Principală  —  IMPORTANTE   —   Dmitri Rogozin reacționează la o…

Dmitri Rogozin reacționează la o declarație a lui Igor Dodon: „Oare de ce a devenit atât de vorbăreț?”

Fostul vicepremier al Federației Ruse și actualul conducător al programelor cosmice ale Rusiei, Dmitri Rogozin, declarat persoană non-grata în Republica Moldova a reacționat la o declarație recentă a președintelui în exercițiu.

Igor Dodon a spus în cadrul unei emisiuni la postul de televiziune NTV afiliat socialiștilor, că în 2017, atunci când Rogozin a fost interzis în Republica Moldova, a convins cu greu autoritățile de la Moscova să nu impună sancțiuni Republicii Moldova.

„2 sau 3 ani în urmă, când era Plahotniuc la guvernare și atunci când Plahotniuc l-a declarat persoană non-grata pe Dmitri Olegovici Rogozin care era vicepremier, co-președintele comisiei guvernamentale moldo-ruse, vă dați seama ce minți înfierbântate erau și care spuneau hai să interzicem totul din Moldova. Eu atunci foarte greu, dar am putut să conving partenerii din Rusia, fiind președinte al RM fără împuterniciri, guvernul și parlamentul era al lui Plahotniuc, toate politicile economice, sociale era făcute de ei, externe tot, i-am convins să nu fie restricții la livrarea produselor moldovenești. Am reușit să păstrăm exporturile de fructe, legume, vin, etc”, a spus Dodon.

Declarația lui Dodon făcută la 3 ani de la declararea sa drept persoană non-grata a intrat în atenția lui Dmitri Rogozin.

„Oare de ce a devenit atât de vorbăreț? Cred că el încă ne va mai surprinde cu dezvăluirile sale”, a comentat fostul vicepremier rus.

Dmitri Rogozin a fost în centrul unui scandal de proporții în vara lui 2017. În ziua de vineri, 28 iulie 2017, vicepremierul Rusiei la acea vreme, urma să se întâlnească cu preşedintele R. Moldova, Igor Dodon şi cu liderul rmn, Vadim Krasnoselski.  Autorităţile române însă au interzis tranzitul avionului de cursă în care se afla Rogozin și vicepremierul rus a fost nevoit să se întoarcă în Federația Rusă. Ulterior, Rogozin a venit cu o replică la adresa autorităţilor române, acuzând că acestea ar fi pus în pericol viaţa pasagerilor de la bordul avionului. „Isprava rușinoasă a românilor și a Guvernului R. Moldova  necesită o analiză atentă și contramăsuri precise”, a spus Rogozin.

Ulterior, la 2 august, Guvernul R. Moldova l-a declarat pe Dmitri Rogozin persona non grata. Asta după ce, vicepremierul rus a venit cu o serie de ofense la adresa autorităților de la Chișinău. „Cu o jumătate de an în urmă, a venit la noi o delegație guvernamentală din Moldova. Cum să vă spun, un fel de țigăneală, vă spun deschis. Și au cerșit pentru ei tot felul de fleacuri: și despre tranzitul mijloacelor de transport, în ceea ce ține de livrarea merelor și vinurilor, în problema migrației. Au încercat să obțină acordul nostru. Și, evident că noi, ca oameni nobili, nu vrem ca acest lucru să afecteze interesele oamenilor simpli din Moldova. Le-am mers în întâmpinare. Iar când a venit timpul să fie rezolvate unele probleme principiale cu Guvernul Moldovei, s-au ascuns prin găuri, ca șoarecii”, a declarat recent Rogozin la un post de televiziune rusesc.

„Astfel de declarații nu corespund nici caracterului relațiilor bilaterale pe care R. Moldova și Federația Rusă vor să le construiască pe bază de respect reciproc. Având în vedere faptul că declarațiile făcute vicepremierului rus afectează în mod serios imaginea și autoritatea țării noastre, atât pe plan intern, cât și pe plan extern,  propun de a-l declara pe Dmitri  Rogozin persoană indezirabilă pe teritoriul  teritoriul R. Moldova, cu aplicarea unor măsuri restrictive sub formă de interdicție de intrare și tranzitare a teritoriului R. Moldova“, a spus ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Andrei Galbur la ședința Guvernului.

Prim-ministrul Pavel Filip a adăugat că „modul în care au fost tratați cetățenii țării noastre și R. Moldova, în aceste declarații, din punctul meu de vedere, este unul inacceptabil. Consider că e de datoria noastră, când simțim această nevoie, să protejăm demnitatea cetățenilor. Relațiile noastre cu orișicare țară din lume, mare sau mică,  trebuie să fie bazate pe respect reciproc”.

Igor Dodon spunea atunci că decizia autorităților de la Chișinău este „un act de mare stupiditate politică. Și e un mare deserviciu pentru Moldova și pentru moldoveni”.