Cancelarul Merz susţine că diplomații americani n-au „nicio idee” despre amploarea campaniei de reînarmare a Rusiei

Unii congresmeni americani nu înţeleg amploarea campaniei de reînarmare a Rusiei, a declarat vineri cancelarul german Friedrich Merz, la o zi după ce a purtat discuţii cu preşedintele american Donald Trump la Casa Albă, relatează Reuters, citat de News.ro.
„M-am întâlnit cu unii senatori la Capitol Hill şi i-am rugat să se uite la reînarmarea pe care o face Rusia”, a declarat Merz la o conferinţă de afaceri din Berlin. „Este clar că nu au nicio idee despre ceea ce se întâmplă acolo chiar acum”, a spus el, fără a identifica senatorii.
De la începutul invaziei sale la scară largă din Ucraina, în februarie 2022, Rusia şi-a comutat industria profilând-o pe apărare pentru a produce non-stop armament şi a semnat acorduri pentru a luat arme din Coreea de Nord şi Iran, ceea ce a determinat oficialii europeni să avertizeze că Moscova ar putea fi în curând în măsură să atace teritoriul NATO. Rusia, care şi-a majorat bugetul de apărare pentru 2025 la cel mai ridicat nivel de după Războiul Rece, neagă orice astfel de intenţie şi afirmă că desfăşoară o „operaţiune militară specială” în Ucraina pentru a-şi proteja propria securitate împotriva a ceea ce consideră a fi un Occident ostil.
Merz, un conservator care a preluat puterea în Gemania în luna mai, este cel mai recent lider european care îl vizitează pe Trump în speranţa de a-l convinge de necesitatea de a sprijini Ucraina împotriva invaziei ruse şi de a continua să contribuie la susţinerea securităţii Europei prin NATO.
Merz a declarat că a fost liniştit de cuvintele rostite de Trump în timpul întâlnirii lor publice din Biroul Oval, în special de „nu-ul răspicat” al preşedintelui american la întrebarea dacă Statele Unite intenţionează să se retragă din NATO.
Ţările europene şi-au crescut cheltuielile pentru apărare după ce invazia Rusiei în Ucraina a declanşat cel mai sângeros conflict de pe continent de la al Doilea Război Mondial. Chiar înainte de a prelua funcţia, Merz a mobilizat o majoritate parlamentară ad-hoc pentru a modifica Constituţia Germaniei în vederea exceptării cheltuielilor militare de la regulile de împrumut, iar de atunci a promis să cheltuiască încă 1,5% din produsul intern brut pe infrastructura cu dublă utilizare militară.
Merz a sprijinit cererea lui Trump ca membrii NATO să se angajeze la un obiectiv de cheltuieli pentru apărare de 5% din PIB în viitor. Trump a salutat joi acest angajament şi i-a spus lui Merz că forţele americane vor rămâne în Germania.
„Fie că ne place sau nu, vom rămâne dependenţi de Statele Unite pentru o lungă perioadă de timp”, a declarat Merz vineri.
În septembrie anul trecut, Rusia a declarat că bugetul său pentru apărare va atinge 13,5 trilioane de ruble în 2025, cu 25% mai mult decât în anul precedent, ceea ce înseamnă că armata va absorbi 32% din toate cheltuielile publice.