Principală  —  Ştiri   —   Licitație cu strigare privind darea…

Licitație cu strigare privind darea în locațiune a activelor neutilizate din incinta aeroportului, organizată la început de iulie

Sursa: ZdG

O licitație cu strigare privind darea în locațiune, pe un termen de 5 ani, a activelor neutilizate din incinta aeroportului, va avea loc pe 2 iulie 2025. Despre desfășurarea acesteia a anunțat Î.S. „Aeroportul Internațional Chișinău”, într-un comunicat din 16 iunie.

Mai exact, vor fi date în locațiune spațiile neutilizate situate în Terminalul aeroportului, zona comună Sosiri (nivel 1, parter), destinate oficiilor pentru schimb valutar.

Solicitanții pot depune cererea de participare până la data de 27 iunie 2025, ora 17:00.

Familiarizarea cu bunurile expuse la licitație se va desfășura de luni până vineri, între orele 09:00 și 16:00, în baza unei cereri scrise transmise pe adresa de e-mail: [email protected].

Caietul de sarcini și informațiile privind desfășurarea licitației pot fi solicitate printr-o cerere scrisă, depusă la adresa: bd. Dacia 80/3, bir. 210, mun. Chișinău, sau pe e-mail: [email protected], în zilele lucrătoare, între 09:00–16:00.

Perioada de examinare a dosarelor și determinare a eligibilității participanților: 30 iunie – 1 iulie 2025

Desfășurarea licitației: 2 iulie 2025, ora 09:00, Lot nr. 1, și ora 09:30, Lot nr. 2.