De la un proiect de producere a brichetelor de biomasă în sudul țării, la o sentință: directorul unei companii, condamnat la nouă ani de închisoare pentru fraudarea fondurilor europene. Acesta a fost anunțat în căutare
Directorul unui companii a fost găsit vinovat și condamnat la 9 ani de închisoare pentru escrocherie comisă cu folosirea situației de serviciu, în proporții deosebit de mari. Sentința a fost pronunțată vineri, 7 noiembrie, de Judecătoria Cimișlia, sediul Central, acesta fiind anunțat în căutare.
Conform documentului consultat de ZdG, este vorba despre directorul companiei SRL „Pantehno-Nord”, Vadim Panciuc, iar banii au fost oferiți de Uniunea Europeană în cadrul unui proiect cu PNUD.
Instanța a stabilit o pedeapsă de 9 ani de închisoare, o amendă în mărime de 450 de mii de lei și privarea de dreptul de a exercita activități legate de gestiunea bunurilor materiale pentru o perioadă de 5 ani. „În vederea executării pedepsei, față de inculpat a fost aplicată măsura preventivă a arestului, acesta fiind anunțat în căutare”, se arată în comunicatul de presă emis de Procuratura Anticorupție (PA).
Totodată, acțiunea civilă înaintată de partea vătămată a fost admisă integral, instanța dispunând încasarea din contul inculpatului a prejudiciului cauzat prin infracțiune în sumă totală de 701 800 de lei (638 de mii de lei și a penalităților contractuale în sumă de 63 800 de lei). Potrivit deciziei instanței, partea vătămată a fost reprezentată de Mircea Migherea, șeful Direcției juridice și achiziții din cadrul Agenției pentru Eficiență Energetică (AEE). Contractul a fost încheiat la 13 decembrie 2013.
Conform probatoriului administrat de Procuratura Anticorupție, în comun cu Centrul Național Anticorupție, Panciuc a încheiat un contract cu AEE și o companie beneficiară din raionul Basarabeasca, în cadrul Proiectului „Energie și Biomasă”, finanțat de Uniunea Europeană. Acesta s-a obligat să livreze echipamente de producere a brichetelor de biomasă, în valoare de 638 de mii de lei.
„Expertiza tehnică a constatat că două din cele trei utilajele livrate nu corespundeau specificațiilor prevăzute în contract. Sub pretextul înlocuirii lor, inculpatul ar fi ridicat echipamentele din depozit și le-ar fi înstrăinat unor persoane necunoscute, însușindu-și banii obținuți. Acesta, nu a restituit fondurile primite de la AEE, cauzând instituției în proporții deosebit de mari”, notează PA.
Instanța de judecată a dispus examinarea cauzei în lipsa lui Vadim Panciuc, „care se ascundea de la prezentarea în ședința de judecată”. Fiind audiat la data de 1 noiembrie 2021 în calitate de învinuit pe cauza penală , Panciuc a declarat că nu își recunoaște vina.
Dosarul a fost examinat, începând din decembrie 2021, de către judecătoarea Veronica Carapirea, a cărei demisie onorabilă a fost admisă de Consiliul Superior al Magistraturii la 11 noiembrie.
Sentința poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Sud în termen de 15 zile.