Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   LIVE/ Protestele din Belarus continuă.…

LIVE Protestele din Belarus continuă. Lanțuri umane prin orașele belaruse, iar medicii și muncitorii de la marile fabrici au organizat greve spontane de solidaritate

Mii de oameni protestează pentru a patra zi în Belarus. Lanțurile umane formate din femei s-au întins din nou pe străzile capitalei, dar și a marilor orașe belaruse. Mai mulți medici au organizat acțiuni de solidaritate cu victimele intervențiilor polițiștilor din ultimele zile, iar muncitorii de la marile fabrice belaruse ca MAZ sau BELAZ au organizat greve.

Belarușii protestează a patra zi consecutiv față de rezultatele alegerilor prezidențiale de duminică. Potrivit comisiei electorale belaruse, scrutinul a fost câștigat de Alexandr Lukașenko cu mai mult de 80%. Oamenii cer renumărarea voturilor și îl acuză pe Lukașenko de fraudarea alegerilor.

Colegii noștri de la Euroradio.fm transmit în direct manifestațiile din centrul capitalei Belarusului.

Din seara alegerilor, au avut loc confruntări dure pe străzile orașelor din Belarus, iar imaginile cu violența polițiștilor și a trupelor speciale au făcut înconjurul planetei. În primele 3 zile, Ministerul de Interne a anunțat că a reținut circa 6000 de persoane, iar Alexandr Lukașenko a acuzat anumiți păpușari străini și a declarat că în stradă ies alcoolicii, consumatorii de droguri, șcei fără de lucru și persoane cu antecedente penale.

Miercuri ziua, sute și mii de femei în alb au ieșit în stradă în semn de solidaritate față de victimele violenței miliției, iar acțiunea a devenit una națională și continuă și astăzi.

Tot în semn de prostest și solidaritate cu manifestanții au ieșit mai mulți medici în acțiuni spontane.

De asemenea, muncitorii de la marile companii belaruse au organizat greve spontane și au cerut renumărea voturilor și eliberarea deținuților politici.