Principală  —  Ştiri  —  Social   —   În premieră, absolvenții școlilor de…

În premieră, absolvenții școlilor de arte vor primi certificate recunoscute la nivel național

Imagine simbol. Sursa: Facebook/ Școala de Arte Ialoveni

În sesiunea 2026, pentru prima dată, elevii absolvenți ai instituțiilor cu profil artistic vor primi Certificate de competență artistică, eliberate de Centrul Tehnologii Informaţionale şi Comunicaţionale în Educaţie, recunoscute la nivel național, anunță Ministerul Educației și Cercetării (MEC).

MEC a elaborat și aprobat, în premieră, Metodologia de organizare și desfășurare a Examenului de absolvire în instituțiile de învățământ extrașcolar artistic complementar – Școli de Arte (muzică, teatru, arte plastice, dans).

„Documentul prevede un cadru unitar pentru evaluarea finală a competențelor elevilor, desfășurat prin examen de absolvire, asigurând transparență, echitate și adaptare la specificul fiecărui profil artistic.

Examenul este corelat cu curriculumul și cu profilul artistic al instituției, urmărind aprecierea obiectivă a nivelului de formare profesional-artistică”, potrivit MEC.

Totodată, Metodologia stabilește etape clare în organizarea examenelor: planificarea, elaborarea subiectelor, organizarea probelor, evaluarea performanței și comunicarea rezultatelor.

„Mai mult, examenul de absolvire prevede combinarea componentelor teoretice și practice, în funcție de profil (muzică, teatru, arte plastice, dans), pentru a reflecta complexitatea formării artistice”, comunică ministerul.

Pentru asigurarea unei evaluări uniformizate și echitabile pentru toți copiii din cele 119 Școli de Arte (muzică, teatru, arte plastice, dans), Ministerul Educației și Cercetării instituie Comisia Națională de elaborare a testelor standardizate, responsabilă de conceperea subiectelor pentru fiecare profil artistic. La nivelul fiecărei instituții, Comisia de evaluare va asigura buna organizare și desfășurare a examenului de absolvire, conform MEC.

Metodologia, aflată în perioadă de pilotare până pe 14 august, poate fi consultată aici.