Principală  —  IMPORTANTE   —   LIVE/ Ședința Guvernului R. Moldova.…

LIVE Ședința Guvernului R. Moldova. Pe ordinea de zi au fost incluse 18 subiecte

Sursa: Captură foto privesc.eu

Membrii Cabinetului de miniștri se întrunesc marți, 26 martie, într-o nouă ședință. Pe ordinea de zi au fost incluse 18 subiecte. Printre proiectele supuse spre examinare și aprobare se numără proiectul cu privire la indexarea și majorarea prestațiilor sociale.

10:28 S- aprobat alocarea mijloacelor financiare către Curtea Constituțională din fondul de rezervă a Guvernului. Conform proiectului se propune alocarea a două milioane de lei pentru suplimentarea proiectului Curții cu scopul acoperii aferente organizării celui de-al 19-lea Congres al conferinței Curților Constituționale Europene.

10:27 S-a aprobat proiectul de hotărâre cu privire la aprobarea Avizului la proiectul de lege privind acordarea de credite agricultorilor cu gaj de stat.

Guvernul a susținut proiectul de lege ce prevede acordarea unui credit de 500 de mii de lei pentru producătorii de cereale

10:17 Se prezintă spre aprobare proiectul de hotărâre privind modificarea Hotărârii Guvernului pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de stabilire și plată a ajutorului social. Proiectul a fost aprobat.

10:15 Se analizează proiectul cu privire la inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului dintre
Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Turkmenistan privind cooperarea în domeniul combaterii criminalității organizate și acordarea de împuterniciri pentru negocierea acestuia. Proiectul a fost aprobat.

10: 10 Proiectul de hotărâre, propus de către Ministrul Muncii și Protecției Sociale, a fost aprobat de cabinetul de miniștri. Astfel, începând cu luna aprilie, pensiile vor fi indexate cu 6%.

APROBAT! Din 1 aprilie, pensiile vor fi indexate cu 6%. Cât va constitui pensia minimă

10:00 A fost numită Tatiana Cucuietu în funcția de secretară generală adjunctă a Guvernului. Aceasta își va începe activitatea chiar de astăzi, 26 martie. Numirea vine după promovarea concursului pentru ocuparea funcției publice.