Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Dosarul privind abuzul de putere…

Dosarul privind abuzul de putere al fosului șef SIS Vasile Botnari se întoarce în prima instanță pentru rejudecarea pedepsei

Curtea de Apel Centru a decis, luni, 23 februarie, rejudecarea pedepsei aplicate fostului director al Serviciul de Informații și Securitate al R. Moldova, Vasile Botnari, condamnat în 2020 pentru abuz de serviciu în dosarul expulzării profesorilor turci din 2018, menținând însă constatarea vinovăției. Instanța a dispus reexaminarea individualizării sancțiunii și a laturii civile, după ce Galina Tufekci, soția unui dintre profesorii turci expulzați, a invocat încălcarea drepturilor sale de parte vătămată.

Astfel, dosarul penal al fostului șef al SIS Vasile Botnari se va întoarce la Judecătoria Chișinău, în prima instanță.

Potrivit sentinței, Galina Tufekci și-a redobândit calitatea de parte vătămată, odată cu declararea nulității ordonanței de către instanța de apel, dar aceasta nu a avut posibilitatea, fiindu-i îngrădit dreptul de a participa la examinarea cauzei în calitate de victimă, parte vătămată, parte civilă, și respectiv, a fost în imposibilitate de a-și valorifica dreptul la repararea prejudiciului material și moral pretins.

„În acest context instanța de recurs reține, că orice remediu trebuie să fie eficient, adică să fie capabil să ofere o redresare adecvată. Mai mult, având în vedere constatările Curții Europene a Drepturilor Omului, care confirmă caracterul arbitrar al măsurilor aplicate și impactul lor asupra drepturilor fundamentale ale persoanelor vizate, rezultă obligația pozitivă a autorităților naționale de a asigura nu doar tragerea la răspundere penală într-o manieră proporțională, ci și posibilitatea efectivă a victimelor ori a persoanelor îndreptățite de a obține reparații corespunzătoare”, se arată în sentință.

Astfel, instansța a admis recursul declarat de partea vătămată Galina Tufekci.

„Totodată, casează, sentința Judecătoriei Chișinău din 15 iulie 2020, parțial în latura penală, cu dispunerea rejudecării cauzei de către instanța de fond, în partea individualizării pedepsei și în partea laturii civile, în alt complet de judecată. În rest, sentința Judecătoriei Chișinău (sediul Buiucani) din 15 iulie 2020, se menține. Decizia este irevocabilă.”

În noiembrie 2024, Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a admis recursul declarat de Tufekci și a dispus rejudecarea cauzei. Galina Tufekci a solicitat să fie recunoscută în calitate de parte vătămată, după ce ofițerii SIS au intrat în casa sa, „i-au pus un pistol la tâmplă” și „l-au luat cu forța pe soţul ei, Mehmet Tufekci”.

Botnari a fost învinuit în acest dosar de abuz de putere săvârşit de o persoană cu funcție de demnitate publică și a fost recunoscut vinovat, fiindu-i aplicată o pedeapsă sub formă de amendă în mărime de 1 760 de unități convenționale, ceea ce constituie suma de 88 000 de leicu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții publice pe un termen de 5 ani.

Cronologia dosarelor penale după expulzarea ileagă a profesorilor turci

La 6 septembrie 2018, şapte cetățeni turci au fost reținuți și duşi în Turcia de către SIS, asistat de Ministerul Afacerilor Interne. La 9 octombrie 2018, Procuratura Generală a fost sesizată cu privire la pretinsele acțiuni ilegale ale SIS în cadrul operațiunii de scoatere din țară a cetățenilor turci. Sesizarea a venit din partea mai multor entități, printre care Amnesty International Moldova, Avocatul Poporului și un grup de angajați ai Liceului Teoretic. Prin ordonanța din 5 noiembrie 2018, procurorul Procuraturii Generale Oleg Afanasii a refuzat pornirea urmăririi penale și a dispus clasarea procesului penal, deoarece faptele invocate nu întruneau elementele infracțiunii. Procurorul a constatat că acțiunile autorităților „au fost în corespundere cu legislația în vigoare” . La 2 august 2019, procurorul general interimar, Dumitru Robu a anulat ordonanţa din 5 noiembrie 2018, deoarece investigația efectuată de procurorul Oleg Afanasii nu a fost „eficientă”.

„La 15 aprilie 2019, la Procuratura UTA Găgăuzia a fost înregistrată plângerea Galinei Tufekci. Plângerea a fost depusă în numele lui Galina Tufekci şi al copiilor săi. Aceasta a menționat în plângere că, în dimineața zilei de 6 septembrie 2018, în casa sa au intrat forțat persoane necunoscute care au prezentat legitimaţii SIS. Ei nu au prezentat niciun document care să le permită să intre în casă, i-au pus un pistol la tâmplă, au luat telefoanele sale și al soțului său, l-au luat cu forța pe soţul ei, Mehmet Tufekci, într-un microbuz de culoare albă și au plecat. După aceasta ea nu și-a mai văzut soțul”, mai notează CSJ.

La 3 mai 2019, adjunctul procurorului UTA Găgăuzia Natalia Bolgar a refuzat pornirea urmăririi penale. La 22 mai 2019, de către Vasile Stoinov, procurorul UTA Găgăuzia, a fost respinsă plângerea Galinei Tufekci depusă împotriva ordonanței din 03 mai 2019.

La 3 iulie 2019, Judecătoria Comrat, sediul Central, a admis plângerea Galinei Tufekci, a anulat ordonanțele din 3 și 22 mai 2019 și a obligat procurorul să înlăture încălcările constatate în hotărârea CtEDO și să efectueze o anchetă eficientă. Prin ordonanţa din 6 septembrie 2019, adjunctul Procurorului UTA Găgăuzia Natalia Bolgar a dispus începerea urmăririi penale în temeiul art. 179 alin. (2) Cod penal (violare de domiciliu). La 24 septembrie 2019, procurorul Natalia Bolgar i-a acordat calitatea de parte vătămată Galinei Tufekci. La 27 septembrie 2019, adjunctul procurorului general, Eduard Bulat, a retras cauza penală de la Procuratura UTA Găgăuzia și a transmit-o la Procuratura municipiului Chişinău pentru exercitarea în continuare a urmăririi penale.

În august 2019, Procuratura municipiului Chişinău a fost sesizată cu privire la pretinsele acțiuni ilegale ale colaboratorilor Biroului Migrație și Azil (BMA) și SIS în cadrul operațiunii de expulzare a șapte cetățeni turci. Sesizarea a fost făcută de Serviciul protecție internă și anticorupție (SPIA) al MAI. La 2 august 2019, procurorul Procuraturii municipiului Chişinău, Victor Plugaru, a dispus începerea urmăririi penale în temeiul art. 328 alin. (1) Cod penal – excesul de putere sau depășirea atribuțiilor de serviciu. Prin ordonanța procurorului Victor Plugaru, la 24 septembrie 2020, Galina Tufekci a fost recunoscută în calitate de parte vătămată şi audiată în această cauză. În această cauză penală au fost puși sub învinuire Olga Poalelungi (şefa Biroului de migrație și azil), Alexandru Baltaga (Director adjunct al SIS) și Alexandru Balan (Director adjunct al SIS) conform art. 328 Cod penal (excesul de putere sau depășirea atribuțiilor de serviciu).

La 3 octombrie 2019, Victor Plugaru a conexat cauza pornită în regiunea găgăuză cu cea din Chișinău. El a invocat faptul că presupusele fapte infracționale au fost comise în privința aceloraşi persoane de către angajații Biroului de migrație și azil, MAI și SIS.

Procurorul Procuraturii municipiului Chişinău, Victor Plugaru, a început în ianuarie 2020 urmărirea penală împotriva lui Vasile Botnari, învinuit de abuzul de putere. Prin ordonanța aceluiaşi procuror, din 15 ianuarie 2020, a fost dispusă conexarea cauzei la celelalte două.

La 15 ianuarie 2020, procurorul Victor Plugaru a dispus clasarea procesului penal pe marginea sesizării privind comiterea de către angajații SIS la 6 septembrie 2018 a acțiunilor de violare a domiciliului familiei Tufekci, precum și comiterea altor acțiuni ilegale în privința lui Mehmet Tufekci. Potrivit ordonanței, angajații SIS care au venit la domiciliul lui Galina Tufekci au declarat că ei nu au intrat în curte, iar Mehmet Tufekci benevol a venit la ei și împreună au plecat spre Chișinău. La 16 ianuarie 2020, același procuror a dispus încetarea participării Galinei Tufekci în calitate de parte vătămată, invocând ordonanţa din 15 ianuarie 2020 și faptul că Ministerul Finanțelor a plătit integral despăgubirea acordată de CtEDO Galina Tufekci susține că ordonanțele din 15 şi 16 ianuarie 2020 nu i-au fost aduse la cunoștință în termenul prevăzut de lege.

Tot la 15 ianuarie 2020, procurorul Victor Plugaru a emis o ordonanță prin care Vasile Botnari a fost pus sub învinuire.

La 21 ianuarie 2020, prin două ordonanțe distincte, procurorul Victor Plugaru a scos-o de sub urmărire penală pe Olga Poalelungi (deoarece actele emise de Biroul de Migrație și Azil nu erau ilegale, iar Biroul nu a fost implicat în scoaterea din țară a cetățenilor turci), Alexandru Baltaga și Alexandru Balan (deoarece acțiunea de scoatere a cetățenilor turci din țară era gestionată personal de Vasile Botnari), pe motiv că în acțiunile acestora lipsesc elementele infracțiunii prevăzute de art. 328 Cod penal.

La 4 februarie 2020, cauza lui Botnari a fost transmisă în instanţă de judecată pentru examinare.