apartenență politică”, a reacționat liderul Pro Moldova, Andrian Candu.

Cât privește PSRM, până la ora actuală, nu a venit cu un comentariu privind declarația scandaloasă făcută de Nicolae Furtună. Contactată de Ziarul de Gardă, purtătorea de cuvânt a PSRM, Irina Astahova, ne-a comunicat că „dacă va fi o reacție, o să vă anunțăm”.

Și șeful statului cere demisia directorul Agenției Naționale de Sănătate Publică. Într-un mesaj postat pe pagina sa de facebook, Igor Dodon spune că scuzele publice nu sunt suficiente în acest context și îi cere să demisioneze.

Iar Mișcarea Politică  UNIREA a anunțat la ora 13:00 că va organiza un protest la ANSP împotriva declarațiilor lui Nicolae Furtună.