A doua încercare cu succes: Friedrich Merz a fost ales cancelar al Germaniei

Friedrich Merz, liderul conservatorilor germani, a fost confirmat cancelar federal, în cea de-a doua rundă de vot din Bundestag, cu sprijinul a 325 de deputați, cu nouă peste necesar, scrie Deutsche Welle.
În cursul dimineții, membrii Parlamentului de la Berlin au respins, în mod surprinzător, învestirea șefului CDU, într-un prim tur în care lui Merz i-au lipsit șase voturi (310 din totalul celor 630 de deputați). Coaliția CDU/CSU-SPD are 328 de fotolii în Bundestag.
Nici un candidat la funcția de cancelar nu a trecut prin experiența unei respingeri în cei 76 de ani de democrație parlamentară federală.
Grupurile parlamentare ale coaliției CDU/CSU și SPD dețin împreună 328 de locuri în Parlament.
Europarlamentarul Siegfried Mureșan a scris într-o postare pe Facebook că „Friedrich Merz va oferi Germaniei o guvernare puternică, bazată pe întărirea economiei, susținerea mediului privat, siguranța cetățeanului și reducerea cheltuielilor”.
„Alegerea lui Merz este o veste bună și pentru Europa. După un cancelar socialist slab, noul cancelar de centru-dreapta a Germaniei va promova soluții europene pentru provocările noastre comune. Am văzut acest lucru săptămâna trecută când a participat la Congresul Partidului Popular European de la Valencia”, afirmă europarlamentarul.
Friedrich Merz este un politician german conservator. Din 22 ianuarie 2022, el este președintele Uniunii Creștin-Democrate.