Principală  —  IMPORTANTE   —   Ce riscă garanții lui Vladimir…

Ce riscă garanții lui Vladimir Andronachi în cazul în care acesta fuge din nou din țară

Nicolae Beju, Vadim Ivanov, Vladimir Andronachi. Colaj ZdG

Cele patru persoane care au „garantat” pentru eliberarea lui Vladimir Andronachi nu riscă nici o răspundere penală în cazul în care fostul deputat democrat s-ar eschiva de la urmărirea penală sau ar părăsi țara. Aceste informații au fost oferite pentru presă de către procurorul general interimar, Ion Munteanu.

Astfel, potrivit acestuia, unica pedeapsă pentru cei patru garanți, în cazul în care Vladimir Andronachi s-ar eschiva de la urmărirea penală sau ar fugi din țară, ar fi confiscarea banilor pe care aceștia i-au oferit ca garanție, adică trei dintre ei ar pierde 5000 de lei, iar o persoană ar rămâne fără 7000 de lei.

Un preot, doi primari din raionul Cahul și o pensionară care deține Ordinul „Gloria Muncii” sunt „garanții” care au permis eliberarea lui Vladimir Andronachi din arest la domiciliu, au precizat pentru ZdG surse din organele de drept. Ulterior, Procuratura Anticorupție (PA) a confirmat informațiile publicate de ZdG despre garanții care au permis eliberarea lui Vladimir Andronachi din arest la domiciliu.

Trei dintre cei patru garanți pentru eliberarea fostului deputat Andronachi sunt exponenți ai Partidului Democrat și au fost candidați ai formațiunii la alegerile locale din anul 2019 și la cele parlamentare anticipate din 2010, potrivit surselor TV8.

Este vorba despre primarul satului Găvănoasa Vadim Ivanov, primarul satului Zîrnești Nicolae Beju și fosta directoare a Liceului „Mihai Eminescu” din orașu Cahul Ala Gaidar.

Cea de-a patra persoană care a depus garanție pentru Vladimir Andronachi este starețul Mănăstirii Adormirea Maicii Domnului din satul Căpriana, raionul Strășeni – Arhimandrit Filaret, mai relatează TV8.

Vladimir Andronachi, eliberat din arest la domiciliu sub „garanție personală”

Vladimir Andronachi a fost eliberat din arest la domiciliu. Procuratura Anticorupție (PA) a anunțat că, prin încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, din 11 august 2023, a fost respins demersul acuzatorului de stat de prelungire a măsurii preventive ”arestarea la domiciliu” în privința lui Vladimir Andronachi și, respectiv, a fost admisă cererea părții apărării privind înlocuirea măsurii preventive din arestarea la domiciliu în garanția personală.

Ulterior, Procuratura Anticorupție a confirmat informațiile publicate de ZdG despre garanții care au permis eliberarea lui Vladimir Andronachi din arest la domiciliu. Potrivit unui comunicat de presă publicat pe 11 august partea apărării a prezentat patru cereri în scris a garanților – a doi primari din cadrul raionului Cahul, unei persoane în etate deținătoare a ordinului „Gloria Muncii”, precum și a unui reprezentant al unui cult religios.

Fostul deputat democrat Vladimir Andronachi, care a fost expulzat în noiembrie 2022 de autoritățile din Ucraina, figurează în dosarele penale „frauda bancară” și „metalferos”, care se află în gestiunea PA și Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).

Potrivit procurorului anticorupție Octavian Iachimovschi, în dosarul „frauda bancară”, Andronachi este învinuit de infracțiuni de „escrocherie în proporții deosebit de mari în interesul unei organizații criminale”, precum și de „spălare de bani în proporții deosebit de mari, la fel, în interesul unei organizații criminale”.

În dosarul „Metalferos”, Andronachi este învinuit de „crearea și conducerea unei organizații criminale”, escrocherii în proporții deosebit de mari și spălarea banilor.