Facturi mai mici prin verificări mai rare ale contoarelor? Ministerul Energiei propune aplicarea practicilor din UE
Ministerul Energiei intenționează să aplice reguli europene la verificarea contoarelor de energie electrică și gaze naturale, ca să reducă din costurile de distribuție, respectiv din tariful plătit de cetățeni, anunță instituția. Mai multe măsuri de optimizare au fost discutate azi, 17 august, la o ședință convocată de Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, cu operatorii sistemelor de distribuție, precum și cu conducerea Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE).
În prezent, în R. Moldova, contoarele sunt verificate o dată la 4 ani, pentru contoarele trifazate, și o dată la 8 ani, pentru contoarele monofazate (din majoritatea apartamentelor și caselor mici). Costurile de verificare a contoarelor sunt incluse în tarifele de distribuție, iar extinderea termenului de verificare poate reduce cheltuielile anuale ale unui operator cu aproximativ 40 de milioane de lei (fără TVA), conform estimărilor.
Prin comparație, în statele UE, contoarele sunt verificate o dată la 8 ani sau chiar la o durată mai lungă, iar practica operatorilor de distribuție arată că durata de viață a unui contor depășește cu mult frecvența verificărilor, iar abaterile depistate la verificări sunt foarte rare.
Aceste măsuri de optimizare au fost discutate azi, 17 august, la o ședință convocată de Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, cu operatorii sistemelor de distribuție a energiei electrice și gazelor naturale, precum și cu conducerea Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE).
„Prețul energiei și gazului natural la nivel mondial a fost în creștere în ultimii ani, fapt care afectează puternic Republica Moldova și tarifele plătite de oameni. Vrem să reducem cât de mult putem presiunea facturilor pentru cetățeni și căutăm economii în toate procesele pe care le putem eficientiza. O posibilitate de a economisi este să facem verificarea contoarelor mai rar, în baza practicilor europene și a dovezilor tehnice disponibile”, a declarat ministrul Dorin Junghietu.
În cadrul ședinței au fost prezentate rezultatele unei analize realizate de Ministerul Energiei, care indică faptul că extinderea intervalului dintre verificările metrologice, în conformitate cu practicile aplicate în mai multe state membre ale Uniunii Europene și cu specificațiile producătorilor, poate genera economii importante pentru operatorii de distribuție și, implicit, pentru consumatori.
Potrivit Ministerului Energiei, reprezentanții operatorilor de distribuție au salutat inițiativa și au confirmat că promovează de mai mulți ani această abordare.
Premier Energy Distribution a menționat că verificările metrologice sunt efectuate în prezent la intervale care pot fi reduse prin modificarea cadrului normativ, în condițiile în care producătorii contoarelor garantează funcționarea acestora în parametri optimi pentru perioade considerabil mai lungi. Totodată, compania a subliniat că durata de viață a unui contor este de aproximativ 18 ani și că propunerile vizează toate tipurile de contoare, nu doar contoarele inteligente.
La rândul său, RED-Nord a informat că organizează anual licitații pentru verificarea metrologică a contoarelor, costurile acestora fiind de aproximativ 2 milioane de lei, iar cheltuielile totale anuale pentru aceste verificări ajung la circa 5 milioane de lei. Potrivit companiei, doar aproximativ 5% dintre contoarele verificate prezintă abateri care depășesc marja admisă, majoritatea acestora fiind contoare vechi, aflate deja la a doua verificare metrologică.
În sectorul gazelor naturale, operatorii au prezentat date care arată că o mare parte dintre consumatorii casnici înregistrează un consum redus, iar costurile de întreținere și verificare a contoarelor depășesc în unele cazuri veniturile generate din serviciile prestate. Aceste aspecte evidențiază necesitatea identificării unor soluții mai eficiente, care să reducă povara costurilor fără a afecta siguranța și acuratețea măsurării consumului.