Concursul pentru privatizarea hotelului „Zarea” a fost prelingit. Tofan: „Privatizarea unui obiect de o asemenea importanță nu trebuie să se desfășoare în plin sezon estival”
Concursul pentru privatizarea hotelului „Zarea”, al cărui termen-limită fusese stabilit inițial pentru 19 august, a fost prelungit până la 20 octombrie, a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dumitru Ciorici. Prelungirea concursului a fost solicitată de premierul Vasile Tofan.
Potrivit premierului, privatizarea unui obiect de o asemenea importanță nu trebuie să se desfășoare în plin sezon estival, când perioada concediilor ar putea limita participarea potențialilor investitori și, implicit, diversitatea ofertelor.
„Prin urmare, pentru a asigura un proces cât mai transparent și competitiv, precum și pentru a crește șansele obținerii unui preț mai avantajos, premierul Tofan a solicitat APP să examineze posibilitatea de a prelungi perioada de desfășurare a concursului”, a scris Ciorici.
Astfel, astăzi, în Monitorul Oficial, a fost publicată decizia prin care APP prelungește perioada de desfășurare a concursului până la 20 octombrie.
Hotelul Zarea este amplasat în centrul istoric şi de afaceri al capitalei vizavi de casa muzeu A. Puşkin, la 7 minute de mers de la Piaţa Marii Adunări Naţionale şi monumentul lui Ştefan cel Mare, Preşedinţia şi Clădirea Guvernului, se arată în descrierea oferită de hotel pentru oaspeți.
În apropierea hotelului sunt amplasate mai multe obiective turistice şi culturale, precum Teatrul de Operă şi Balet „Maria Bieșu”, Teatrul Cehov şi Teatrul Eminescu, Sala cu Orgă şi Filarmonica Națională.
Clădirea cu 12 etaje a fost construită în anul 1980. Fiecare etaj este constituit din 17 camere separate în 4 blocuri.