Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Comisia de evaluare propune nepromovarea…

Comisia de evaluare propune nepromovarea procurorului Ion Șlicari. Raportul a fost transmis către CSP

Sursa: Comisia de evaluare a Procurorilor

Completul A al Comisiei de evaluare a procurorilor a aprobat raportul de evaluare în privința lui Ion Șlicari, procuror delegat în cadrul Procuraturii Anticorupție, se arată într-un comunicat al Comisiei.

„În urma evaluării, Completul a constatat că procurorul Ion Șlicari nu întrunește criteriul de integritate financiară, prevăzut la art. 11 din Legea nr. 252/2023, și a propus nepromovarea evaluării externe”, comunică Comisia de Evaluare.

Raportul de evaluare a fost transmis, în conformitate cu prevederile legale, Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), care urmează să îl examineze și să adopte o hotărâre cu privire la rezultatul evaluării.

În 2018, Ion Șlicari a fost numit în funcția de procuror în Procuratura municipiului Chișinău. Șlicari instrumentează dosarul de îmbogățire ilicită în care este vizat fostul deputat Sergiu Sîrbu. Potrivit PA, pentru perioada 25 februarie 2014 – 31 decembrie 2021, adică perioada exercitării funcției de deputat în Parlamentul R. Moldova, ex-deputatul, împreună cu membrii familiei sale, ar fi înregistrat o diferență substanțială în valoare totală de 2 860 769 de lei între veniturile obținute și averea dobândită, inclusiv cheltuielile efectuate în această perioadă. Sîrbu susține că „acest dosar are un evident caracter politic”.

Anterior, Ion Șlicari a instrumentat dosarul fostului ministru adjunct al Economiei și fost director general Moldtelecom, Vitalie Iurcu, trimis în judecată pentru fals în declarații de avere și interese personale.

Potrivit datelor din dosar, ar fi fost indicate date false privind conturi bancare inexistente și venituri din tranzacții imobiliare care nu ar fi avut loc, fiind omisă totodată declararea unor bunuri imobile din Republica Moldova și România, a unui automobil de lux și a unor conturi bancare cu rulaje ce depășeau 400 de mii de euro.

Declarația de avere: patru împrumuturi și două imobile

Pentru anul 2025, procurorul Ion Șlicari declară un salariu de circa 434 de mii de lei. Potrivit declarației de avere, pe lângă salariu, procurorul a beneficiat de circa 34,5 mii de lei, bani obținuți la zile de nașteri și evenimente de familie. La fel, Șlicari a primit compensații prin programul „Prima Casă” în sumă de 37800 de lei și indemnizații pentru creșterea copilului în sumă de circa 142 de mii de lei.

Ion Șlicari declară un teren intravilan, dobândit în 2023, cu suprafața de 0,11 ha, evaluat la 30 de mii de lei. În declarația de avere este indicată o casă de locuit cu suprafața de 207m2, obținută prin donație, în valoare de 105,5 mii lei, dar și un apartament de 69 de m2, evaluat la un milion de lei și dobândit prin credit ipotecar. 

Procurorul are în proprietate o Honda CR-V, fabricată în 2004, în valoare de 145 de mii de lei. Ion Șlicari are mai multe împrumuturi: un credit ipotecar, în sumă de 950 de mii de lei, contractat în 2021, în același an a fost luat și un credit de 70 de mii de lei, până în 2026, la fel, au fost luate două împrumuturi de la o persoană fizică, Vladimir Bacaliuc, în sumă de 17,5 mii de euro sau circa 350 de mii de lei.