IGSU îndeamnă cetățenii să sisteze activitățile în aer liber pe timp de ploaie pentru a preveni situațiile de risc
Pe 12 mai, în intervalul orelor 08:00 – 21:00, pe arii extinse se prevăd ploi de scurtă durată însoțite de descărcări electrice, izolat averse puternice (15-25 l/m2) cu grindină și vijelie în rafale de până la 15-20 m/s. În acest context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) vine cu recomandări.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență îndeamnă cetățenii să respecte următoarele recomandări, în vederea prevenirii situațiilor de risc:
- evitați deplasările în timpul furtunilor, în special în zone deschise;
- nu vă adăpostiți sub copaci bătrâni, stâlpi sau piloni electrici;
- evitați atingerea cablurilor electrice căzute la pământ;
- sistați activitățile în aer liber pe timp de ploaie;
- nu traversați străzi inundate, poduri sau canale de scurgere;
- închideți geamurile și ușile locuințelor pentru a preveni pătrunderea apei și a curenților puternici de aer;
- nu parcați autovehiculelor sub copaci, panouri publicitare sau alte obiecte instabile;
- deconectați aparatele electrice în cazul descărcărilor electrice intense;
- supravegheați permanent copiii și evitați aflarea acestora în apropierea bazinelor acvatice și a canalelor de scurgere.
„Totodată, gestionarii bazinelor acvatice sunt îndemnați să verifice starea digurilor și funcționalitatea sistemelor de evacuare a apei, precum și să monitorizeze permanent nivelul apei în perioada precipitațiilor abundente, pentru prevenirea revărsărilor”, mai scrie IGSU.
În situații de risc sau de urgență, cetățenii sunt rugați să apeleze Serviciul 112.