Focare de lăcustă, într-o localitate din sudul țării. Recomandările specialiștilor

În localitatea Copceac au fost înregistrate mai multe focare sporadice de lăcustă, avertizează Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) într-un comunicat. Potrivit instituției, au fost aplicate măsurile de combatere a dăunătorilor, lanurile fiind prelucrate în conformitate cu legislația în vigoare. Totuși, ANSA vine cu mai multe recomandări pentru cetățeni.
Insecta a fost depistată de către deținătorii de terenuri, care au sesizat subdiviziunea ANSA din regiune. Inspectorii Agenției s-au deplasat la fața locului pentru a constata cazul și a preleva probele necesare, pentru determinarea speciei de dăunători.
Potrivit legislației R. Moldova, responsabili de măsuri fitosanitare de protejare și prevenire a invaziei de insecte sunt operatorii agricoli/ deținătorii de terenuri și APL-urile regionale.
Astfel, în context, specialiștii Agenției Naționale pentru Siguranața Alimentelor vin cu o serie de recomandări:
1. Monitorizare regulată:
– Examinări de toamnă pentru prezența și starea pontelor de ouă;
– Vizite de control de primăvară cu analiza umidității și temperaturii solului;
– Inspecții pe teren în zonele în care larvele eclozează în masă;
– Monitorizarea adulților în perioadele lor de activitate maximă;
„Atenție la locurile tradiționale de reproducere, unde lăcustele preferă să depună ouă în sol nisipos umed”, subliniază ANSA.
2. Bariere și capcane fizice:
– Folosirea de plase peste straturi sau huse de protecție pentru a proteja plantele;
– Crearea de zone de capcană, de exemplu, plantarea de plante atractive pentru lăcuste în jurul perimetrului amplasamentului;
– Instalarea capcanelor cu feromoni pentru a atrage și distruge insectele;
3. Tratament chimic:
– Utilizarea insecticidelor, în special în cazul invaziei masive de larve;
4. Alte metode:
– Curățare mecanică, săparea solului și arderea (în anumite cazuri).
„ANSA monitorizează situația în teren și va întreprinde toate măsurile pentru a stopa extinderea lăcustelor și asupra altor sectoare. Solicităm agricultorilor să supravegheze terenurile cultivate. Totodată, ANSA recomandă utilizatorilor din spațiul public să se informeze corect și să disemineze informații veridice”, punctează Agenția.