Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Cinci focare de pestă porcină…

Cinci focare de pestă porcină africană, dintre care trei la porci domestici, înregistrate în ultima săptămână

Sursa foto: ANSA

Cinci focare de pestă porcină africană (PPA) au fost înregistrate în ultima săptămână pe teritoriul R. Moldova, a anunțat Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA). Tot în această perioadă, a fost anunțat un focar de rabie la bovină, în raionul Călărași, satul Sipoteni.

În 5-12 ianuarie 2026, s-au înregistrat trei focare la porci domestici și două cazuri la mistreți:

– un focar, la porci domestici, în raionul Leova, satul Hîrtop;

– un focar, la porci domestici, în raionul Ungheni, satul Zagarancea;

– un focar, la porci domestici, în raionul Hîncești, satul Boghiceni;

– un focar, la mistreți, în raionul Ștefan Vodă, satul Copceac;

– un focar, la mistreți, în raionul Leova, satul Băiuș;

Cadavrul bovinei afectate de rabie a fost nimicit conform procedurilor, iar animalele din localitate au fost supuse vaccinărilor antirabice. „Sunt întreprinse activități de control și eradicare a focarului de boală în conformitate cu Hotărârea de Guvern nr.174/2023”, susțin reprezentanții ANSA.

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor avertizează că riscul de apariție a focarelor de pestă porcină africană atât la porci domestici, cât și la mistreți, „rămâne în continuare un pericol”, și, prin urmare, îndeamnă populația și toți fermierii să nu utilizeze resturile alimentare de origine animală în hrana porcinelor și să respecte, „cu strictețe, măsurile de biosecuritate pentru a preveni răspândirea virusului”.

De asemenea, ANSA cere cetățenilor să nu cumpere animale fără certificate sanitar-veterinare și produse alimentare din locuri neautorizate. 

„Nu procurați produse alimentare din carne de porc din țările vecine, în scopul aducerii acestora în Republica Moldova, deoarece vor fi confiscate și distruse, din motivul riscului pe care îl reprezintă”, atenționează autoritățile.

La fel, ANSA acordă recompense persoanelor care au notificat despre depistarea unor cadavre de mistreți și despre locul amplasării acestora, în mărime de 50 euro pentru fiecare cadavru anunțat. Astfel, pe parcursul anului 2025, au beneficiat de recompense 6 persoane care au notificat despre depistarea cadavrelor de mistreți.

Pe parcursul anului 2025, pe teritoriul țării s-au înregistrat 51 focare de PPA, 36 la porci domestici și 15 în fauna sălbatică. În prezent, sunt active 11 focare, majoritatea la etapa activă de eradicare.