Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Avocații lui Plahotniuc cer din…

Avocații lui Plahotniuc cer din nou recuzarea judecătoarei Cucerescu. Și-au găsit argumentele în cererea lui Platon. „Dumneaei deja are o percepție asupra inculpatului că acesta ar fi vinovat”

Avocații lui Vladimir Plahotniuc au cerut din nou recuzarea judecătoarei Ana Cucerescu, una dintre magistrații ce fac parte din completul care examinează dosarul privind frauda bancară, episodul în care este vizat fostul lider al Partidului Democrat din Moldova (PDM). Solicitarea a fost depusă la ședința din 29 ianuarie 2026.

Lucian Rogac, unul dintre avocații lui Plahotniuc, a declarat că își bazează solicitarea pe cererea depusă în instanță de către Veaceslav Platon, de a fi recunoscut în calitate de parte vătămată. Apărătorii s-au pronunțat împotriva solicitării lui, dar au făcut trimitere la ea atunci când au cerut recuzarea judecătoarei Cucerescu.

În cererea adresată de către Veaceslav Platon, dumnealui a făcut referire la sentința pe cauza Viorel Morari din 27 octombrie. În această sentință doamna Cucerescu s-a expus asupra mai multor fapte și circumstanțe, inclusiv, a dat apreciere acțiunilor domnului Vladimir Plahotniuc și apărarea crede că dumneaei deja are o percepție asupra inculpatului Vladimir Plahotniuc și anume, că acesta ar fi vinovat”, a declarat presei Lucian Rogac.

Este a doua oară când apărătorii lui Plahotniuc solicită recuzarea Anei Cucerescu. Prima solicitare a fost depusă în decembrie 2025, avocații argumentând că judecătoarea locuiește într-un apartament cumpărat de părinții ei de la fiul Nataliei Politov-Cangaș, fostă președintă a Victoriabank, una dintre martorii apărării. Cererea a fost atunci respinsă.

Completul de judecată în dosarul pe numele lui Vladimir Plahotniuc este condus de către judecătorul Sergiu Stratan, iar din el mai fac parte magistratele Olga Bejenari și Ana Cucerescu.

În ședința din 29 ianuarie 2026, instanța a solicitat părților să se pronunțe pe marginea cererii lui Veaceslav Platon de a fi admis în calitate de parte vătămată în dosar. Atât procurorul de caz, Alexandru Cernei, cât și avocații lui Vladimir Plahotniuc, în frunte cu Lucian Rogac, s-au pronunțat împotrivă. Instanța va decide pe marginea cererii lui Platon la ședința următoare, planificată pentru data de 2 februarie 2026.

Potrivit lui Lucian Rogac, Veaceslav Platon „avea anumite solicitări care nu au nicio legătură cu obiectul cauzei care este examinat astăzi în instanța de judecată. Dumnealui vrea să fie recunoscut în calitate de parte vătămată pe cauza privind frauda bancară și solicită încasarea unui anumit prejudiciu pe care tot el îl invocă că ar aparține unor parteneri de afaceri, dar solicită el să fie recunoscut în calitate de parte vătămată”.

Procurorul de caz, Alexandru Cernei, a declarat presei că cererea lui Veaceslav Platon ar fi „inadmisibilă și nu este cazul să o discutăm de principiul sau fondul acelei cereri, deoarece nu există temeiuri ca să fie atribuită calitatea procesuală de parte vătămată sau parte civilă pe acest episod care se află în instanța de judecată. Circumstanțele din această cerere, ca și din cererea în care a solicitat să fie audiat în calitate de martor, se referă la episodul de la urmărirea penală. Pa acest dosar noi avem partea civilă Ministerul Finanțelor. Atât”.

Instanța a respins o cerere anterioară a lui Veaceslav Platon de a fi audiat în calitate de martor în dosarul pe numele lui Vladimir Plahotniuc.