FOTO Examinarea dosarului de trădare de patrie al lui Ion Creangă, reluată: procurorul solicită aducerea silită a inculpatului, iar avocatul fostului angajat al Parlamentului invocă o stare de sănătate „foarte precară”
Examinarea dosarului în care fostul șef al Direcției juridice a Parlamentului, Ion Creangă, este acuzat de trădare de patrie a fost reluată de la început, după demisia magistratei Arinei Ialanji. În ședința de judecată din 17 martie, de la Judecătoria Chișinău, care s-a desfășurat din nou în lipsa inculpatului. Unul dintre avocații lui Ion Creangă susține că clientul său nu s-a putut prezenta la ședință din motive de sănătate, invocând că starea de sănătate a clientului său „este foarte precară”. De cealaltă parte, procurorul de caz Dumitru Ștefîrță crede că Ion Creangă a lipsit „neîntemeiat” de la ședință, solicitând aducerea silită a inculpatului la următoarele ședințe, în cazul în care nu vor fi prezentate anumite documente medicale.
„Cercetarea judecătorească în prezenta cauză penală urmează să fie reluată de la început. În lipsa inculpatului, această chestiune nu poate fi realizată”, a menționat judecătorul Veaceslav Cernalev în debutul ședinței, care a preluat examinarea dosarului.

Judecătorul a precizat că, la începutul lunii martie, procurorul Dumitru Ștefîrță a depus un demers prin care a solicitat instanței prelungirea măsurii preventive – liberarea provizorie sub control judiciar în privința inculpatului, întrucât măsura urmează să expire pe 20 martie. În cadrul ședinței de astăzi, magistratul l-a întrebat pe avocat dacă poate prezenta o cerere din partea clientului său prin care măsura să fie examinată în lipsa acestuia.
„Nu avem, dar este certificatul de data trecută că el nu poate să se prezinte. Eu am așteptat chiar la ușa spitalului, însă la telefon mi-a spus că încă este la proceduri și am venit fără certificat, dar în ceea ce privește măsura preventivă, este o măsură de urgență care poate fi examinată și în lipsa lui. Solicit examinarea în lipsa lui”, a spus avocatul Iurii Florea.
Procuror: „Noi o să intrăm în acest joc al inculpatului, că nu se poate prezenta, și o să rămânem încă doi sau trei ani la aceeași etapă”
În timpul intervenției sale, procurorul a solicitat instanței dispunerea aducerii forțate a inculpatului la următoarea ședință.

„(…) Da, a suferit intervenții chirurgicale, dar nu sunt anumite consecințe nefavorabile care să îl împiedice să se prezinte în fața instanței. Atâta timp cât apărarea nu prezintă probe prin care să combată argumentele mele, eu constat că inculpatul Creangă neîntemeiat lipsește de la ședința de astăzi (…). Da, este într-adevăr o maladie serioasă, dar evoluția este favorabilă și nu avem niciun argument plauzibil care să demonteze acest argument. Dacă apărarea îmi prezintă acte confirmative medicale prin care să demonteze acest argument, eu îmi retrag demersul de dispunere a aducerii forțate a inculpatului în ședința următoare, pentru că noi o să intrăm în acest joc al inculpatului, că nu se poate prezenta, și o să rămânem încă doi sau trei ani la aceeași etapă”, a subliniat Dumitru Ștefîrță.
În cele din urmă, judecătorul Veaceslav Cernalev a decis amânarea examinării demersului procurorului privind prelungirea măsurii preventive, acesta urmând să fie examinat în ședința de miercuri, 18 martie.
„Se oferă termen avocatului pentru a prezenta cererea de examinare a chestiunii cu privire la măsura preventivă în lipsă și, totodată, un certificat medical actualizat referitor la starea de sănătate”, a subliniat magistratul.
Avocatul lui Creangă: „El se consideră nevinovat și se stăruie să dovedească toate lucrurile în instanță”
Întrebat de ce clientul său nu s-a prezentat la ședință, avocatul Iurii Florea a declarat că starea de sănătate a acestuia „este foarte precară”, subliniind totodată că Ion Creangă se declară în continuare nevinovat.
„Eu socot că este inuman pur și simplu”, a calificat avocatul solicitarea procurorului privind aducerea silită a lui Creangă la ședințele de judecată.

„(…) Dumnealui a avut o intervenție chirurgicală legată de cancer (…). Eu trebuia să mă prezint în instanța de judecată ca să nu întârzii, dar dumnealui se afla la medic (…). Eu socot că este inuman pur și simplu (despre cererea de aducere silită a inculpatului, n.r.). Nu este vina inculpatului că dosarul se reia de la zero (…). O să participați mai departe în ședință și o să vedeți toate probele. În prezent, el se consideră nevinovat și se stăruie să dovedească toate lucrurile în instanța de judecată. El desigur că o să vină, dar în prezent nu poate fizic”, a declarat avocatul după ședința de judecată.
De cealaltă parte, procurorul Dumitru Ștefîrță crede că s-ar încerca tergiversarea dosarului.
„În prezent, n-avem o probă, un înscris medical care să confirme imposibilitatea participării inculpatului la ședința de judecată. Eu am invocat acest argument pentru ca apărarea să aibă posibilitatea să-l dezbată, iar atâta timp cât nu l-a combătut, respectiv mergem pe prezumția că dumnealui se simte bine. Dacă se reacționa cu bună-credință, sunt oportunități de examinare în lipsă (…). Asta este evident (despre tergiversare, n.r.). Asta s-a văzut și la judecătorul precedent, când în ultimele trei ședințe dumnealui nu s-a prezentat (…)”, a mai spus procurorul.
Conform procurorului, în prezent în privința lui Ion Creangă este aplicată măsura preventivă liberarea provizorie sub control judiciar, care expiră pe 20 martie, acesta având obligația de a se prezenta în instanța de judecată. Inculpatul nu este monitorizat electronic.
Dosarul lui Creangă, reluat de la zero
La aproximativ un an și jumătate de la trimiterea în judecată a fostului șef al Direcției juridice a Parlamentului, Ion Creangă, dosarul în care este inculpat pentru trădare de patrie a fost repartizat unui alt judecător, iar examinarea a fost reluată de la început. Potrivit datelor consultate de ZdG, judecătorul Veaceslav Cernalev este cel care a preluat cauza examinată până acum de Arina Ialanji, care și-a dat demisia înainte de a-i fi evaluată integritatea financiară și etică.
Veaceslav Cernalev a fost numit judecător la Judecătoria Chișinău în ianuarie 2019. Anterior, a activat mai mulți ani ca procuror. Potrivit organelor de drept, de-a lungul timpului, Ion Creangă ar fi avut mai multe întrevederi la Chișinău cu angajatul Ambasadei Ruse în R. Moldova, Dmitri Kelov, căruia i-ar fi transmis diverse informații, inclusiv despre măsurile de consolidare a apărării militare a țării, despre situația din stânga Nistrului și cooperarea R. Moldova cu alte state în domeniul securității.
Ion Creangă a fost reținut în iulie 2024 în timpul unei întâlniri cu rusul Dmitri Kelov. Potrivit RISE Moldova, pe podea au fost găsiți 500 de dolari, iar în apartamentul său – alți 1 100 de dolari. În geanta diplomatului rus se afla proiectul Strategiei naționale de apărare a Moldovei pentru 2024–2034. Procurorii susțin că banii i-ar fi fost dați lui Creangă în schimbul informațiilor. Creangă respinge acuzațiile și afirmă că bancnotele erau destinate unei călătorii la copiii săi din Viena.