Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Budapesta oprește luminile la faimoasele…

Budapesta oprește luminile la faimoasele sale monumente istorice, vizitate de turiști, pentru a economisi energie

Foto: Sicro TRavel

Ungaria a oprit iluminatul decorativ al clădirii Parlamentului din Budapesta, al Castelului Buda și al Podului cu Lanțuri pentru a economisi energie în timpul noului val de căldură și a crizei energetice provocate de scăderea nivelului Dunării, relatează Reuters.

Agenția internațională de presă scrie că primării, fabrici și unele biserici din România au redus de asemenea iluminatul, au oprit producția și au raționalizat consumul de electricitate, în timp ce autoritățile încearcă să mențină în funcțiune reactorul nr. 2 al Centralei de la Cernavodă.

La fel ca în România, valul de căldură prelungit și nivelurile record de scăzute ale apei Dunării au obligat Ungaria să oprească în mare parte singura sa centrală nucleară, care utilizează apa fluviului pentru răcire.

Joi, temperaturile au atins între 40 și 42 de grade Celsius în Ungaria, mult peste media obișnuită pentru luna august.

Unii turiști sunt dezamăgiți de decizia luată de autoritățile din Budapesta

„Sunt foarte dezamăgită, deoarece probabil vin la Budapesta o singură dată în viață. Ieri am urcat pe deal și așteptam să văd clădirea iluminată”, a declarat pentru Reuters Silke Schneiders, o turistă din Germania. „Urma să fac și o croazieră nocturnă pe râu, iar toate luminile și podul erau cufundate în întuneric”, a deplâns aceasta.

Însă mulți unguri au spus că a fost decizia corectă, întrucât și ei au redus consumul de energie după apelul guvernului lui Peter Magyar de a diminua presiunea asupra rețelei electrice.

„Evident, este neplăcut, dar pot aprecia și pot fi recunoscător pentru ceea ce am aici”, a spus turistul Benjamin Thomas Tucker.

György Kriska, profesor asociat la Universitatea Eötvös Loránd, numește un beneficiar neobișnuit al măsurii: efemeridele din Budapesta, o specie protejată care apare în roiuri uriașe pe timpul verii.

„Poluarea luminoasă este periculoasă pentru efemeride, deoarece acestea sunt atrase de lămpile și luminile de pe malul râului. Stingerea luminilor este cea mai bună metodă de a le proteja”, a declarat Kriska.

Sute de mii, uneori chiar milioane de efemeride ies din apă și se angajează într-o cursă frenetică pentru reproducere înainte de a muri, la doar câteva ore după ce au apărut.

Totodată, și R. Moldova se află într-o criză energetică. Luni, 3 august, Comisia Națională de Management al Crizelor (CNMC), prezidată de premierul Vasile Tofan, a aprobat un set de măsuri pentru gestionarea situației din sectorul energetic și a riscurilor generate de nivelul scăzut al apei în fluviul Nistru. Astfel, conform unui comunicat al Guvernului, pentru protejarea consumului intern în orele de vârf, exporturile comerciale de energie electrică vor fi limitate în intervalul 18:00-22:00. Măsura va fi aplicată de Î.S. „Moldelectrica”, cu excepția cantităților necesare pentru îndeplinirea obligațiilor de serviciu public privind securitatea aprovizionării.

Totodată, operatorii de sistem vor examina cu prioritate cererile de racordare pentru instalațiile de stocare a energiei și pentru centralele fotovoltaice și eoliene dotate cu baterii, astfel încât noile capacități să fie conectate la rețea „într-un termen cât mai scurt”. Pentru proiectele de generare și stocare vor fi simplificate și procedurile de autorizare.

În paralel, compania de stat „Energocom” va identifica și contracta surse alternative de energie din România, Ucraina și alte piețe accesibile prin tranzit, urmând să prezinte scenarii de achiziție pentru următoarele 7-14 zile și rapoarte operative zilnice privind evoluția prețurilor și necesarul de resurse financiare. De asemenea, potrivit Comisiei, Î.S. „Moldelectrica” va intensifica cooperarea cu operatorii sistemelor de transport din România și Ucraina pentru menținerea echilibrului sistemului electroenergetic și activarea, la nevoie, a mecanismelor de asistență de urgență.