Principală  —  Ştiri   —   „Cinci-șase” dosare separate, existente la…

„Cinci-șase” dosare separate, existente la PA, ce vizează infracțiunile care au legătură cu finanțarea ilegală a partidelor politice

Arhivă

Veronica Dragalin, șefa Procuraturii Anticorupție din Moldova, în studioul Europa Liberă, a declarat că, în cadrul instituției pe care o conduce, sunt investigate câteva cazuri de finanțare ilegală a partidelor politice și estimează că în perioada electorală ar putea avea loc mai multe infracțiuni legate de folosirea unor resurse financiare imposibil de justificat sau depunerea de rapoarte false la Comisia Electorală Centrală.

Invocând secretul anchetei, procuroarea-șefă a refuzat să precizeze numele partidelor sau politicienilor suspectați.

„La acest moment, noi aveam mai multe investigații, pornite în diferite perioade, ce vizează anume infracțiunile care au legătură cu finanțarea ilegală a partidelor politice. Aici sunt mai multe infracțiuni, de exemplu, acceptarea finanțării din partea unui grup criminal organizat, depunerea rapoartelor false la Comisia Electorală Centrală, coruperea alegătorilor, finanțarea partidelor politice din surse interzise… Deci, noi, procurorii anticorupție, avem în gestiune mai multe dosare, pe mai multe partide politice”, a spus Veronica Dragalin.

Șefa PA crede că vor apărea mai multe nereguli odată cu apropierea alegerilor locale din 5 noiembrie. Investigațiile vor continua în campania electorală.

„De exemplu, în perioada electorală, partidele sunt obligate să depună rapoarte în fiecare săptămână la CEC despre cheltuielile partidului și despre finanțarea lor, care sunt veniturile partidului. Dacă în perioada electorală un partid va depune un raport care conține informații false, asta e o infracțiune legată de finanțarea ilegală a partidelor politice, depunerea unui raport fals. O infracțiune pentru care a fost trimisă în judecată Marina Tauber și Partidul Șor”, a exemplificat șefa Procuraturii Anticorupție.

Dosarul finanțării ilegale a Partidului Șor a fost deschis în iulie 2022. Prima învinuită în acest caz a fost vice-președinta formațiunii, deputata Marina Tauber, dosarul ei fiind deja transmis în instanță. Oamenii legii anchetează și alți membri ai partidului, declarat între timp neconstituțional.

La începutul lunii august curent, oamenii legii au desfășurat percheziții la unul dintre sediile partidului Renaștere în cadrul unei cauze de corupere și spălare de bani.