Dumitru Matcovschi: Comunismul ne-a piticit
„Comunismul are structuri vechi, rădăcini în vreme, populaţia Basarabiei nu este omogenă, ruşii care au venit la noi după război s-au vrut „eliberatori”, „eliberatori” se cred azi copiii lor. „Eliberatori” cu tancuri. La Tiraspol, în Transnistria, aceleaşi tancuri au rămas până astăzi”, declară, într-un interviu pentru Agerpres, poetul, prozatorul şi dramaturgul Dumitru Matcovschi, un simbol al luptei pentru renaşterea naţională din Basarabia, care a împlinit, la 20 octombrie, 70 de ani.
Un moment tragic era cât pe ce să-i curme viaţa la 17 mai 1989, fiind strivit de un camion. Urmează o lungă perioadă de recuperare fizică şi morală, la Chişinău, Moscova şi Bucureşti. Suportă peste douăzeci de intervenţii chirurgicale şi ani grei de luptă cu sine. Suferinţa nedreaptă, însă, i-a călit şi mai mult conştiinţa.
Agerpres: — Dle Dumitru Matcovschi, pornind de la una din frumoasele dvs. poezii întitulată „Bucuraţi-vă”, v-aş intreba ce v-a bucurat în viaţă şi ce v-a întristat?
D. Matcovschi: — M-a bucurat viaţa şi tot viaţa m-a întristat. Nu m-am săturat de ea, bună, rea, dar nu m-am săturat. Viaţa e una întotdeauna şi-i ca lumina, a tuturor, numai de viaţă, numai de viaţă, numai de viaţă îmi este dor. Poezie fac, dar viaţa mea de mult nu mai este poezie, este o zbatere nebună pentru o gură de aer, e şi un blestem altfel spus, e şi o rugăciune, mai puţin lacrimă. Nu sunt sentimental, strâng pumnii, strâng dinţii şi rezist. Dar lupta vieţii este foarte grea… Se pierde omul din om, sufletul se pierde, murim neîmpăcaţi, certaţi între noi, dar şi cu morala certaţi. Lumea e pe dos şi nu credeam că are un temei vorba populară – mi-e teamă că mâine va fi şi mai rău… Şi, totuşi, mai frumoasă decât viaţa numai viaţa poate fi… Am avut în aceşti 70 de ani şi bucurii. Am scris multe cărţi, cărţile mele au fost citite, poezia se cântă, dramaturgia se montează, au avut loc 13 premiere în 30 de ani. Toate acestea sunt bucurii.
Agerpres: — Acum doi ani îmi spuneaţi că vă simţiţi străin în Moldova independentă pentru că aici nu s-a schimbat absolut nimic. Între timp, au avut loc alegeri, la Chişinău a venit un guvern democratic. Ce speranţe vă dau aceste schimbări?
D. Matcovschi: — Deocamdată, nici o speranţă. Comunismul ne-a piticit, pur şi simplu nu avem oameni capabili care să răstoarne munţi, care să fie bine intenţionaţi. Comunismul are structuri vechi, rădăcini în vreme, populaţia Basarabiei nu este omogenă, ruşii care au venit la noi după război s-au vrut „eliberatori”, „eliberatori” se cred azi copiii lor. „Eliberatori” cu tancuri. La Tiraspol, în Transnistria, aceleaşi tancuri au rămas până astăzi. Trupele de ocupaţie nu vor părăsi R. Moldova niciodată, Rusia are interese aici, unde e aproape hotarul Europei… Şi cu toate acestea, creşte o generaţie liberă, care gândeşte altfel. Mulţi tineri sunt şcoliţi în România, unii chiar la Paris, ştiu limbi străine. Ei văd altfel lucrurile… Ziceam că mă simt străin în Moldova. Da, mă simt străin, dar în Basarabia mă ţine dorul. Nicăieri, dar nicăieri, nici chiar la Bucureşti, nu mă voi simţi mai bine, chiar dacă aici, Acasă, mă simt străin. Aceasta este structura mea psihică. Un critic literar din România, Teodor Codreanu, îmi spunea că sunt „un Don Quijote basarabean”. Cum să nu te bucuri de aceste vorbe, când cavalerul tristei figuri este cel mai desăvârşit personaj. Nu e alt roman mai mare decât „Don Quijote”… Mai sper, mai cred, mai lupt. De schimbat, însă, nu mă voi schimba niciodată.
După Agerpress (fragment)
