Până în martie 2021, Moldova va cumpăra energie electrică de la un singur furnizor: Centrala Termoelectrică de la Kuciurgan din Stânga Nistrului
Furnziorul de stat centralizat de energie, Energocom anunță că a prelungit contractul de furnizare energiei electrice cu Молдавская ГРЭС, centrala de la Kuciurgan, Stânga Nistrului deținută de gigantul rus, RAO EASS. De asemenea, întreprinderea spune că a reușit astfel să ofere cel mai bun preț și să câștige licitațiile privind achizițiile de energie electrică a distribuitorilor de energie electrică din Republica Moldova.
Cu alte cuvinte, până la 31 martie 2021, Moldova va avea un singur furnizor de energie, centrala termoelectrică de la Kuciurgan, care aparține întreprinderii de stat ruse, dar care se află sub jurisdicția autorităților nerecunoscute de la Tiraspol și este unul dintre cei mari contribuabili ai bugetului regiunii din Stânga Nistrului.
„S.A. „ENERGOCOM” a participat în calitate de ofertant la
licitaţia privind achiziţia energiei electrice desfăşurată la 22.06.2020 de către furnizorii reglementați de energie electrică, operatorii sistemelor de distribuție și operatorul sistemului de transport, în rezultatul căreia, oferind cel mai avantajos preţ, a devenit câștigătoare”, scrie într-un comunicat al întreprinderii.
Energocom promite că prețul de achiziție va fi mai mic cu circa 2,5% față de cel actual și începând cu 1 iulie, prețul de furnizare va fi de 48,65 USD/MWh față de 49,9 USD/MWh cât e în prezent. Deocamdată nu se cunoaște dacă această scădere a prețului se va reflecta și în facturile consumatorului final, orice modificare a tarifelor trebuie să fie aprobată de ANRE.
Potrivit unui comunicat al Premier Energy, cel mai mare distribuitor de energie electrică din Moldova, se spune că la licitația din 22 iulie au participat 3 furnizori, S.A. „Energocom”, deținută de stat, ЧАО «ДТЭК
Павлоградуголь» (Ucraina) și ООО «ДЕ Трейдинг» (Ucraina). Interesant este că, potrivit informației prezentate, „producătorul ЗАО «Mолдавская ГРЭС»(Centrala de la Kuciurgan) s-a retras oficial din concurs în favoarea furnizorului S.A. „Energocom”, care după 2 runde de licitări a venit cu cel mai bun preț.
Celelalte 2 rețele de distribuție din Republica Moldova, RED Nord și RED Nord-Vest, ambele deținute de stat, nu au oferit deocamdată detalii despre licitații.