Principală  —  Investigatii  —  Ancheta   —   De la protestatar, la afacerist…

De la protestatar, la afacerist de succes pe banii statului. A pus drapelul UE pe clădirile Președinției și Parlamentului în aprilie 2009, iar acum instalează și amenajează stații de așteptare cu 10 mii de euro bucata

A devenit cunoscut după ce a arborat drapelul Uniunii Europene pe clădirile Președinției și Parlamentului la protestele din aprilie 2009, iar în prezent, firma lui câștigă licitații publice de milioane cu instituțiile statului. Este istoria lui Dragoș Musteață, care la doi ani după protestele din aprilie 2009, și-a deschis o firmă care astăzi instalează și amenajează stații de așteptare în valoare de aproape 200 de mii de lei bucata, din bani publici. Costurile au stârnit un val de reacții în spațiul public, dar afaceristul afirmă că, de fapt, compania ar înregistra pierderi de pe urma acestui proiect. 

Costurile pentru o stație de așteptare a transportului public, care variază între 10-11 mii de euro și care au fost făcute publice anterior de portalul Mold-Street, au stârnit critici, unii internauți argumentând că acestea ar fi prea mari Și portalul specializat autoblog.md a comentat subiectul, subliniind că „de sumele date, pe diverse platforme online, se pot găsi stații mult mai interesante, futuriste și chiar mai ieftine dacă sunt luate câteva, fiind dotate inclusiv cu panouri LED”. 

Ziarul de Gardă a analizat ofertele și devizele de cheltuieli ale companiilor care au câștigat contracte cu statul pentru instalarea stațiilor de așteptare. 

9,3 milioane de lei pentru 33 de stații de așteptare

În total, pentru construcția stațiilor de așteptare, Administrația de Stat a Drumurilor (ASD) a alocat 9,3 milioane de lei, potrivit datelor de pe portalul Agenției Achiziții Publice, din care reiese că banii au fost împărțiți de trei companii. Banii pentru instalarea a 33 de stații de așteptare pe drumurile publice au fost alocați din mijloacele Fondului Rutier. Toate stațiile urmau să fie instalate până la sfârșitul anului 2023, dar ASD a informat la începutul lunii ianuarie 2023 că abia 19 au fost montate și că lucrările sunt „în plină desfășurare”. Cele 19 stații au fost instalate de angajații a două companii: „Aedificator” SRL și „Primaterax nord” SRL.

O stație de așteptare instalată în raionul Telenești. Sursa: ZdG

„Aedificator” SRL, din Ungheni, deținută și administrată de Ana Cozari, a obținut un contract în valoare de 1,67 milioane de lei. Stații au fost instalate în municipiul  Chișinău și în raioanele Strășeni, Călărași, Ungheni, Fălești. Costul unei stații construite de această companie (inclusiv amenajarea teritoriului) variază între 192 și 200 de mii de lei.

„Primaterax nord” SRL, din Rîșcani, fondată de Vladimir Badrajan și administrată de Dumitru Brenișter, a obținut două contracte în valoare de 3,76 milioane de lei pentru stații în raioanele Orhei, Rezina, Telenești, Rîșcani, Drochia, Soroca, Șoldănești și Florești. Prețul unei stații instalate de această firmă (inclusiv amenajarea teritoriului) variază între 210 și 216 mii de lei. 

14 stații – instalate cu întârziere

În întârziere este cea de-a treia companie, care urmează să instaleze alte 14 stații de așteptare – „Pro Tron Media” SRL, specializată în „lucrări de amenajare a teritoriilor și edificiilor cu constructii si confectii decorative din metal, decorate cu elemente luminiscente”. Aceasta este deținută de Dragoș Musteață în proporție de 84 la sută, alături de Nicolai Bagrii și Lilian Rabei, care dețin câte 8 la sută din companie. 

Compania a câștigat în octombrie 2023 două contracte în valoare totală de 3,96 milioane de lei pentru a instala cele 14 stații de așteptare pe drumurile naționale în raioanele Basarabeasca, Cimișlia, Căușeni, Cahul, Taraclia, Hîncești, Ialoveni și Anenii Noi. Acestea urmau să fie gata până la 15 decembrie 2023.

69 de mii de lei stația, 109 mii de lei – amenajarea teritoriului

Cele mai multe stații (11 din 14) sunt declarate în actele depuse în cadrul procedurii de achiziții publice la costul de 178 de mii de lei bucata, aici incluzându-se salariul și amenajarea teritoriului din jurul stației. Doar prețul stației este de aproape 69 de mii de lei. Costurile sunt mai mari pentru amenajarea teritoriului – de aproape 109 de mii de lei pentru o stație. Alte trei stații sunt declarate la un cost total mai mare, două – de 183 de mii de lei și una – de 188 de mii de lei.

„Noi suntem în minus cu proiectul ăsta, adică, am dat greș”

Solicitat de Ziarul de Gardă, Dragoș Musteață a declarat că firma lui ar fi suportat costuri și mai mari, de fapt, iar cheltuielile pentru o stație s-ar fi ridicat la 275 de mii de lei. 

Dragoș Musteață, fondatorul „Pro Tron Media” SRL. Sursa: Facebook/Dragoș Musteață

Noi suntem în minus cu proiectul ăsta, adică, am dat greș. Avem pierderi financiare. El trebuia să coste mai scump”, a spus Musteață. 

Întrebat de ce au propus o asemenea ofertă neavantajoasă pentru firmă, antreprenorul a spus că după depunerea ofertelor s-a majorat prețul unor articole, iar la altele, prețul propus de autoritatea contractantă a fost mai mic decât cel real. 

Prețul la sticlă s-a mărit. Fiecare stație trebuie să aibă niște piloni și în licitație costă 10 mii de lei, dar în realitate, pe piață, trebuie să fie importat din România și se ajunge în Moldova cu 15 mii de lei. Și la 14 stații – 5000 de lei, ai 75-100 de mii de lei pierdere”, a explicat Musteață. 

Antreprenorul a recunoscut că lucrările sunt în întârziere și a declarat că firma sa va achita penalități pentru asta.

Zeci de contracte cu primăriile în ultimii trei ani

Începând cu anul 2020, compania lui Musteață, „Pro Tron Media” SRL, a înregistrat venituri și profituri semnificativ mai mari comparativ cu anii precedenți, majorându-și totodată numărul de angajați. Astfel, venitul oficial al firmei a crescut de la 9,8 milioane de lei în 2020 la 15 milioane de lei în 2022. Profitul a crescut de la 1,7 milioane de lei la 4 milioane de lei, iar numărul angajaților – de la 6 la 16. Din 2021, firma a început să câștige licitații publice cu instituții ale statului, valoarea cărora s-a majorat în fiecare an. 

Pe site-ul companiei sunt afișate zeci de proiecte realizate pentru instituții publice: instalarea indicatoarelor de intrare în localitate, numite și „totemuri”, stații de așteptare, containere pentru sortarea deșeurilor și decorații de iarnă. 

Capitala – un client important

În 2023, compania a instalat 50 de stații de așteptare a transportului public și în Chișinău, câștigând un contract în valoare de 4,7 milioane de lei. Potrivit devizului, costul pentru o stație este de 54 de mii de lei, la care se adaugă costuri pentru amenajarea platformelor. Potrivit lui Dragoș Musteață, prețul pentru stațiile din Chișinău este mai mic, pentru că acestea sunt mai mici și pentru că sunt toate în capitală, astfel că nu sunt necesare cheltuieli pentru deplasări.

În 2021 și 2022, compania a mai câștigat contracte în valoare totală de peste trei milioane de lei în capitală, pentru decoruri și iluminare de sărbătorile de iarnă. Un alt contract, de 4,3 milioane de lei, firma l-a câștigat în capitală în 2022, pentru amenajarea platformelor de colectare a deșeurilor. Aceeași companie a instalat renumitele leagăne din Chișinău, câștigând două contracte în valoare totală de 1,9 milioane de lei în 2022 și 2023. 

„Primarul este clientul nostru”

Dragoș Musteață susține că a câștigat numeroase proceduri de licitații publice fără să aibă vreo afiliere politică. El susține că activitatea companiei sale este concentrată pe contractele cu instituții de stat, astfel că firma face lobby în special la primării, ca să obțină bani publici pentru tot felul de lucrări decorative. 

În proporție de 90 la sută lucrăm cu primăriile. Primarul este clientul nostru. Noi avem departament de marketing, de vânzări, care îi sună pe primari în fiecare zi. Noi întotdeauna lobăm interesele companiei noastre și asta este ceva normal. Noi întotdeauna sunăm primarii și propunem produsele noastre. În cazul în care primarul vrea să cumpere produsul nostru și are posibilitatea să-l cumpere, ori deschide o licitație, ori se încadrează în limita achiziției fără licitație, contracte de mică valoare. (…) Noi lucrăm cu toți primarii din R. Moldova. Suntem apolitici”, spune Dragoș Musteață.

Dragoș Musteață mai deține o companie împreună cu soția sa, Felicia Musteață –  „Fier Cons Grup” SRL și o altă firmă – „Musteață Studio” SRL, deținută împreună cu Victor Musteață. Și acestea au câștigat licitațiile publice ale câtorva primării.

Protestele din aprilie 2009 și arborarea drapelelor

Dragoș Musteață, alături de Ion Galațchi, arborând drapelul UE pe clădirea Parlamentului, la 7 aprilie 2009. Sursa: unimedia.info

Pe 7 aprilie 2009, Dragoș Musteață, alături de un alt tânăr, Ion Galațchi, a arborat drapelul Uniunii Europene pe clădirile Președinției și Parlamentului de la Chișinău. Presa de la Chișinău a scris că cei doi ar fi arborat și drapelul României, iar a doua zi, pe 8 aprilie, președintele comunist de atunci, Vladimir Voronin, a anunțat introducerea regimului de vize cu România și extrădarea ambasadorului român la Chișinău, acuzând România de implicare în organizarea protestelor. Dragoș Musteață a declarat pentru ZdG că el a participat numai la arborarea drapelului UE și că nu știe cine a arborat tricolorul României. 

Am arborat drapelul UE pe Președinție și pe Parlament. Al României – habar nu am cine l-a arborat și unde l-a arborat”, susține Dragoș Musteață.