Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Guvernul a aprobat o listă…

Guvernul a aprobat o listă prin care 56 de lacuri și iazuri au fost declarate de „importanță națională”. „Sunt considerate strategice prin rolul lor în irigații și alimentație cu apă potabilă”

Imagine simbol. Sursa: casata.md

Guvernul a adoptat un proiect de hotărâre prin care sunt stabilite criteriile importanței naționale a iazurilor și lacurilor de acumulare. La fel, Executivul a aprobat o listă prin care 56 de bazine acvatice au fost declarate de importanță națională, scrie Ministerul Mediului.

Conform comunicatului de presă, scopul proiectului este de a identifica, „într-un mod clar și echitabil”, acele acumulări de apă – iazuri și lacuri– care prezintă importanță națională, „în baza unor criterii bine definite” ce reflectă utilitatea lor socială, economică și ecologică.

Astfel întocmită o listă cu 56 de obiective care îndeplinesc aceste condiții, fiind considerate strategice prin rolul lor în irigații, alimentarea cu apă potabilă, protecția infrastructurii naționale sau proximitatea față de frontiera de stat. 

„Prin aplicarea acestor criterii, autoritățile competente vor putea acționa prioritar și eficient în vederea întreținerii și valorificării durabile a acestor acumulări, prin lucrări precum decolmatarea, reabilitarea barajelor, amenajarea terenurilor adiacente și reglementarea accesului la resursa de apă în contexte de secetă. Este important de menționat că acordarea statutului de importanță națională nu modifică regimul juridic al proprietății, ci stabilește modul în care aceste corpuri de apă trebuie gestionate – indiferent dacă sunt în proprietatea statului sau a autorităților locale”, comunică ministerul.

La fel, prin adoptarea proiectului, Administrația Națională „Apele Moldovei” a fost desemnată drept instituție publică responsabilă pentru elaborarea instrucțiunii privind monitorizarea și gestionarea acestora.

Ministerul Mediului scrie că decizia vine în contextul în care în ultimii ani R. Moldova se confruntă tot mai frecvent cu perioade secetoase prelungite, deficit de apă și reducerea debitului râurilor, în special a celor mici.