Copiii originari din Ucraina, care ajung neînsoțiți la hotarul cu Republica Moldova, vor fi cazați la un centru de plasament temporar
În contextul organizării eficiente a acțiunilor de referire și asistență a cetățenilor Ucrainei intrați pe teritoriul Republicii Moldova, a fost creat un centru de plasament temporar pentru copiii identificați neînsoțiți la hotarul Republicii Moldova, anunță Ministerul Muncii și Protecției Sociale.
Centrul se află în mun. Hâncești, localitatea Cărpineni, iar datele de contact ale Centrului sunt: strada Gagarin, 7, satul Cărpineni, municipiul Hâncești.
Persoana de contact: Tudor Țenu, director, numărul de telefon: +373 69281583.
Reamintim că, cetățenii ucraineni pot traversarea frontiera moldo-ucraineană prezentând un act de identitate. Pentru minori poate fi prezentat certificatul de naștere, actul de identitate național (buletinul/card de identitate) sau pașaportul. Pentru maturi poate fi prezentat actul de identitate național (buletin/card de identitate) sau pașaportul.