Comisia Vetting a audiat patru judecători: două dosare transmise la reevaluare, o judecătoare care a deținut o funcție de conducere și o magistrată „fără dubii”
În ultima zi a sesiunii de audieri din luna noiembrie, Comisia de Evaluare a Judecătorilor anunță că a examinat patru cazuri: două dosare transmise la reevaluare, un caz privind o candidată la funcția de judecător la Curtea de Apel Centru și un altul vizând o judecătoare care a deținut o funcție de conducere într-o instanță de fond în ultimii cinci ani.
Conform Comisiei Vetting, judecătorii au fost audiați în cadrul procesului de evaluare externă, fie pentru a oferi clarificări suplimentare asupra unor posibile dubii de integritate identificate de Comisie, fie – în lipsa unor asemenea dubii – pentru a confirma corectitudinea și actualitatea informațiilor prezentate pe parcursul evaluării.
În cazul judecătoarei Natalia Mămăligă, candidată la funcția de judecător la Curtea de Apel Centru, Comisia scrie că nu a identificat dubii de integritate financiară sau etică. Prin urmare, magistrata a fost invitată să confirme că datele și informațiile furnizate Comisiei în timpul evaluării rămân corecte și actuale.
Conform Comisiei, cazul judecătoarei Angela Braga, de la Curtea de Apel Centru, a fost transmis la reevaluare de către Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), care a respins raportul Comisiei în contextul unei cauze penale pendinte în care magistrata figurează. Acest aspect a fost discutat în cadrul ședinței de audiere, desfășurată parțial în regim închis, conform argumentelor juridice prezentate de judecătoare și acceptate de Completul C al Comisiei.
În ceea ce îl privește pe judecătorul Igor Chiroșca, de la Curtea de Apel Centru, cazul a fost, de asemenea, transmis la reevaluare de către CSM. Audierea a vizat circumstanțe referitoare la un potențial conflict de interese, iar, la solicitarea subiectului, o parte a ședinței s-a desfășurat cu ușile închise.
Audierea judecătoarei Sofia Ghidirim (Aramă), evaluată în virtutea funcției de conducere exercitate în ultimii cinci ani, s-a concentrat pe eventuale conflicte de interese și pe aspecte privind aplicarea corectă a normelor procedurale în examinarea cauzelor. Și în acest caz, o parte a audierii s-a desfășurat în regim închis, la solicitarea magistratei.
În perioada următoare, Comisia va elabora rapoartele de evaluare pentru toate cele 11 cazuri examinate în cele trei zile de audieri, care vor include propunerile de promovare sau nepromovare a judecătorilor în cadrul procesului de evaluare externă.
Cine sunt judecătorii audiați?
Judecătoarea Curții de Apel Centru din Chișinău, Angela Braga, activează în sistemul judecătoresc din 2008. La 13 martie, Comisia de Evaluare a Judecătorilor a anunțat că a finalizat evaluarea magistratei Angela Braga și a transmis CSM raport cu propunerea ca judecătoarea să promoveze evaluarea integrității.
ZdG a scris în luna martie, citând surse, că Tamara Mereuță, Emil Bulat și Natalia Berbec de la Judecătoria Hîncești și Angela Braga, de la Curtea de Apel Centru din Chișinău sunt cei patru judecători cercetați pentru acte de corupție.
Ofițerii Centrului Național Anticorupție și procurorii din cadrul Procuraturii municipiului Chișinău au efectuat, la 19 martie, circa 30 de percheziții în cadrul a 12 cauze penale pe fapte de corupere activă, corupere pasivă și trafic de influență. Acțiunile s-au desfășurat în mai multe regiuni din țară.
Potrivit materialelor anchetei, au fost documentate acțiunile a patru judecători, un procuror și trei avocați implicați în faptele de corupție în cauze penale și contravenționale aflate în examinarea Judecătoriei Hâncești, dar și la Curtea de Apel Centru. Astfel, suspecții ar fi favorizat soluționarea unor dosare în schimbul unor sume de bani sau altor beneficii ilicite. Totodată, mai multe persoane care au oferit mită judecătorilor prin avocați intermediari ar fi început să colaboreze cu ofițerii CNA.
În dimineața zilei de 19 martie, în cadrul unei ședințe extraordinare a Consiliului Superior al Magistraturii, au fost acceptate patru sesizări ale procurorului general, Ion Munteanu, referitor la eliberarea acordului pentru efectuarea unor acțiuni de urmărire penală în privința unor judecători.
Totuși, în cazul lui judecătorului Emil Bulat, Consiliul Superior al Magistraturii informează în cadrul ședinței plenare din data de 4 noiembrie 2025, a examinat cererea depusă de judecător privind revocarea Hotărârii Plenului CSM nr. 145/12 din 25 martie 2025 și repunerea în toate drepturile avute anterior.
În urma examinării materialelor aferente cauzei, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a admis parțial cererea, dispunând încetarea suspendării din funcția de judecător și repunerea domnului Emil Bulat în funcția deținută anterior la Judecătoria Hîncești, începând cu data de 20 octombrie 2025.
Sofia Ghidirim (Aramă) a fost numită în funcția de judecătoare în decembrie 2014, iar din decembrie 2019 a fost numită, pe un termen de patru ani, în funcția de vicepreședintă al Judecătoriei Cimișlia.
Pe 30 iunie 2025, fosta vicepreședintă a Judecătoriei Cimișlia, Sofia Aramă (Ghidirim), a pierdut la Curtea Supremă de Justiție (CSJ) litigiul cu Comisia Vetting. Judecătoarea a contestat decizia prin care nu a promovat evaluarea integrității pentru funcția de membră a Colegiului disciplinar al judecătorilor.
Pentru prima dată, CSJ nu a publicat decizia adoptată și a anunțat că nici nu o va face. Inițial, CSJ nu a comunicat nici verdictul adoptat de judecători, invocând doar cadrul legal pentru nepublicarea deciziei. Ulterior, fiind întrebați de ZdG, reprezentanții CSJ au publicat pe pagina web a instanței un alt text, în care este indicată decizia adoptată.
„Completul de judecată special, cu unanimitate de voturi, a respins cererea de contestare depusă de Sofia Aramă împotriva Comisiei Vetting, privind anularea deciziei din 4 octombrie 2024 emisă în privința Sofiei Aramă, candidată la funcția de membru al Colegiului disciplinar al judecătorilor, subiect al evaluării în conformitate cu art. 2 alin. (1) din Legea nr. 26/2022”, se arată în textul publicat luni, 30 iunie, de către CSJ.
Instanța supremă invocă Regulamentul privind modul de publicare a hotărârilor judecătorești pe portalul național al instanțelor de judecată și pe pagina web a Curții Supreme de Justiție, care prevede că „publicarea hotărârilor judecătorești pe portalul național al instanțelor de judecată sau, după caz, pe pagina web a Curții Supreme de Justiție poate fi limitată în interesul moralității, al ordinii publice ori al securității naționale într-o societate democratică, atunci când o impun interesele minorilor sau protecția vieții private a părților la proces sau în măsura considerată absolut necesară de către instanță când, în împrejurări speciale, s-ar aduce atingere intereselor justiției”.
În 2018, judecătoarea Natalia Mămăligă a decis excluderea candidatei Reghina Apostolova din cursa electorală pentru funcția de primar a mun. Chișinău. Asta după ce reprezentanții Partidului Unității Naționale s-au adresat în instanța de judecată, susținând că Reghina Apostolova ar fi finanțată din bani proveniți din străinătate.
Printr-un Decret al Președintelui R. Moldova nr. 1539-VII din 24 aprilie 2015, Natalia Mămăligă este numită, pe un termen de cinci ani, în funcția de judecător la Judecătoria Chișinău, sectorul Centru.
Conform magistrat.md, timp de patru ani (2000-2004) Natalia Mămăligă a fost specialist coordonator al secției juridice și cadre, Departamentul construcții, locuințe și amenajare a Primăriei mun. Chișinău. Tot atunci, ea a lucrat ca lector asistent prin cumul, Catedra Științe Judridice a Academiei de Admisistrare Publică de pe lângă Președintele RM. În perioada 2004 – 2007 a ocupat funcția de specialist principal al secției juridice și cadre a Direcției genarale locativ-comunale și amenajare a Consiliului mun. Chișinău, iar în anii 2007 – 2015 a fost asistent Judiciar în cadrul Curții Supreme de Justiție.
În luna mai 2025, CSM a decis respingerea raportului privind promovarea evaluării externe în cazul judecătorului Igor Chiroșca de la Curtea de Apel Centru și a dispus reevaluarea acestuia de către Comisia Vetting.
CSM a menționat că decizia a fost luată în contextul constatării unor neconcordanțe în aplicarea criteriilor de evaluare comparativ cu alte cazuri similare, în care Comisia a decis nepromovarea judecătorilor evaluați. Totodată, CSM a solicitat reexaminarea aspectelor legate de regimul de incompatibilități care vizează activitatea magistratului.
Igor Chiroșca și-a început cariera de judecător în anul 2012 și a activat inițial la Judecătoria Strășeni. În anul 2020 a fost numit în funcția de magistrat la Curtea de Apel Chișinău.