Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Israelul prelungește ultimatumul pentru evacuarea…

Israelul prelungește ultimatumul pentru evacuarea din Gaza (DW)

Sursa foto: Ilia Yefimovich/dpa/picture alliance

Israelul nu va lansa ofensiva terestră în Gaza mai devreme de această după amiază, pentru a da timp civililor să se retragă din nordul Fâșiei. Diplomați din întreaga lume caută să prevină extinderea conflictului, relatează Deutsche Welle.

Zeci de mii de locuitori ai Fâșiei Gaza și-au părăsit locuințele, înainte de expirarea ultimatumului anunțat vineri, 13 octombrie 2023, de armata Israelului (IDF). La expirarea celor 24 de ore, conducerea armatei a anunțat prelungirea termenului-limită, până la ora locală 16 (aceeași cu ora României). Există o rută securizată pe care civilii din orașul Gaza și alte localități din nord o pot folosi pentru a ajunge în sudul teritoriului palestinian, conform unei postări în limba arabă de pe rețeaua de socializare X (fostă Twitter) a IDF. Prelungirea vine după numeroase apeluri internaționale care avertizau asupra riscului unei catastrofe umanitare.

Trupele israeliene se pregătesc pentru o intervenție terestră în zonele considerate bastioane ale grupării teroriste Hamas, cea care a orchestrat atacul terorist împotriva civililor israelieni din weekendul trecut. Peste un milion de oameni trăiesc în jurul orașului Gaza iar cei care au reușit deja să plece de acolo au făcut-o în autoturisme, camioane sau căruțe trase de măgari. Potrivit reprezentanților Națiunilor Unite, în jur de 400.000 de persoane își părăsiseră deja locuințele chiar dinainte de ordinul de evacuare emis de IDF.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a promis că va „distruge” gruparea radical islamistă Hamas, declarată organizație teroristă de autoritățile din Statele Unite, Uniunea Europeană, Germania și din alte țări. „Dușmanii noștri abia au început să plătească prețul. Nu pot dezvălui ce se va întâmpla, dar pot spune că acesta este doar începutul”, a transmis șeful Guvernului israelian, într-o declarație televizată difuzată ieri.

Sursa foto: Reuters

Lider Hamas și teroriști Hezbollah uciși de IDF

Zeci de mii de militari israelieni au fost masați la linia de demarcație cu Fâșia Gaza și este așteptat ordinul pentru o ofensivă terestră al cărei scop este, potrivit unui purtător de cuvânt al armatei israeliene, de a curăța zona de teroriști și arme. Între timp, câteva prime incursiuni limitate au avut deja loc, pentru a elimina „celule teroriste”. Au continuat și bombardamentele asupra țintelor Hamas.

Unul dintre liderii gherilei islamiste, Murad Abu Murad, ar fi fost lichidat de Israel într-un atac aerian din noaptea trecută. IDF susține că Murad ar fi fost șeful „activităților aeriene” ale Hamas și unul dintre coordonatorii masacrului de la festivalul de muzică din urmă cu o săptămână. În atacurile teroriste de sâmbăta trecută au murit peste 1300 de oameni. Conform IDF, 120 de civili răpiți în timpul atacului terorist de săptămâna trecută sunt încă ținuți captivi de Hamas. De partea palestiniană au fost raportate 1900 de victime.

Armata israeliană a ucis, de asemenea, suspecți teroriști care încercau să se infiltreze din Liban. În ultima săptămână au existat și ciocniri repetate cu miliția șiită pro-iraniană Hezbollah, la granița cu Libanul, din nordul Israelului. Hezbollah – deja implicat într-un război cu Israelul în 2006 – este clasificată drept organizație teroristă de Statele Unite, Germania și chiar unele state arabe sunite din regiune. Pentru Uniunea Europeană, terorist este doar brațul armat jihadist al „Partidului lui Allah”, nu și formațiunea politică, prezentă sub denumirea de Blocul Loialității la Rezistență în Parlamentul de la Beirut.

Diplomație la foc continuu

După vizita sa de solidaritate în Israel, ministerul federal de Externe Annalena Baerbock poartă astăzi discuții în capitala egipteană cu omologul său de la Cairo, Samih Shukri. În centrul atenției sunt eforturile de eliberare a ostaticilor răpiți în Gaza. Vor fi discutate și eforturile umanitare ale Egiptului pentru populația civilă din Gaza. Baerbock dorește să se întâlnească, tot la Cairo, și cu secretarul general al Ligii Arabe, Ahmed Aboul Gheit.

La New York, secretarul general al ONU, António Guterres, a făcut un apel la respectarea drepturilor omului. „Până și războaiele au reguli”, a apreciat oficialul Națiunilor Unite. Situația din Fâșia Gaza a atins „un nou prag periculos. (…) Avem nevoie de acces umanitar imediat în întreaga Fâșie Gaza, astfel încât să putem aduce combustibil, alimente și apă pentru toți cei care au nevoie”. În același timp, Guterres a protestat și față de folosirea ostaticilor civili pe post de scuturi umane.

În reuniunea Consiliului de Securitate ONU, Rusia a prezentat un proiect de rezoluție prin care solicită o „încetare umanitară a focului” și eliberarea ostaticilor răpiți în Fâșia Gaza, fără ca numele grupării teroriste Hamas să fie pronunțat în document. Rezoluția are însă șanse reduse de a trece, în condițiile în care are nevoie de nouă voturi favorabile și niciun veto. Ceilalți patru membri permanenți ai Consiliului – Franța, Marea Britanie, China și SUA – nu au fost consultați în prealabil cu privire la textul propus de reprezentantul Moscovei. O ședință de urgență a Consiliului de Securitate, convocată la începutul săptămânii, după atacurile teroriste din Israel, s-a încheiat fără o condamnare unanimă a Hamas.

Și Brazilia, țara care conduce în prezent Consiliul, a depus un proiect și cere, pe lângă accesul la ajutor umanitar, ca Israelul să revină asupra cererii de evacuare a populației civile din nordul Fâșiei Gaza. La rândul lui, responsabilul Uniunii Europene pentru politică externă, Josep Borrell, consideră „complet imposibilă de implementat” cererea israeliană ca peste un milion de oameni să se mute din nordul Fâșiei Gaza în sudul ei într-o singură zi și a avertizat asupra unei crize umanitare. Aflat în ultima zi a unei vizite în China, Borrell a adăugat că singura strategie fezabilă pe termen lung este crearea unui stat palestinian independent și recunoscut la nivel internațional.

Lufthansa nu zboară către Beirut și Tel Aviv

Companiile aeriene din grupul german Lufthansa și-au suspendat zborurile către capitala libaneză Beirut până luni, „din cauza situației actuale din Orientul Mijlociu”. De joi, Lufthansa lansase curse speciale pentru germanii blocați în Israel, la cererea Ministerului de Externe de la Berlin, dar a renunțat să mai efectueze aceste zboruri din cauza situației incerte de securitate și a numeroase îndoieli legate de „stabilitatea operațională din Tel Aviv”, a explicat compania. Pe lângă marca principală, Lufthansa Group include și Swiss, Austrian și Brussels Airlines.

Facebook șterge postările tulburătoare și dezinformările

Meta, compania care administrează Facebook și Instagram, a stabilit măsuri suplimentare pentru a preveni răspândirea pe platformele sale de conținut ilegal sau care dezinformează. În primele trei zile după atacul de sâmbăta trecută, aproape 800.000 de postări în arabă și ebraică au fost eliminate sau marcate ca tulburătoare. De șapte ori mai multe postări în aceste limbi au fost șterse în aceste zile decât media ultimelor două luni.

Funcția de căutare a fost dezactivată pentru o serie de cuvinte-cheie pe Instagram. Funcția de transmitere video live a fost dezactivată pentru utilizatori care au încălcat anterior regulile, având în vedere amenințările Hamas de a arăta ostatici. În plus sunt șterse acele postări în care pot fi identificați clar ostatici, pentru a asigura confidențialitatea victimelor răpirilor.