Secretele longevității: poveștile seniorilor care refuză să îmbătrânească
Rețeta pentru o viață mai lungă este un subiect care a fascinat omenirea de secole. Pe internet se pot găsi diverse teorii, uneori bizare, care pretind că ne pot ajuta să trăim până la 100 de ani și mai mult. Totuși, în ciuda medicinei avansate, nu s-a găsit încă secretul pentru longevitate. Chiar dacă nu există o „rețetă magică” pentru a avea o viață lungă și sănătoasă, specialiștii recunosc că o serie de sfaturi poate reprezenta cheia către longevitate.
ZdG prezintă povestea mai multor seniori care, prin stilul lor de viață, contribuie la longevitatea lor – Simion, în vârstă de 90 de ani, a devenit din nou student; Vladimir, octogenar, susține că de jumătate de viață, „de-i Anul Nou sau Crăciunul”, își începe ziua în parc și nu se îmbolnăvește niciodată, iar un alt grup de seniori, practicând un set de exerciții fizice cu bățul de gimnastică din lemn, trăiesc „o îmbătrânire de succes”. Iar Tatiana Popa din Călărași, în vârstă de 83 de ani, „își adaugă viață anilor” prin grădina sa plină de plante tămăduitoare, casa părintească reînviată cu grijă, pasiunea sa pentru tot ce înseamnă viață tradițională și muncă, „pentru că pur și simplu să stai, eu nu-mi imaginez”.
Ne-am dat întâlnire în grădina publică „Ștefan cel Mare”, pe Aleea Clasicilor, „căci acolo se văd oamenii buni”. Deși nu ne-am mai văzut până atunci, l-am recunoscut de cum și-a făcut apariția. Înalt, vioi, mers sacadat, pe cap poartă o șapcă neagră, pe umăr – o servietă neagră. Îmbrăcat la costum, cămașă albă, o cravată bordo în carouri și deasupra – un trenci de culoare kaki. În buzunare are pregătite o mulțime de glume, dar asta vom afla mai târziu.
„Alt secret nu-i – munca fizică și intelectuală”
Reportera ZdG: Sunteți Simion Surdu?
Simion Surdu: Da, sunt Simion care are pe umeri 90 de ani.
Reportera ZdG: Foarte frumos. Și care-i secretul că ați ajuns la această vârstă onorabilă?
Simion Surdu: Nu-i niciun secret, absolut. Asta așa a fost istoria, că trebuia tot timpul să muncești. În colectivele în care am lucrat era așa o tradiție că trebuia tot timpul de muncit – la serviciu și în afară de serviciu, trebuia de lucrat la pământ. Toate astea în complex, iaca am avut noroc să ajung la așa vârstă. Alt secret nu-i – munca fizică și intelectuală.
Până la vârsta de 76 de ani, Simion Surdu a muncit în cadrul Ministerului Finanțelor și la Ministerul Muncii, fiind responsabil de „problema finanțării, toate ajutoarele și pensiile”. „Mi-a plăcut munca, munca cinstită”, precizează seniorul.
La 90 de ani, Simion Surdu a revenit în instituțiile statului, dar nu în calitate de funcționar public, ci în calitate de student. Acum, Simion Surdu este cel mai vârstnic student în cadrul Universității Vârstei a Treia, proiect implementat de UNFPA în parteneriat cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Educației și Cercetării.
Simion povestește cu mândrie că a obținut „pe merit” un loc la studii.
„Când ne-au invitat în luna octombrie, ne-au spus că sunt 180 de cereri, mulți doritori, dar concursul l-au trecut numai 90 de studenți. Din acești 90 s-au format trei echipe și eu sunt în echipa Nr. 2”, povestește el cu mândrie.
Din multitudinea cursurilor propuse, Simion Surdu și-a ales limba engleză pentru seniori, istoria Basarabiei, educația juridică și dezvoltarea abilităților digitale.
„Să simți că ești pe picioare, vezi că tu trebuiești”
Vârstnicul povestește că lecțiile îi oferă o stare plină de duh.
Reportera ZdG: Sunteți mulțumit, vă place?
Simion Surdu: Da, foarte, foarte, extraordinar. Ne place să ascultăm lecțiile.
Să simți că ești pe picioare, vezi că tu trebuiești, îți pare. Nouă ne pare că noi trebuim. Fiecare, în vârsta asta a noastră, el se îmbracă, vine, mai zice «Bună ziua, ce mai faci, ce-i la voi la Buiucani? Ce-i la voi la Centru?» Noutăți, una-alta. Adică oamenii socializează. Ne facem noi prieteni.
Reportera ZdG: Aveți și teme pentru acasă, note?
Simion Surdu: Da. În clasă, după fiecare jumătate de oră, facem exerciții fizice – mâna sus, mâna într-o parte.
Reportera ZdG: Sunteți campion acolo.
Simion Surdu: Da, noi toți suntem campioni.
Povestind despre progresele obținute, Simion Surdu o dă iar pe glume.
Simion Surdu: Profesoara ne-a zis să-i spunem cum noi am însușit limba engleză, am găsit ceva bun, cam ce părere avem. Eu am părere, știți ce – eu când am venit aici, la universitate, știam două cuvinte în engleză (tigru și zebră, pentru că sunt asemănătoare cu variantele în limba română, n.r.), dar acum, de când sunt aici, cunosc trei de-amu (râde îndelung).
Reportera ZdG: O să-i placă profesoarei.
Simion Surdu: Nu, eu glumesc, bineînțeles.
Simion Surdu este văduv de 10 ani. Fiul său este stabilit în Irlanda, împreună cu familia. Fiica lui e pensionară și ea, dar mai muncește în calitate de doctoriță și locuiește în apropiere de acesta. „Ea răspunde de bucatele mai complicate, în rest, eu mă descurc singur”, povestește vârstnicul.
Dimineața și-o începe în parcul de lângă casă, apoi citește literatură și urmărește televizorul, căci la începutul lunii martie a fost operat la un ochi și vede „fiecare aluniță, fiecare rid, parcă-i om viu”. Zilele de luni și vineri îl găsesc la lecțiile de la Universitatea Vârstei a Treia. Pe lângă toate, lui Simion Surdu îi mai place și grădinăritul. Doar că o face din pasiune, nu pentru roadă, râde el.
„Am acolo pământ – 5 ari – și lucrez foarte mult la pământul cela, îl țin curat. Acolo pun toate verdețurile, numai că ceva e problematic – că atunci când mă duc să strâng ceva, nu-i nimic acolo. Alții au fost mai harnici. Se pune întrebarea – «măi, ce umbli tu de dimineață până seara, lucrezi, pui în pământ, ce umbli?», «măi, aista om e tot al nostru? Tot vrea să mănânce? Eu pun, dar el mănâncă. Treaba lui.» Este o plăcere să lucrezi pământul cela, tot e o ocupație. Pământul iubește să fie lucrat”, povestește Simion Surdu.
Reportera ZdG: Ați spus că urmăriți la televizor activitatea Guvernului și a Parlamentului. La 90 de ani, ce sfaturi le-ați da?
Simion Surdu: Cum să le dau sfaturi? Ei îndeobște la sfaturile noastre nu se uită. Eu am lucrat cu 13 miniștri. Ei se duceau, mureau, îi dădeau afară, dar eu rămâneam să lucrez înainte, în domeniul finanțelor. Din acești 13 miniștri, numai unul s-a nimerit – lucra într-adevăr. Numai unul. Așa că eu îi sfătuiesc să muncească, să muncească, să se apuce de lucru împreună cu colectivul, dar când așa – pe deasupra, nu merge treaba. Eu i-aș sfătui așa, în două cuvinte – să lucreze, să facă treburile, să facă, să muncească pentru popor.
„Aștept să văd, chiar trăiește 200 de ani?”
L-am rugat pe Simion Surdu să ne vândă câteva trucuri de-ale sale pentru a rămâne funcționali și la o vârstă înaintată. Acesta a preferat să ne răspundă „printr-o glumă și printr-o pildă”.
Simion Surdu: Vecinul unui domn ține un cioroi lângă icoană. Un cioroi l-a prins și l-a pus la icoană. Nu ați auzit?
Reportera ZdG: Nu.
Simion Surdu: Și stătea lângă icoană cioroiul cela. Și vecinul îl întreabă:
— Măi, ce ții tu cioroiul cela la icoană?
— Cum de ce îl țin? A spus cineva din persoanele care se ocupă cu știința că cioroiul trăiește 200 de ani.
— Și de ce l-ai pus acolo?
— ‘Ap l-am pus să aștept, să văd, chiar trăiește 200 de ani?
Reportera ZdG: Îmi pare că bancul ăsta e despre dvs.
Simion Surdu: Eu o să aștept (râde îndelung).
„Vă mai spun o pildă, eu nu am știut despre aceasta până de curând”, mai spune vârstnicul despre propriul exemplu – de a se grăbi inteligent.
„La colț trăia o doamnă cu fereastra la drum. Au trecut vreo câțiva ani și îmi zice: «Dvs. știți că acolo trăia Aliona sau cum o chema. Ea ne povestea nouă, cum vorbesc fetele între ele: „Măi Lena, știi, eu numai ce m-am trezit, mă uitam mai repede să mă îmbrac, să mă duc la serviciu, dar Simion deja vine de la deal cu sapa în spinare, vine de la lucrat. Adică el de-amu a fost, el venea acasă, dar eu abia m-am sculat”»” – i-a povestit o altă vecină.
Reportera ZdG: Ăsta-i secretul?
Simion Surdu: Da.
L-am întrebat ce planuri de viitor mai poartă în gânduri. Ne-a spus că, mai întâi de toate, merge să-și opereze și celălalt ochi și pe urmă – multe altele.
Reportera ZdG: Deci o să fiți absolvent la 90 de ani?
Simion Surdu: Da, în iunie o să ne dea pălăria (toca, n.r.) ceea.
Reportera ZdG: După asta, ce planuri mai aveți?
Simion Surdu: O, tare multe (pe un ton serios).
Reportera ZdG: Multe?
Simion Surdu: Taaare multe.
„Sănătatea e în ordine – mulțumesc gimnasticii”
Și dacă Simion Surdu se ocupă de gimnastica minții, alți seniori se ocupă de gimnastica matinală.
Cu 25 de ani în urmă, într-un bloc de locuit de lângă parcul „Valea Trandafirilor” din Chișinău, trăia un antrenor care a pus bazele unui set de exerciții fizice cu bățul de gimnastică din lemn. Acesta nu mai este în viață, dar obiceiul de a aduna vârstnicii în parc, dimineața, a mers mai departe prin „ucenicii” săi și continuă și în aceste zile. Zinaida are 77 de ani. Toată viața a muncit contabilă, iar de peste 15 ani frecventează „clubul vârstnicilor activi”.
„Acum 25 de ani, veneau și câte 40 de oameni pe zi. Vara vin cam 20 de persoane, duminica trecută au fost 15 persoane, astăzi, iată, suntem șase persoane”, spune femeia.
„Doar se vorbește că sportul e viață, pe urmă bem ceai din ierburi. Venim, stăm de vorbă, ne simțim în forță. Sunt persoane care practică sportul cu bățul din lemn și pe timp de iarnă, eu nu vin iarna”, povestește Zinaida.
Grupul de gimnaști de astăzi este format din cinci femei și un bărbat. Femeile, date cu ruj, sunt atente și repetă mișcările demonstrate de „Andriușca”, singurul bărbat din club. Pe fundal – muzică veselă.
„Andriușca” frecventează clubul sportivilor de patru ani.
„Vin aici pentru că îmi place să fac gimnastică, după aceasta suntem binedispuși. Noi venim aici anul împrejur, chiar și la temperatura de -12 °C. Eu am 57 de ani, sunt cel mai tânăr membru al lor și cel mai puternic, tocmai de asta eu sunt responsabil de bețele pentru gimnastică. În weekend și pe timp de vară vin și 20, și 25 de oameni. Vara începem gimnastica la 7:00, în perioada rece – la 7:30”, povestește bărbatul.
Valentina are 75 de ani și de 25 de ani vine de la Buiucani, în fiecare zi, pentru a face gimnastică în parcul „Valea Trandafirilor”. Ceilalți vin pe jos din partea de sus a sectorului Botanica.
„Facem aceasta pentru sănătatea noastră. Mă gândesc că dacă nu exista programul acesta de gimnastică, mulți dintre noi nici nu mai erau în viață, dar așa, ne ținem”, spune femeia.
„Deviza grupului nostru este «здоровье в порядке – спасибо зарядке» (sănătatea e în ordine – mulțumesc gimnasticii, n.r.)”, spune Valentina.
„Dacă nu am venit o zi la sport, înseamnă că ziua aceea e pierdută”
Într-un alt capăt al parcului întâlnim încă doi vârstnici pasionați de mișcare și sport.
De mai bine de 40 de ani, în fiecare zi, de e 31 decembrie, de e 1 ianuarie sau Crăciunul, pe Vladimir, aproape octogenar, îl găsești în parc alături de prietenul său, Vadim.
„Alergăm în cercuri, apoi facem diferite exerciții și datorită acestui fapt, noi nu ne îmbolnăvim. Așa că îi sfătuiesc pe toți să facă sport. Dacă te-ai oprit, înseamnă că ai încetat din viață, așa că – mișcarea este viață”, declară Vladimir.
Bărbatul susține că adoră starea de după sport, tocmai aceasta fiind motivația lui zilnică.
„După aceasta ziua este minunată. Deodată e cam lene să te trezești, să începi, dar pe urmă te aduni, alergi. Totul e magnific. Dacă nu am venit o zi la sport, înseamnă că ziua aceea e pierdută. Eu de la 13 ani mă ocup cu luptele libere, dar acum, la pensie, deja ca un veteran – alerg și fac multiple exerciții de menținere a condiției fizice generale”, mai spune Vladimir.
Și dacă unii seniori adaugă mai multă „viață” anilor prin gimnastica minții și cea matinală, Tatiana Popa din Călărași, în vârstă de 83 de ani, o face prin grădina sa plină de plante tămăduitoare, casa părintească reînviată cu grijă, pasiunea sa pentru tot ce înseamnă viață tradițională și muncă, „pentru că pur și simplu să stai, eu nu-mi imaginez”.
Tatiana Popa crede cu tărie că sensul vieții este să te dăruiești. Chiar și la vârsta sa, vede existența ca pe un drum care nu se sfârșește, ci se împlinește prin ceea ce oferi altora. Energia adunată din copilărie și tinerețe rămâne vie, iar adevărata împlinire vine atunci când lași în urmă grijile.
Am găsit-o în grădina sa aromată, curățând plantele de isop. Grădina octogenarei nu este o grădină obișnuită, ci reprezintă o colecție a plantelor descrise în Biblie. Colecția este deschisă de plantele de isop.
„Undeva în 2004, am adus o tulpină de isop din Franța. Am pus un ghiveci și de la el, iată, am înmulțit o grădină. Aici nu se prelucrează cu niciun fel de chimicat. Eu nu pun copaci care trebuie stropiți pentru ca să se mențină aici curat, dar nu folosesc chimicale, doar folosesc îngrășăminte naturale – cenușă.”
„Și isopul la noi nu crește, adică sălbatic este, dar acesta e foarte mirositor, e plantă multianuală și iată primăvara eu tai tot ce este uscat și rămâne așa verde, pe urmă se face mai mare și așa în fiecare primăvară. Vara, când cresc, când încep să înflorească, atunci se colectează plantele, când abia dau drumul la buton, foarte frumoase flori are – albastre, roz, albe, se polenizează și eu le frezez și le pregătesc pentru ceai. Se curăță, se frezează pentru ceaiuri de la orele 11:00, iată, când începe să se încălzească soarele, nu dimineața pe rouă, pentru că ele trebuie să-și ia toată puterea solară”, povestește vârstnica.
„Stropi-mă-voi cu isop și mă voi curăți”
E o plantă cu multiple beneficii și proprietăți, susține Tatiana Popa.
„Despre isop, versetul 50 spune «Stropi-mă-voi cu isop și mă voi curăți», asta înseamnă că e plantă care curăță toate impuritățile din organism și pe timpul lui Isus Hristos se lecuia lepra, adică o boală care era gravă, dar se trata anume cu isop”, spune ea.
„Dar toate florile sunt descrise în Biblie, adică este o colecție aparte. Este bujorul, crinul, care se numește Floarea Sfântului Gavril. Anume cu această floare Sfântul Gavril a apărut în fața Maicii Domnului, spunându-i că ea îl va naște pe Isus Hristos. Și apoi este crinul de toamnă, de Adormirea Maicii Domnului, înflorește anume la 28 august. Floarea Paștelui, care înflorește chiar în ziua de Paște, în apropierea Paștelui sau în zilele Paștelui. Toate, când iei, în fiecare verset al Bibliei are descrierea florii”, mai povestește Tatiana Popa.
Și păpădia are un loc important în grădina octogenarei.
„Primăvara începe cu păpădia. Când înflorește, e plină curtea de păpădie, toată curtea e galbenă. Și culeg florile de păpădie, fac diferite soluții – uscată, frunzele, rădăcinile. Anume acum, în primăvară, în mai, rădăcinile se culeg până începe să înflorească. Când de-acuma înflorește, rădăcina nu se mai culege. Ele-s bune remedii pentru bolile de ficat, pentru unele dereglări ale ficatului și digestie”, mai menționează octogenara.
„Lumea pune cartofi, dar doamna flori”
Și colecția nu se oprește aici.
„Mai este salvia tămăduitoare, mentă de câteva feluri – mentă rece, mentă creață, mentă sălbatică, menta broaștei, dar îs toate folositoare și fiecare mentă are al ei miros. În afară de asta, cresc singure plantele de rostopască. Sunătoarea, pojarnița iese singură și îmi plac floricelele. Și sovârful, pelinul, pelinul îl las și îl folosesc, îl curăț. Din pelin fac diferite tincturi de pelin. Da, și mai am un copac de tei mare, eu nici nu reușesc să-l culeg tot. Culeg cât îmi trebuie și îl las așa. Și toată plantația e doar cu ierburi. Cineva, când am apărut aici și am început flori, flori, flori, lumea spunea «lumea pune cartofi, dar doamna flori»,dar și ele mă hrănesc”, accentuează Tatiana Popa.
Octogenara are și un ritual special de culegere și păstrare a acestor plante.
„Le colectez când înfloresc bine, între orele 11:00 până la ora 14:00, așa se colectează, în zilele însorite. Se spune că cea mai magică putere au plantele culese în ziua de Sânziene, atunci ele se coc, atunci au cea mai mare putere, putere tămăduitoare, în ziua de Sânziene. Și se colectează chiar de dimineață, de dimineață tare, până la amiază. Asta e ziua florilor, când ele se coc absolut toate. După ce eu le culeg, cât reușesc în ziua aceea, eu imediat le și prelucrez. Adică le tai, le mărunțesc și le usuc în pod, unde este cald, nu la umbră, ca să-și păstreze culoarea. Toate plantele mele, ele își păstrează culoarea lor vie, aproape nu se decolorează. Și acolo și se păstrează în pod permanent, în cutii de carton. Mă străduiesc să nu folosesc așternutul de ziare. Lume multă eu văd că folosesc din ziare. Noi știm că din ziare nu este bine. Am cearșafuri curate, speciale numai pentru ierburi. Când eu le pun la uscat – chiar la podea, iar pe urmă se păstrează în așa cutii de carton. Și tot în pachete de hârtie, le folosesc pachețele, asta pentru când cineva vine și eu am posibilitate să fac un cadou sau alții chiar cumpără”, spune octogenara.
„Acestea pur și simplu se opăresc, ceaiul se opărește. Mai fac și crenguțe uscate de coacăză neagră, aceea chiar se fierbe, iarna îndeosebi. Pe timpuri, strămoșii noștri chiar puneau în cratițe crenguțe de vișină, crenguță de coacăză. Știți ce frumusețe, ce aromă și un gust specific. În acest caz, crenguțele trebuie fierte”, mai adaugă ea.
Pe lângă ceaiurile și tincturile deosebite, Tatiana Popa mai face și dulcețuri (cu felii de fructe transparente) și siropuri de petale după rețete nemaiîntâlnite.
Reportera ZdG: Toate rețetele astea de unde le-ați furat?
Tatiana Popa: Îs încă din copilărie, de la măicuța mea, dar și acum apar o mulțime, eu văd, internetul e plin.
„Testament de la părinți – ca să lucrăm, pentru că pur și simplu să stai, eu nu-mi imaginez”
Și când obosește de grădină, vine în atelier – la croșetat sau brodat. Pentru ea, munca nu este o povară, ci o formă de a trăi frumos și cu rost, e un testament al ei strămoșesc, spune octogenara.
„Atunci, într-adevăr, când lumea mă întreabă «nu-ți este urât?», eu nu știu ce înseamnă să-ți fie urât. De dimineață mă duc în grădină, după aceea eu vin când obosesc. Când obosesc, ca mâinile să nu stea fără rost, eu nu-mi imaginez ca mâinile mele să stea așa, pur și simplu să șăd – iată, am obosit și pur și simplu… Și atunci eu croșetez, brodez, da. Eu sunt veșnic ocupată și capul îmi este ocupat permanent. Chiar atunci când eu lucrez și vreau să ascult, că nu privesc, eu îmi pun calculatorul și ascult o carte audio, ori o informație interesantă, plăcută, ceva plăcut ascult, care te înviorează.”
„Asta am apucat-o de la mămica, de mic copil. Ea permanent lucra. Noi am avut o copilărie mai dificilă, ca și copilăria generațiilor mele – tăticul în lagăr, mămica… Eu mă culcam sub acompaniamentul mașinii de cusut a măicuței mele și mă trezeam tot așa. Și până la adânci bătrâneți, eu o vedeam, ea tot așa făcea – se ducea în grădină, făcea ceva. Uneori nu-și prepara ceva mâncare, își lua o bucățică de pâine și se ducea în grădină, lua o roșie și acolo o mânca. Acum și eu tot așa fac – chiar acolo, așa cum e ea. Și după aceea, permanent o găseam ori la mașina de cusut, ori croșeta, în ultimii ani, la o vârstă destul de înaintată. Și asta este, știți, așa, parcă un testament al părinților – ca să lucrăm, pentru că pur și simplu să stai, eu nu-mi imaginez”, povestește Tatiana Popa.
Nici nu am reușit să adresăm întrebarea până la sfârșit, că octogenara a și confirmat că „se hrănește” cu energia acestor pasiuni.
Reportera ZdG: V-ați înconjurat de frumos, observ – și în grădină, și în casă. Asta e chemarea sufletului dvs.?
Tatiana Popa: Da, asta este o chemare. Eu nu-mi imaginez altă viață.
Reportera ZdG: Credeți că pasiunile acestea…
Tatiana Popa: Da. Ele, știți cum, ele te înviorează. Ele îți dau o energie aparte.
Dragostea cea mare a Tatianei Popa este muzeul „Casa părintească” – un loc sfânt al amintirilor, al dorului și al identității, pe care viața nu a reușit niciodată să-l șteargă din sufletul ei. Născută într-o familie greu încercată de deportările staliniste, Tatiana a cunoscut de mică durerea dezrădăcinării, fiind dusă în Siberia la doar trei ani și trăind ani de pribegie, departe de casă.
După zece ani petrecuți în frigul și suferința deportării și alți treisprezece ani de rătăcire prin țară, fără dreptul de a se stabili într-un loc, dorul de acasă a devenit pentru ea o promisiune: aceea de a readuce la viață cuibul părintesc și de a păstra vie memoria părinților săi.
Cu răbdare, credință și o iubire neclintită, Tatiana Popa a reconstituit casa copilăriei sale, transformând-o într-un adevărat muzeu al tradițiilor și al sufletului moldovenesc. Fiecare obiect, fiecare țesătură și fiecare fotografie poartă amprenta unei vieți trăite cu demnitate și a unei istorii care nu trebuie uitată.
Pentru ea, casa părintească nu este doar un spațiu fizic, ci un legământ sacru cu trecutul și cu rădăcinile sale – „locul din care pornește viața omenească”.
„Asta este legea țăranului”
Până la toamnă, când va împlini 84 de ani, Tatiana Popa își poartă cu grijă visul de a repara casa părintească.
„Anul ăsta m-am uitat că casa împrejur trebuie reparată în unele locuri, au făcut niște crăpături, ca la țară. La țară omul niciodată nu are tihnă. La oraș lumea așteaptă că poate cineva să-i facă reparație exterior pentru că e obligat să facă lucrul ăsta, dar o casă de la țară, cine e obligat să-ți vină ție – conducerea primăriei, să zicem, sau a municipiului, să vină să-ți facă în curte ordine sau în casă? Țăranul face singur. Asta este legea țăranului, vrem noi sau nu vrem, și cred că trebuie să învețe. Eu când aud că lumea se plânge că nu-i face reparație pe scară, așteaptă să vină cineva să-i facă acolo ordine sau să-i măture… Lucrurile astea, puțin așa, dar fiecare trăiește cum crede că-i bine așa”, susține ea.
Pentru ea, scopul vieții este să te dăruiești și crede cu tărie că drumul nu se oprește niciodată.
„Pentru toată lumea vârstnică – noi trebuie să trăim cu gândul că nu se termină drumul vieții. Adică energia pe care am păstrat-o din copilărie, din tinerețe, ea rămâne până în ultima clipă. Drumul, și anume drumul de dăruire, sincer, de-amu la vârsta noastră, noi trebuie să trăim cu gândul că trebuie să ne dăruim altora, cu cât mai mult, cu atât mai bine o să fie, lăsând în spate și în urmă toate grijile care ne apasă pe noi, că astea sunt niște momente de încercare ale vieții”, conchide ea.
Sfatul medicului: „Nu există doar o anumită acțiune care trebuie de întreprins pentru a avea o viață mai lungă”
Am întrebat un doctor în științe medicale care este rețeta pentru longevitate. Marcel Abraș, cardiolog, susține că „longevitatea nu este determinată de un singur factor, ci de interacțiunea dintre stilul de viață, prevenția medicală și factorii sociali.” Astfel, Abraș enumeră pilonii principali ai unei vieți lungi și sănătoase:
1. Alimentația echilibrată (modelul mediteranean)
Caracteristici principale:
- consum ridicat de legume, fructe, cereale integrale;
- uleiul de măsline, ca principală sursă de grăsimi;
- consum moderat de pește;
- consum redus de carne roșie și alimente ultraprocesate.
2. Activitatea fizică regulată
Recomandările World Health Organization:
- 150–300 de minute de activitate moderată pe săptămână;
- exerciții de forță de 2 ori pe săptămână.
3. Menținerea unei greutăți corporale sănătoase
Indicele de masă corporală optim asociat cu cea mai mare speranță de viață este aproximativ 20–25 kg/m².
4. Somnul suficient și de calitate
Durata optimă a somnului pentru adulți este 7–8 ore pe noapte.
5. Relațiile sociale și sprijinul comunitar
Relațiile sociale stabile sunt un predictor mai puternic al longevității decât nivelul de colesterol sau venitul.
„Chiar s-au făcut și studii – persoane vârstnice care au incluziune socială bună și cei care nu au. Sigur că cei cu activitate socială mult mai înaltă au și o calitate a vieții și o viață mult mai lungă. De aceea, luând în considerare că speranța de viață și în R. Moldova, inclusiv în toată lumea, a crescut, este bine ca aceste persoane, nu foarte rapid să fie scoase la pensie și scoase din acest circuit al societății, dar să fie cât mai mult incluși în diferite acțiuni, în care ei să poată comunica, să poată aduce o plus valoare în relațiile pe care le pot dezvolta în societate. În așa fel crește și calitatea vieții lor, dar și speranța de viață”, susține medicul.
6. Controlul stresului, inclusiv al celui financiar
7. Evitarea fumatului și consumului excesiv de alcool
8. Prevenția medicală și controalele periodice
Depistarea precoce a bolilor crește semnificativ șansele de supraviețuire.
9. Factorul genetic – important, dar limitat
Genetica explică doar aproximativ 20–25% din variația longevității. Restul este determinat de stilul de viață și de mediul în care trăim.
„Alte studii mai spun că dacă ai niște gene bune în antecedente, buneii tăi au trăit foarte mult timp, 50 % că și tu vei avea o viață lungă. Doar 50 %, celelalte 50 % sunt în măsură să fie modificate de tine însuți ca să poți avea o viață calitativă și mai lungă”, conchide Marcel Abraș.
