Igor Grosu, la Conferința Mondială a Președinților de Parlament. Oficialii au părăsit sala în timpul discursului președintei Consiliului Federației Ruse

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a susținut un discurs în cadrul Conferinței Mondiale a Președinților de Parlament, care are loc la Geneva. Oficialul s-a referit la provocările cu care se confruntă R. Moldova, dar și la rolul instituțiilor legislative de a proteja democrația și cetățenii. În timpul conferinței, acesta a publicat pe Facebook un videoclip în care părăsește sala, alături de mai mulți oficiali, în timpul discursului președintei Consiliului Federației Ruse, Valentina Matvienco.
Președintele Parlamentului a vorbit despre suportul acordat de alte state R. Moldova, fapt ce a contribuit la avansarea în parcursul european.
„Pentru R. Moldova, o țară care a ales calea dezvoltării democratice și a integrării europene, cooperarea și dialogul cu dumneavoastră în toți acești ani au fost cruciale. Ne-ați încurajat și ne-ați fost alături în vremuri complicate, iar acest sprijin ne-a determinat să fim fermi în reformele pe care le-am început în țara noastră. Noi credem în viitorul pașnic și prosper al Uniunii Europene și credem că putem apăra împreună pacea, democrația și unitatea”, a declarat șeful legislativului.
În context, Igor Grosu a menționat provocările cu care se confruntă țara noastră, care, de trei ani, este la granița unui război inițiat de Federația Rusă în Ucraina.
„Chiar în ultimele săptămâni, două orașe ucrainene mari, Odesa și Cernăuți, care se află la granița cu R. Moldova, au fost atacate. Drone și rachete care merg spre ținte ucrainene survolează spațiul țării noastre. Suntem alături de Ucraina, care este vecinul nostru, partenerul nostru și un viitor membru, alături de noi, în Uniunea Europeană. Peste 100 de mii de refugiați ucraineni continuă să se afle în țara noastră”.
Șeful legislativului s-a referit și la alegerile parlamentare din toamnă.
„Moldovenii vor avea de ales – lăsăm Moldova pradă unui stat străin ca Federația Rusă, care vrea s-o controleze prin grupări oligarhice și criminale sau mergem înainte pe calea integrării și aderării la UE, într-un stat de drept, democratic și prosper, în direcția corectă. Moldovenii mereu au știut să aleagă ce e bine pentru familiile lor și țara lor în momentele de cumpănă. Dar am văzut cum la alegerile prezidențiale, Federația Rusă, prin grupări criminale, a folosit bani uriași, miliarde, pentru a compromite viitorul nostru european”, a subliniat Igor Grosu.
Mai mulți oficiali au părăsit sala de conferințe în timpul discursului reprezentantei Federației Ruse
În timpul conferinței de la Geneva, Igor Grosu a publicat un videoclip pe pagina lui de Facebook în care declară că a părăsit sala în timpul discursului președintei Consiliului Federației Ruse, Valentina Matvienco, în semn de solidaritate pentru Ucraina.
„La Cea de-a Șasea Conferință Mondială a Președinților de Parlament, împreună cu președinții Parlamentelor mai multor țări, în gest de solidaritate cu Ucraina, am părăsit sala în timp ce speakerul Parlamentului Federației Ruse își citea discursul. Din prima zi a invaziei Federației Ruse, Moldova sprijină țara vecină.
De 3 ani, Ucraina luptă pentru suveranitate, pentru o țară integră și indivizibilă. De datoria noastră este să îi fim alături, în semn de respect pentru un popor care vrea să-și decidă singur viitorul, să fie stăpân la el acasă”, a scris oficialul pe Facebook.
Conferința Mondială a Președinților de Parlament se desfășoară în perioada 29 – 31 iulie. Aflată la a șasea ediție, reuniunea este găzduită de Palatul Națiunilor, sediul ONU din Geneva, Elveția. Agenda evenimentului include o dezbatere în ședință plenară și câteva paneluri de discuții, care se referă la cooperarea interparlamentară, realizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă până în 2030, rolul parlamentelor în conturarea viitorului digital, precum și protejarea și promovarea drepturilor persoanelor aflate în situații vulnerabile.
Conferința Mondială a Președinților de Parlament este organizată de Uniunea Interparlamentară (UIP) și Organizația Națiunilor Unite. Reuniunea are loc o dată la cinci ani și reprezintă un forum pentru implicare și dialog la nivel înalt între liderii parlamentari din întreaga lume.