Mai mulți senatori şi deputaţi cer suspendarea din funcţie a lui Nicuşor Dan pentru „atacuri asupra independenţei justiţiei”
Un grup de senatori şi deputaţi intenţionează să depună în Parlament o cerere de suspendare din funcţie a preşedintelui Nicuşor Dan, pentru „atacuri asupra independenţei justiţiei”, relatează Știrile ProTV.ro.
„Preşedintele a făcut declaraţii publice prin care a contestat autoritatea şi deciziile CSM. Preşedintele României, Nicuşor Dan, a anunţat intenţia de a organiza un referendum adresat membrilor sistemului judiciar, vizând modul de organizare şi funcţionare al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Această acţiune constituie o ingerinţă directă într-un organ constituţional independent, încălcând atribuţiile sale prevăzute de Constituţie şi subminând principiul separaţiei puterilor în stat”, se arată într-o cerere adresată preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor şi semnată, în numele iniţiatorilor, de senatorul Ninel Peia din Grupul PACE – Întâi România.
Potrivit documentului, acţiunile preşedintelui generează presiuni asupra magistraţilor şi slăbesc percepţia publică asupra imparţialităţii justiţiei.
„În ultimele zile s-a constatat o ingerinţă directă a Preşedintelui României, Nicuşor Dan, în funcţionarea sistemului judiciar, prin atacuri repetate şi publice la adresa magistraţilor şi a CSM. Aceste acţiuni contravin prevederilor Constituţiei, care garantează independenţa justiţiei şi separaţia puterilor în stat, şi pun în pericol statul de drept. Preşedintele a depăşit limitele rolului său de mediator între puterile statului, sfidând atribuţiile constituţionale ale CSM şi ale sistemului judiciar. În aceste condiţii, considerăm că există fapte grave care justifică declanşarea procedurii de suspendare prevăzute de art. 95 din Constituţie”, se menţionează în document.
Referendum între magistrați, considerat grav și spectaculos
Potrivit documentului, „este de-a dreptul spectaculos şi extrem de grav” că preşedintele îşi propune să organizeze un referendum între magistraţi, exact între cei pe care Constituţia îi pune sub protecţia CSM, organul autonom şi garant al independenţei justiţiei.
În cerere se arată că, prin acţiunile sale, şeful statului acţionează în afara cadrului constituţional, afectând funcţionarea normală a instituţiilor statului.
„Având în vedere gravitatea faptelor şi consecinţele lor asupra statului de drept şi funcţionării instituţiilor publice, solicităm suspendarea din funcţie a Preşedintelui României, Nicuşor Dan, în conformitate cu art. 95 din Constituţia României, urmând ca propunerea să fie adusă la cunoştinţa Preşedintelui şi să fie organizat referendum conform prevederilor legale”, se mai arată în document.
Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat, duminică, într-o declaraţie de presă, că va iniţia în luna ianuarie un referendum în cadrul corpului magistraţilor cu o singură întrebare: „CSM acţionează în interes public sau acţionează în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”.