Dragoș Boboc, la 17 ani după ce tatăl său a fost ucis de poliție în PMAN: „Ce să zic despre tata? A fost un erou. Un erou. Pur și simplu”
Dragoș, fiul lui Valeriu Boboc, omorât în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) în noaptea de 7 spre 8 aprilie 2009, își cunoaște tatăl doar din fotografii. Avea un an și opt luni atunci, în aprilie 2009, așa că nu are cum să-și amintească chipul, vorbele, mângâierile sau dragostea tatălui său. „Au trecut repede anii. Nespus de repede. Nici nu am simțit cât de repede au trecut”, constată Dragoș, la 17 ani de la evenimentele din aprilie 2009.
Avea un an și opt luni atunci. Reușea să-l recunoască pe tata atunci când deschidea ușa și intra în casă, venind de la muncă. Se bucura și era fericit atunci când ajungea sus, pe umerii lui tata, ținându-se cu mânuțele de fruntea lui. Era atât de mic, încât atunci când tata a încetat să mai ajungă acasă, nici nu și-a pus întrebări legate de lipsa lui. „Eu îl cunosc doar din poze și din povestirile bunicii. Eram prea mic ca să fi memorat fragmente din acea vreme”, spune Dragoș.
Viața însă nu te ține mic, lipsit de griji, ocrotit de mângâierile mamei sau ale bunicilor. Viața, cu timpul, îți dezvăluie chiar și cele mai dure adevăruri. „Au trecut repede anii. Nespus de repede. Nici nu am simțit cât de repede au trecut”, povestește astăzi Dragoș. Recunoaște că a așteptat și a sperat să se facă dreptate pentru tatăl său, dar și pentru alți tineri care au avut de suferit în urma evenimentelor din 7 aprilie 2009. „Zilele generației noastre, astăzi, sunt cu mai multă libertate și datorită celor care au ieșit la proteste atunci. Nu pot să-mi imaginez cum ar fi fost dacă atunci, în 2009, nu s-ar fi produs schimbarea. Da, am așteptat să se facă dreptate pentru cei care au avut de suferit, dar, din păcate, este cum este”, explică Dragoș cu tristețe.
„A fost și a rămas tânăr”, e singura consolare pentru familia lui Valeriu, omorât în bătăile polițienești din noaptea de 7 spre 8 aprilie 2009
În ultimii 17 ani, câți s-au scurs de la acele evenimente, în fiecare zi de 7 aprilie, împreună cu bunica Ala Boboc, mama lui Valeriu, ajunge numaidecât la cimitirul din sat, la mormântul tatălui său. Poza de pe mormânt îl arată foarte tânăr, aproape adolescent, foarte aproape de vârsta de astăzi a lui Dragoș. „A fost și a rămas tânăr”, e singura consolare pentru familia lui Valeriu, omorât în bătăile polițienești din noaptea de 7 spre 8 aprilie 2009, atunci când în PMAN tinerii protestau încercând să decidă soarta democrației R. Moldova.
Îl întreb pe Dragoș dacă știe că Ion Perju, fostul polițist condamnat la 10 ani de privațiune de libertate pentru omorul lui Valeriu Boboc, este în detenție, după ce a fost fugar ani la rând. „Ai avea ce-i spune, ce l-ai întreba?” Răspunsul vine imediat, îmbrăcat în câteva cuvinte sobre. „L-aș întreba, în primul rând: DE CE?” spune cu spontaneitate Dragoș, precizând că, dacă ar avea timp, lista cu întrebări în adresa fostului polițist ucigaș ar fi una mai lungă, deoarece ar vrea totuși să știe ce a simțit el atunci când lovea fără oprire și ce simte astăzi, mai ales că și viața lui s-a transformat într-un coșmar după acele evenimente.
„Pentru noi, el nu e victimă, ci erou”
Cine e Valeriu Boboc? Victimă sau erou? „Pentru noi, el nu e victimă, ci erou. Putea trece liber cu pachetul de scutece pe lângă mulțimea care protesta, grăbindu-se acasă, acolo unde era așteptat de familia sa, dar el a decis altfel. S-a alăturat protestatarilor și a fost omorât. Ce să zic despre tata? A fost un erou. Un erou. Pur și simplu. Alături de alți tineri ca și el care s-au alăturat atunci luptei pentru libertate”, spune Dragoș.
Despre viața sa la 18 ani, tânărul spune că e foarte intensă. Își face studiile la școala profesională nr. 5 din Chișinău, încercând astfel să-și realizeze marele vis al copilăriei – de a deveni bucătar. „De mic copil asta mi-am dorit – să devin bucătar. Îmi place viața din școala mea, chiar dacă am foarte puțin timp ca să pot să-mi alint și familia cu bucate gătite de mine. De obicei, gătesc doar la orele de laborator. Acasă vin târziu și nu mai reușesc”, spune Dragoș despre viața sa de elev, în care, pe lângă studii, un loc aparte îl ocupă antrenamentele în sala de forță și fotbalul.
Cu o doză de mândrie povestește că este membru al Consiliului Național al Elevilor (CNE), care își propune să asigure dreptul elevilor la opinie și la libera exprimare, precum și dreptul de participare la procesul decizional. „Încercăm, prin activitățile CNE, să motivăm elevii să rămână în R. Moldova, iar pentru asta școala ar trebui să fie un mediu cât mai prielnic, fiecare să se poată bucura de o atmosferă prietenoasă, fără episoade de bullying”, povestește Dragoș Boboc.
Cum anume CNE încearcă să soluționeze problemele elevilor? „CNE este un consiliu care promovează ideea că educația de calitate se face prin dialog. Nu este o noutate că în sistemul nostru educațional există multe probleme. Oricine se poate confrunta cu diverse situații, dar nu oricine poate ajunge în audiență la ministrul Educației, Dan Perciun, și nici nu e nevoie, deoarece apelând la CNE, mesajele elevilor sunt sistematizate și transmise factorilor de decizie. Astfel, problemele pe care le sesizăm noi autorităților sunt soluționate, în mare parte datorită dialogului”, explică Dragoș, precizând că CNE este angajat să reprezinte vocea elevilor și să contribuie la dezvoltarea unui sistem educațional cât mai transparent, mai incluziv, orientat spre nevoile tinerilor. Pe de altă parte, CNE a devenit acel mecanism prin intermediul căruia conducerea Ministerului Educației consultă opinia elevilor privind elaborarea politicilor educaționale.
Și după 17 ani de la evenimentele din 7 aprilie 2009, cetățenii R. Moldova mai caută răspunsuri la întrebările legate de violențele aplicate asupra protestatarilor, dar și de investigarea cauzelor care au dus la escaladarea manifestațiilor. Rămâne ambiguu și subiectul pedepsirii celor vinovați pentru traumatismele și decesele produse în rândul protestatarilor. În noaptea de 7 spre 8 aprilie 2009 au fost reținuți circa 200 de tineri protestatari. Valeriu Boboc, care avea 23 de ani, a fost bătut până la moarte chiar în PMAN. Ulterior, CtEDO a condamnat R. Moldova în dosarul acestuia.
