Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Focuri de armă la o…

Focuri de armă la o casă de pariuri din Germania. Poliția anunță trei răniți

Sursa: derstandard.at

Trei persoane au fost rănite sâmbătă, 11 octombrie, în centrul orașului Giessen, Germania, după ce s-au tras focuri de armă într-o casă de pariuri, a declarat un purtător de cuvânt al poliției locale, citat de dpa, transmite Agerpres.

Individul care a deschis focul a fugit de la locul faptei și este încă în libertate în urma incidentului, produs în jurul orei 15:00 în acest oraș din centrul Germaniei. Poliția îl caută pe făptaș, iar un purtător de cuvânt al forțelor de ordine a declarat că nu există niciun pericol pentru public.

„Locul atacului a fost izolat, iar criminaliștii și-au început ancheta”, potrivit oamenilor legii.

Nu există deocamdată informații cu privire la gravitatea stării persoanelor rănite și nici nu au fost dezvăluite detalii suplimentare, întrucât operațiunea de căutare a făptașului este încă în curs de desfășurare.