Kremlinul acuză autoritățile că ar fi împiedicat „sute de mii de moldoveni” să participe la parlamentare, în timp ce la vot s-au prezentat doar 4 mii de cetățeni în Rusia

Rusia a criticat autoritățile de la Chișinău pentru că ar fi împiedicat „sute de mii de moldoveni” din Rusia să participe la alegerile parlamentare din 28 septembrie, deschizând doar două secții de votare pe teritoriul Federație Ruse. Totuși, datele oficiale CEC arată că în Rusia au votat puțin peste 4 mii de cetățeni, majoritatea pentru Blocul Patriotic.
Kremlinul a acuzat luni, 29 septembrie, autoritățile din R. Moldova că au împiedicat sute de mii de moldoveni care trăiesc în Rusia să voteze la alegerile parlamentare de duminică, punând la dispoziție doar două secții de vot pentru „diaspora numeroasă”, relatează Reuters, citat de Agerpres.
„Din ceea ce vedem și știm, putem confirma că sute de mii de moldoveni au fost privați de oportunitatea de a vota în Rusia deoarece doar două secții de votare erau deschise pentru ei”, a declarat purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov, în conferința sa telefonică de presă zilnică.
Potrivit datelor CEC privind prezența la vot pe 28 septembrie, în Rusia au votat puțin peste 4 mii de moldoveni.

Potrivit statisticilor disponibile pe site-ul Comisiei Electorale Centrale privind înregistarea prealabilă, peste 13 mii de persoane cu drept de vot pe teritoriul R. Moldova și-au declarat intenția de a participa la alegerile parlamentare votând de pe teritoriul Rusiei. Acest lucru ajută reprezentanții CEC să cunoască aproximativ numărul de oameni care vor veni la vot. Totuși, în ziua scrutinului au votat doar 4 mii de cetățeni.

- Birourilor electorale ale secțiilor de votare constituite în afara R. Moldova Comisia Electorală Centrală le expediază buletinele de vot cu cel puțin 5 zile înainte de ziua alegerilor, dar nu mai mult de 5000 de buletine de vot la fiecare birou electoral.
Cum s-a votat în Rusia
Moldovenii cu drept de vot din Rusia au votat majoritar Blocul Patriotic, care a obținut aproape 70% acolo, urmat de PAS cu 11% și Partidul Nostru cu 8%.

Pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021 în Federația Rusă au fost constituite 17 secții de votare în 11 orașe. În comparație cu scrutinul prezidențial din 2020 numărul lor a rămas același, în schimb au fost reamplasate șapte secții, acestea fiind concentrate în jurul Moscovei. În 2021, la parlamentare, în Rusia au votat 6154 de alegători.