FOTO Doi soldați ucraineni și-au menținut poziția în regiunea Donețk peste 130 de zile. Cei doi s-au întors cu un prizonier rus care a ajutat la apărarea poziției
Soldații ucraineni din Brigada 93 Mecanizată „Kholodni Yar”, Denis „Bars” și Dmitry „K2”, și-au menținut poziția pe direcția Konstantinovka, din regiunea Donețk timp de peste 130 de zile, a relatat ofițera de presă a brigăzii, Irina Rybakova, scrie Hromadske.
În august 2025, Dmitri și Denis au intrat împreună într-o poziție din apropierea satului Rusin Iar, iar abia în decembrie cei doi s-au întors. Împreună cu ei se afla și un prizonier rus, Daniil Sicev, militar din Regimentul 242 din Regiunea Volgograd.
Soldatul rus în vârstă de 23 de ani a fost capturat în timpul unei tentative de asalt. Ulterior, soldatul rus a rămas în poziția ucraineană timp de aproape două luni și jumătate. „A ajutat chiar și la apărarea poziției, construind fortificații și îndeplinind alte sarcini. Soldatul rus poartă o vestă antiglonț ucraineană. Soldații au împărțit cu el tot ce aveau: haine, mâncare, medicamente”, scrie InsiderUA.
Cei doi povestesc că în timpul primului lor contact cu inamicul, au ucis șapte soldați ruși. „A fost înfricoșător. Primul contact a fost terifiant. Și apoi a fost ca un ceasornic. E bine când tu ești cel care trage, nu cel în care se trage”, a spus infanteristul Denis.
„Am realizat multe. Suntem mândri de munca noastră. Vom continua să muncim!”, au adăugat soldații ucraineni.


