Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   Erdogan dă asigurări că transportul…

Erdogan dă asigurări că transportul cerealelor pe Marea Neagră va începe în zilele următoare

Sursa foto: Reuters

Transportul cerealelor prin Marea Neagră va începe în zilele următoare, a declarat preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, sâmbătă 23 iulie. „Odată cu începerea transportului cerealelor în următoarele zile, putem spune că am adus o contribuţie importantă la depăşirea crizei alimentare globale”, a spus Erdogan, vorbind la ceremonia de lansare a proiectelor industriale din oraşul Kayseri, transmite Adevărul.ro.

Erdogan a mai spus că Ankara va continua să depună eforturi diplomatice pentru a rezolva criza ucraineană. „Suntem hotărâţi să continuăm eforturile diplomatice până la asigurarea păcii între Rusia şi Ucraina. Sperăm să primim ştiri încurajatoare în viitorul apropiat cu privire la negocieri şi contacte la toate nivelurile, inclusiv la nvlul liderilor”, a spus preşedintele turc.

De asemenea, ministrul turc al Apărării Naţionale, Hulusi Akar, a anunţat sâmbătă începerea lucrărilor de creare a unui centru de coordonare la Istanbul, care va controla exportul de cereale din Ucraina pe mare. „Coordonarea dintre Rusia şi Ucraina continuă. Ne-am îndeplinit obligaţiile în temeiul memorandumului semnat vineri (22 iulie). În prezent, reprezentanţii ai ONU, Rusiei, Ucrainei şi Turciei au început lucrările în cadrul centrului comun de coordonare. Sperăm la finalizarea rapidă a acestor lucrări în cadrul acordurilor încheiate, le urmărim îndeaproape evoluţia şi continuăm contactele”, a spus ministrul turc.