O rachetă balistică rusească a lovit o expoziție de arme de la Kiev, ucigând cel puțin 10 persoane și rănind alte 100. Război în Ucraina, ziua 1612
UPDATE 15:30 Cel puțin zece persoane au fost ucise și peste 100 de alte rănite după ce un atac cu rachete balistice rusești asupra Kievului a lovit o expoziție de arme care avea loc în capitală pe 24 iulie, potrivit The Kyiv Intependent.
Consiliul Ucrainean al Industriei de Apărare a anunțat într-o postare pe rețelele de socializare că „un atac cu rachete inamice a avut loc în regiunea Kiev, într-o locație în care se aflau reprezentanți ai industriei de apărare ucrainene”.
UPDATE 11:08 Centrele logistice ale celui mai mare comerciant online din Federația Rusă, Wildberries, au fost atacate în orașele Sankt Petersburg și Tver, precum și în Crimeea, ocupată de Rusia. S-a întâmplat în noaptea de 24 iulie 2026, într-un atac amplu cu drone ucrainene, potrivit The Kiyv Independent.
Centrele logistice Wildberries din Sankt Petersburg s-au numărat printre instalațiile lovite de dronele ucrainene, ceea ce a dus la un incendiu de amploare la una dintre instalații.
Guvernatorul orașului Sankt Petersburg, Alexander Beglov, a confirmat atacul cu drone asupra orașului, scriind pe Telegram că atacul a vizat „facilități de infrastructură civilă de pe autostrada Moskovskoye” nespecificate.
Câteva ore mai târziu, guvernatorul regiunii Leningrad, Alexander Drozdenko, a confirmat atacul asupra fabricii Wildberries din Novosaratovka, susținând că trei persoane au fost rănite în atac.
Serviciul de presă al Wildberries a declarat că centrele logistice ale companiei din Șușari și Utkin Zavod din Sankt Petersburg au fost „suspendate temporar” în urma atacului.